6 octombrie 2011

Imnul României


 „Deșteaptă-te, române!” este, din 1990, imnul național al României (ascultă imnul). Muzica are autor necunoscut .... Versurile şi aranjamentul aparțin lui Andrei Mureşanu (1816 – 1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848....
...Timp de câţiva ani „Deşteaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”...

...Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte, La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii; Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine, Româna naţiune, ai voştri strănepoţi, Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine, „Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi! Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori, Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare, În astfel de pericol s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă, Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, Când patria sau mama, cu inimă duioasă, Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune, A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim; Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ; Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri! Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină, Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

3 octombrie 2011

Povestire 1 SEPTEMBRIE

   Pe parcursul cîtorva zeci de ani de lucru la Şcoala Pedagogică, cunoştinţa mea, profesoara de muncă Antonina Terentievna, a avut parte de multe sărbători ale Primului Sunet al clopăoţelului  din data de  1 septembrie, care vesteşte începutul noului an şcolar. Însă una din acele sărbători i-a rămas în amintire pentru tot restul vieţii. 
   Atunci, ca şi acum de altfel, era o tradiţie , ca la 1 septembrie elevii, studenţii să dăruiască flori iubiţilor pedagogi.E o plăcere din acea zi  pentru toată lumea, dar mai ales pentru doamnele profesoare, care erau la Şcoală în majoritate. Pe timpuri un buchet de flori primit din mîna copiilor însemna  respect, dragoste, aprecierea calităţilor profesionale şi omeneşti. 
   Aşa cum la Şcoala  Pedagogică erau mai multe fete şi doar unde şi unde  se mai întîlnea şi cîte un băiat, profesoarelor le plăcea să fie răsfăţate cu multe buchete. Căci fetele, clar lucru, veneau cu flori la sărbătoarea Primului sunet la începutul anului şcolar.
   Deci, în acel 1 septembrie de pomină pentru profesoara de muncă, toate studentele din anul 4 , fără să se fi vorbit între ele, s-au apropiat  de Antonina Terentievna şi  i-au înmînat ei toate buchetele de flori , pe care le aveau cu ele.A fost  un eveniment spontan, neprevăzut de nimeni. Profesoara s-a pomenit cu un braţ de flori, pe care abia reuşea să le ţină cu ambele mîini. Înconjurată şi îmbrăţişată de fete cu feţele radiind de plăcerea comunicării, care se întreceau una pe alta, povestind despre vacanţa petrecută, profesoara nu mai ştia despre ce vorbeau fetele toate de odată, dar dispoziţia lor i s-a transmis şi ei , şi se bucura împreună cu ele de  reîntîlnire, fiind copleşită de învălmăşeala vocilor şi sinceritatea entuziasmului lor tineresc. Cu greu s-au despărţit, mai drept zis, le-a despărţit uşa cancelariei, unde au ajuns ca un roi de albinuţe ,tot petrecîndu-şi profesoara. Deci, fetele  au deschis uşa, Antonina Terentievna a intrat radiind de fericire în cancelarie şi...
  Profesoara a vrut să-şi împărtăşească bucuria cu colegele  sale, însă nu a izbutit. Cînd le-a privit, a văzut feţe străine, crispate de răutate. Aşa şi a înlemnit cu zîmbetul îngheţat pe buze şi cu florile în braţe.
   La întrebarea ei ce se îîntîmplă, doamnele i-au dat de înţeles, că sunt foarte supărate  de faptul, că florile de la primul sunet  au fost  ”culese”  doar de ea şi au plecat fără să îi spună  ”la revedere”   Domnii profesori au fost mai generoşi, au mai făcut aluzii la invidia femeiască , au mai glumit şi au sfătuit-o să nu atragă atenţie  la incorectitudinea colegelor. Dar, buna dispoziţie a dispărut fără urmă!
   ...Antonina Terentievna a pornit abătută spre casă şi nici braţul de flori nu o mai impresiona. Dar , fetele cu sufletul lor curat nu aveau nici o vină pentru cele întîmplate şi florile şi-au găsit locul bine meritat în apartamentul profesoarei.Ea trăia singură în apropierea Şcolii.Fiul ei îşi făcea studiile  la facultate în unul din oraşele Siberiei şi venea rar acasă, din cauza distanţei prea mari.
   Viaţa ei se scurgea în pereţii Şcolii, printre studenţi. Fetele o iubeau mult, fiindcă îi ştiau bunătatea sufletească.De la Antonina Terentievna se putea primi un sfat, o încurajare, un ajutor. În casa ei se găsea şi căldură sufletească şi chiar şi o farfurie de mîncare în cel mai rău caz.
   Povestind despre această întîmplare, Antonina Terentievna  nu putea găsi îndreptăţire pentru colegele sale de lucru, dar  atitudinea faţă de ele întotdeauna o păstra bunăvoitoare.
   - Sigur că studentele mă stimau,- spunea ea, - eu pe multe fete le-am ajutat dezinteresat, iar vestea se duce nevăzut şi ne auzit.
   - Îmi amintesc cum odată seara tîrziu am intrat după ceva în şcoală şi la etajul întîi în una din clase am auzit glasul unei fete, parcă se apăra de ceva.Eu am deschis brusc uşa şi am văzut, cum un profesor tînăr încerca să cuprindă o fată, care se împotrivea din răsputeri, dar fără prea mare succes. Eu am intervenit şi am salvat fata, iar profesorului i-am aplicat o morală, după care mult timp nu îndrăznea să mă privească în ochi. Însă nimeni nu a aflat nimic nici odată despre acest caz,- continua profesoara să îşi depene amintirile.
...- Alt caz...o studentă din grupa mea,o fată frumoasă şi deşteaptă, a încetat să mai înveţe, era doar prezentă în clasă, atît. Cu toată rugămintea mea să îmi spuie ce s-a întîmplat, era absentă şi indiferentă. Eram gata să chem părinţii la şcoală, ca să salvăm situaţia, însă  în ultimul moment  ea mi-a destăinuit necazul ei.. Fata era gravidă şi disperată.Prietenul a abandonat-o cînd a aflat că e gravidă, şi ea  se temea să le spună părinţilor adevărul.Deci, am ajutat-o  eu..
   Eu nu mai ţin minte cum anume a ajutat-o pe fată profesoara, ştiu numai că studenta a terminat totuşi Şcoala Pedagogică şi lucra învăţătoare la clasele primare în alt oraş.
   Profesoara nu mai este printre noi, dar de povestirea ei eu imi mai amintesc uneori  la 1 septembrie, cînd trec pe lîngă fosta Şcoală Pedagogică. E bine că în toate timpurile în fiecare suflet de învăţăcel luminează chipul Învăţătorului drag . Şi ar fi bine să trăim fără invidie, care de multe ori ne otrăveşte  viaţa.Profesoara de muncă depăşise acest obstacol şi este un bun exemplu de urmat pentru toată lumea.

   Autor: Eleonora.