Continuare. Episodul precedent este aici:
Sau, toate episoadele publicate sunt aici:
35.
- Mon amour, acesta nu este un harsar, care a făcut, ca noi să fim acum împreună, este clar, că soarta ne unește. Te iubesc, mon coeur. De câte ori am căutat momentul să îți spun asta, dar problema este, că nu am găsit cuvintele potrivite. Te iubesc din toată inima mea, tu poți să mă crezi?
- ...Nu știu cum se traduce cuvântul harsar... Da, mon coeur, eu te cred, merci!
- Tu mă iubești? Vreau să știu adevărul, doar purul adevăr, mon coeur, pentru a aduce bucurie inimii mele.
- Mesajele tale mă determină acum să mă simt fericită.
- Eu sunt fericit să te am mereu în sufletul meu.
- Da, te iubesc. Mai corect ar fi să spun, că eu iubesc cuvintele tale frumoase, pe care mi le scrii. Dacă se vor dovedi a fi adevărate, înseamnă, că te iubesc și pe tine.
- Ana, sunt mândru să te am șoferul inimii mele și nu regret nici o clipă. Te iubesc, mon coeur, sunt nebun după tine!
- Merci, mon coeur. Voi avea grijă de inima noastră :) :)
- Oui, merci mon amour! (urmează emoticonuri cu zîmbete, sărutări și îmbrățișări). Am să îți spun încă un lucru, pe care vreau să-l știi, dar cred că mai întîi voi traduce și apoi îți voi trimite mesajul, ca să fiu sigur, că m-ai înțeles corect.
- Jean, scrie în franceză, eu așa mai bine pricep, ce scrii. Sau voi traduce, în caz că ceva nu îmi va fi clar. Cînd îmi trimiți mesajul tradus, mai nimic nu înțeleg din el.
- Acest sentiment, ce se resimte, cînd iubești pe cineva, mai mult decît pe tine însuți, cînd îți dorești să petreci ore, zile, luni, ani împreună cu această persoană iubită, eu cred, că acestea sunt cele mai frumoase lucruri, pe care le poți simți. Și vrei să strigi întregii lumi, că, da, noi suntem îndrăgostiți, noi ne iubim! Pentru această persoană, pentru tine, scumpa mea Ana, eu aș face totul cu dragoste, sunt orbit de acest sentiment! Cînd nu iubești, atunci nu contează, atunci unul vrea să vadă, că altul este mîndru de el, să vadă scântei în ochii celuilalt, cînd îl privește. Atunci vrem să fim o persoană mai bună, pentru a fi mîndri de noi. Parcă ar fi bine și asta, dar e cu totul altceva. Noi ne iubim și trebuie să facem tot posibilul, ca nimic să nu ne despartă. Chiar dacă sute de kilometri stau între noi, vom profita de fiecare moment, ca să ne simțim împreună: să vorbim, să ne telefonăm, să ne vedem virtual-orice posibil. Nimic nu îmi readuce zîmbetul atît de firesc, decît momentul, cînd te revăd conectată în rețea. În fiecare minută a zilei și în fiecare zi mă gîndesc la tine. Eu îmi închisesem inima mea din frica, să nu mai fie rănită. Tu ai știut să mi-o redeschizi, să îmi redai gustul vieții. Aceasta îmi reîntoarce dorința să mă ridic și să pot suporta orice greutate...
- Ai scris mult și nu reușesc să traduc repede, nu înțeleg tot... Ce greutate să suporți?...Ai te rog răbdare, să înțeleg, ce mi-ai scris.
- Dragostea la distanță înseamnă să te iubesc, fără a avea posibilitatea să îți dovedesc acest lucru, să aștept luni de zile, ca să te pot întâlni, să doresc brusc să te sărut și să renunț imediat...Să plâng, fără să pot pune capul în brațele tale, ca să mă mângâi. Să invidez pe toată lumea, care este aproape de tine, fiindcă eu încă nu pot fi. Din cauza acestor 500 kilometri, ce stau în calea noastră și rănesc doi oameni, ce se iubesc! Voi face tot posibilul, ca să fiu cît mai curând lîngă tine. Și voi fi cu tine și la bine, și la rău, tu poți să mă crezi, mon amour? Eu te iubesc!
- Jean, mon coeur, tu așa frumos ai scris! Mulțumesc pentru sentimentele tale! Eu te cred și gîndesc la fel ca tine.
- Dar dacă nu aș fi avut singura dorință să te văd mereu, acest sentiment ar fi fost doar de moment. Eu am nevoie de tine mai mult ca de orice și de oricine pe lume!
- Dar de ce numai 500 kilometri? Între noi sunt de mai multe ori cîte 500 de kilometri.
- Știu, aceasta este așa o manieră de a te exprima.
- Ah, bine. Numai să nu uităm, că toate lucrurile trebuiesc făcute consecutiv.
- Da.
- Când te întorci acasă în Franța, primul lucru, care trebuie să îl faci, este să rezolvi problema cu microfonul și videoul la calculatorul tău, ca să punem la punct întrebările, care se pot rezolva prin comunicare la distanță și să ne rămână mai puține pentru timpul, când ne vom întâlni. De vorbit despre iubire se poate la infinit, dar ea devine infantilă, fără acțiuni concrete.
- Da, mon coeur, sunt de acord. Dar că te iubesc și sincere cuvinte de dragoste, eu îți voi spune cît voi trăi. Acum, dacă aș fi fost lîngă tine, te-aș fi sărutat fără oprire. Eu te iubesc.
- Păi, dacă eram alături, am fi făcut-o probabil și pe asta, cu sărutări fără oprire :) Ha-ha, dar stai, mai stai, nu te grăbi cu visurile frumoase, mai întîi să ne întîlnim. Mie îmi place, că noi ne înțelegem de minune în mesaje. Mă face să cred, că se poate întîmpla și ce scrii tu.
- Eu te iubesc la nebunie, Ana!
- Vreau în primul rînd, cînd ne vom întîlni, să judecăm cu capul, dar ce va fi în primul rînd în realitate, vom vedea. Tu m-ai zăpăcit cu atîtea cuvinte frumoase și atîta dragoste, chiar nu știu ce să mai cred, căci nu sunt o stîncă de piatră.
- Eu îți voi spune asta pînă la moartea mea..
- Să dea Dumnezeu să fie cât mai tîrziu acest moment! Și eu îţi voi spune, bineînţeles, fără rezerve, la timpul potrivit și pînă la capăt. Acum însă, propun să ne atingem cu picioarele de pămînt și să ne oprim din visare.
- Da, fără îndoială, le vom aşeza pe toate la calea lor. Dar în primul rînd, cînd ne întîlnim, vreau să îți fac invitare la cel mai renumit restaurant din oraş, ca să vorbim acolo.
- Dacă ai o asemenea posibilitate, e ok. Pe mine mai mult mă va interesa rezultatul convorbirii, nu neapărat în cel mai pompos restaurant din oraș. Însă apreciez și respect gusturile și posibilitățile tale.
- Ok, dar spune-mi, ce haine vei îmbrăca tu, ca să mă întâlnești?
- Este atît de important pentru tine? Ceva voi îmbrăca, nu îți face griji, voi fi la nivel și voi arăta bine. După părerea mea, principalul este haina sufletului, nu haina corpului fizic.
- Eu voi fi îmbrăcat ca orice mare om, dar alături de tine voi arăta probabil ca un bebe.
- Hm... nu cam înțeleg rostul acestei discuții acum și nici nu îmi prea place... Sunt niște lucruri minore, fără mare importanță, după părerea mea...
- Ana, am vrut doar să știu, nimic mai mult. Dacă acest mesaj ți-a produs o problemă, te rog să mă scuzi. Dar spune-mi, care e cel mai frumos restaurant din București, unde vom putea merge noi doi?
- Îți trimit adresa, iată, priveşte acum, sau mai tîrziu, cum dorești. Informează-te prin internet și vă puteţi caza cu Romi la hotelul acestui restaurant. Eu apreciez cu drag orice gest de atenţie și dragoste în direcția mea. Și chiar dacă intr-adevăr cu aceiaşi plăcere aș putea să mă întâlnesc cu voi și într-un restaurant mai modest, aș vrea să vă simțiți bine cît veți sta în România și să aveți toate comodităţile, cu care sunteţi obișnuiți la voi acasă.
- Ok, fără probleme. Tu mîine lucrezi? Eu-da. Pupici, eu te iubesc. Gîndește-te la mine întotdeauna.
- Bine, Jean. Am dialogat foarte placut. Eu sunt fericită cu tine, mon coeur.
