http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2012/05/dragoste-adevarata-dragoste-neprevazuta.html

 DRAGOSTE ADEVĂRATĂ, DRAGOSTE NEPREVĂZUTĂ. (povesti...

GRIȘCA ȘI NEAMȚUL ROȘCAT (povestire)

    Această povestire, auzită de la Antonina Terentievna, este despre un copil de vreo 8- 9 ani, pe care îl chema Grișa. Evenimentul a avut loc în timpul războiului din ”44 în unitatea militară, în care Terentievna era soldat de război.
   Pe atunci i se zicea surioara de caritate Tonea, sau Tonecica. Era fată tînără și frumoasă, studentă fugară de la Academia de Arte din Moscova. Fugară din cauza represiunilor staliniste. La baștină îi fusese arestată toată familia, tata împușcat ca dușman al poporului, mama undeva deportată cu 3 copii mai mici... Ea a scăpat de represii cu fuga pe front. Dar, să mă întorc la subiectul povestirii, la Grișa.
   Grișa, sau Grișca, cum îl dizmerdau toți, era copil orfan,  găsit undeva de către cercetașii unității, flămând și nenorocit. Soldații  l - au luat cu ei, într-un fel l-au înfiat și îi purtau cu toții de grijă.
Așa și i se zicea-Grișca, fiul Unității.
   Terentievna spunea, că la război erau mulți copii  orfani ca fii ai unităților militare, ei însă îl aveau numai pe Grișa.
Soldații aveau grijă de el ca de copilul lor, îl răsfățau cum puteau, îi aduceau jucării și dulciuri, îi mai meștereau și ei singuri cîte ceva. Mai marele cercetașilor, nenea Macar, i-a meșterit un pistol din lemn, exact ca al lui și Grișa nu se despărțea de pistolul-jucărie nici la somn, nici la mâncare-niciodată.
   Cînd veneau cercetașii din recunoaștere, asculta cu gura căscată povestirile lor și îl tot ruga pe nenea Macar să meargă și el cu ei la misiune. Cercetașii făceau glume pe seama lui și îi ziceu că, Grișca, tu mai întâî trebie să demonstrezi, că ești de încredere. Iată, cum ne aduci singur o „limbă”, a doua zi te și luăm cu noi în recunoaștere.
   Grișca tot înghițea în sec și își născocea jocurile sale de război cu tancuri, avioane și cercetași.   În lupetele lui imaginare el era șeful cercetașilor și întotdeauna era biruitor.
   Soldații nu îi dădeau voie să se îndepărteze de unitate și el  de obicei îi asculta. Odată însă, captivat de jocul său, în care trebuia neapărat să îi aducă lui nenea Macar "o limbă", a eșit din zona permisă pentru joacă și piciorușele îl duceau spre fîșia de tufișuri din apropiere.
   Cînd era deja lîngă tufari, văzu brusc chiar la doi pași de el un soldat neamț, ce stătea cu spatele la el în pirostrii, uitîndu-se atent prin binoclu. Neamțul avea un păr roșcat și creț, ca un ciurlan pe cap. 
   ...Sau că neamţul era foarte concentrat la cercetarea lui, sau că Grișa a mers fără nici un zgomot-nu se știe, însă băiatul ajunsese neobservat și neauzit.
   Copilul nu a reușit nici să se sperie, nici să se gîndească. El dintr - un instinct de apărare, căpătat în urma  micii și îngrozitoarei sale experiențe de viață, în următoarea clipă sări neauzit pe spatele neamțului, apucîndu - se strâns cu o mînă de coama roșcată, iar cu cealaltă mînuță îî lipise pistolul de ureche. Răcni din răsputeri „hende hoh” și încă ceva din arsenalul lui de limbă germană, auzit de la soldați, ce îl făcu pe neamț să pornească drumul spre unitate în patru labe, cu Grișca în spate. Au mers așa vre - o 200 metri, pînă cînd băiatul își aminti, că pistolul de la tîmpla neamțului e din lemn...Atunci s - a speriat groaznic, mînuțele au început să îi tremure, curajul și hotărîrea lui de biruitor au dispărut...
   Au salvat situația soldații, care se porniseră în căutare, cînd nu l -au mai văzut pe terenul lui de joacă. Apoi i - au auzit strigătul și îl căutau îngrijorați. Acum îi alergau în întâmpinare și erau deja lîngă el. Unul din soldați l - a luat în brațe, iar ceilalți au avut grijă de neamț, de „limba” mult rîvnită de Grișca.
   Tonecica era la datorie și cînd s - a întors, a găsit în unitate o agitațe de nedescris. Grișca se odihnea înt - o cameră aparte, la ușă căreia stătea de pază o santinelă. Iar martorii întâmplării nu încetau să povestească celor ce veneau de la misiuni amănuntele.
   Se spunea, că neamțul ar fi fost de o importanță aparte și pe Grișca îl vor înainta pentru  Ordinul meritat.
   Noaptea în unitate a sosit într - o deplasare specială scriitorul Lev Casili, scriitor pentru copii, care trebuia să scrie despre Grișca o povestire.  Toată lumea mergea pe lîngă ușa lor pe vîrful degetelor, era strict interzis să îi deranjeze.  Apoi scriitorul a plecat, iar Grișa a fost trimis în spatele frontului.
   Terentievna spunea, că așa si nu știe, ce povestire a scris Lev Casili despre acea întâmplare. În orice caz, ea nu o gasise nicăeri să o citească.
   Eu am căutat în internet prin opera lui Lev Casili , ca să găsesc măcar ceva despre acest subiect, dar nu am găsit nimic. Poate eu nu am căutat bine, sau poate informația s-a ascuns de mine intenționat, ca să  scriu acestă povestire, auzită cîndva din gura unui martor ocular al evenimentului.
Autor: Eleonora.

 ДНЮ ПОБЕДЫ - 9 МАЯ - ПОСВЯЩАЕТСЯ.

” TOŢI LA PARADĂ ! ” (povestire reeditată)

    Mari evenimente mai erau în timpul URSS paradele de 1 Mai - Ziua Internațională a oamenilor muncii, 9 Mai - Ziua Biruinței și 7 Noiembrie - ziua Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. Cu ele m - am născut, cu ele am crescut și le așteptam ca pe un fel de Paște, sau carnaval, numai că fără măști. Mai ales în anii studenției.
   Motivul lor politico - ideologic absolut nu ne interesa. 
    Pe noi ne interesa să ne îmbrăcăm frumos, să vedem lumea, să ne vadă și lumea pe noi, tineri și frumoși. Lucru omenesc, veșnic și firesc. 
   Poate că erau și tineri „potcoviți ideinic”, probabil că erau. Eu și cei din anturajul meu, nu făceam parte dintre ei. Nici nu ne păsa. Ne trăiam viața fără nici un fel de complicații ideologice. Ne iubeam Patria -  da. Ne mîndream cu ea - da. Cum altfel?! 
   Patria noastră atunci era URSS. Imperiu de popoare subjugate, mai întîi lipsite de voinţă prin înfometare, prin "înSiberiere", prin "înGulag-uzare"... După aia, prin colectivizare "binevol"-obligatorie, aduse la prosperare.
   - Da, aduse la prosperare! Dar cu o ideologie şi mentalitate hegemonistă:-Noi eram "cei mai cei mai" şi ţara noastră era "cea mai cea"!.  Supermani! Stăteam în noroi pînă la genunchi şi eram încrezuţi, că marea ne ajunge doar pînă la glezne, cam aşa ceva.
   Nu ştiam eu şi mulţi ca mine atunci despre aceste grozăvii, le-am aflat cu mult mai tîrziu din internet şi din spusele oamenilor bătrâni, care mai lăsase cuvânt înainte de a trece in eternitate despre lucrurile, despre care nu se vorbea deschis în necuprinsa noastră ţară sovietică. Noi eram product nou născut, autentic, fideli pînă în măduva oaselor patriei noastre URSS, caci alta nu ştiam şi nu aveam de unde şti, avea grijă Partidul Comunist de acest lucru "sfânt".
    Mamă adoptivă cum era, am avut și multe - multe momente fericite în URSS. Nu știam și nu cunoșteam, că poate fi și alta. Și nu credeam, că poate fi așa ceva!!! Era de nezdruncinat!!! Ca și credința noastră în acest mit.
    Numai că, nimic nu e veșnic sub lună... Într - o zi cu soare mare, i -a venit și ei rîndul... Fiecare republică s-a retras pe la... independenţa sa. Cu noi griji şi noi bucurii, cu noi realizări...
   Au rămas însă amintirile despre demonstrațiile acestor sărbători cu parade, flori, steaguri, lozinci și fețe de oameni mari și mici, fericite. Așa cel puțin îmi amintesc eu despre acele evenimente.
   Mai ales că nouă, fetelor de la facultate, undeva din cursul 2 sau 3, o luna înainte de parade ne mai revenea cîte o zi liberă pe săptămînă.   
    Ce plăcere aveam noi, cînd băieţii noştri  mergeau obligatoriu la nenumăratele repetiţii pentru paradă!
... Deci, - o zi liberă de lecţii când băieţii aveau catedra militară, plus încă o zi cînd băieţii noştri se antrenau pentru parada de sărbătoare, plus nişte absenţe motivate sau nemotivate de la ore... 
Să mai fi avut încă două zile din săptămîna libere de la lecţii, cred că tot am fi fost în criză de timp .
   ...Acum, cînd privesc în urmă la  acele vremuri, îmi dau seama, că nouă, fetelor, nu ne prea păsa, dacă colegilor noştri le era uşor, sau greu cu un asemenea  program.  Dar ce am fi putut face, la urma urmelor ? Ne foloseam și noi de moment şi ne bucuram de libertate. Era vesel şi frumos, căci eram tineri . 
   Dacă nu ar fi fost acele demonstraţii obligatorii, puţini participanţi ar fi avut ele. Dar, bine că au fost şi bine că am participat.  Nu era mare lucru să trecem  în coloană cu steaguri şi lozinci pe lîngă tribunele cu conducătorii republicii , să strigăm  „ura” şi să le fluturăm  salutări cu steguleţe  sau garoafe roşii. Acest episod responsabil pentru noi dura nu mai mult de 15 minute.  În schimb, restul timpului era al nostru pentru distracţii, dansuri, cunoştinţe... 
    Au rămas amintiri plăcute.  Drept, că  mi-au rămas în memorie şi două întâmplări, pe cît de banale, pe atît de nefericite pentru doi studenţi, colegi de ai noştri.
    Primul caz e legat de un băiat din anul întîi, venit eminent din nordul republicii, care nu a fost în stare să reziste acel ritm al antrenamentului pentru paradă şi  s-a îmbolnăvit grav.
   Al doilea caz  e legat de un coleg de grupă, care dintr-un motiv de „gură cască” a trecut pe lînga steagurile şi lozincile depozitate de toată grupa  la una din nenumăratele opriri  ale coloanei noastre de demonstranţi, fără a-şi lua steagul, pe care îl ducea.
    S-a întîmplat, că coloana a pornit mersul încet mai departe, iar curatorul grupei noastre a rămas pe loc cu o duzină de steaguri şi lozinci, şi primul vinovat a fost considerat  acel coleg  al nostru.  A fost dat afară din institut din motive politice, că a refuzat să ducă  steagul ...  A terminat el mai tîrziu ca noi institutul, peste 7 ani.

    Acum, cînd totul a rămas în urmă şi locul meu pentru orice întrunire publică este în coloana de pensionari, cu plăcere îmi amintesc de toţi şefii mei, care mă obligau să merg la demonstraţiile de sărbătoare. Îmi pare destul de hazliu,că acum îmi amintesc cu un fel de înţelegere despre cerinţele lor să scriem lămuriri, dacă se întîmpla să lipsim de la paradă. Atunci, sigur, eram foarte supărată pe ei, mai ales cînd eram deja în serviciu, cu familie şi copii mici. Noi, tinerele mămici,  cu planurile  noastre, care nicidecum nu se încadrau în participarea la demonstraţia de sărbătoare, aveam un fel de alergie, cînd, în ajun  ni se spunea:         -  „ Mîine TOȚI LA PARADĂ, prezenţa -  obligatorie!”. 
   ...Dacă nu ar fi fost acea obligaţie, cine ne mai scotea de prin colţurile noastre la o adunare de oameni cu bună dispoziţie şi gînduri plăcute, la un atît de necesar schimb de energie pozitivă?
    În viziunea mea de acum, demonstraţiile alea erau un fel de procesiuni de sfinţire  a imensului imperiu sovietic.  Populaţia ţării, bine dispusă, cu gînduri bune şi cu o deschidere deosebit de armonioasă în acea zi pentru dragostea de aproapele şi de ţara sa, cu vibraţiile  pozitive, acumulate în abundenţă în o asemenea  atmosferă, curăţa  şi dezintegra din conştiinţa oamenilor şi din mediul înconjurător multe rele nevăzute. 
    Aşa că, dragi concetăţeni, cît mai sunteţi solicitaţi, cît mai sunteţi activi, energici şi dornici de o  comunicare plăcută, -„ TOŢI  LA PARADĂ !” Dar,totuși nu uitați că acum prezența e după dorință.
    Eu din partea mea doresc  Fericire la toată lumea cu prilejul zilei de 1 Mai, care include în ea mai multe sărbători, şi anume:

- Ziua Internaţională a solidarităţii oamenilor muncii , cum era numită la noi, în fosta URSS;

- Ziua Muncii, cum este considerată acum;

- Ziua de Armindeni, care la români are străvechi tradiţii magice, de  înviorare a pământului şi de belşug. 

Autor: Eleonora.

   P.S. Mai mult despre ziua de Armindeni puteţi găsi aici http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/armindeni-sau-ziua-pelinului-184972.html

Sau, şi mai dulce, la marele nostru Eminescu

Azi e zi întâi de mai,
Azi e ziua de Armindeni;
Eu te cat, draguţa mea,
Eu te caut pretutindeni.
Eu te cer de la izvor,
De la codrul cel de brazi,
De la vântul ce lovi
Bălsămînd al meu obraz.
Întreb munţii cei înalţi,
De la râuri eu te cer
De-au văzut cumva ascuns
Al vieţii-mi giuvaer.
Cu-al tău zâmbet răsfăţat
Şi cu dulcile cusururi,
Te-am iubit, copil draguţ,
Te-oi iubi de-acum şi pururi.
Te iubesc făr’ de-mputări,
Fără urmă de căire
Dară, vai, nu te găsesc
Nicăire, nicăire.

(sursa:  http://uhitto.wordpress.com/2009/05/01/armindeni/ )

"ВСЕ НА ПАРАД!" (отредактированный рассказ)

    При Союзе мы, молодые , очень любили зрелищные представления. Особенно нам по душе были праздничные парады 1 мая, 9 Мая и 7 Ноября.  Значение и названия этих праздников пока ещё всем знакомы, думаю не стоит мне вдаваться в подробности.

    Любили мы эти праздники не по идейно-политическим причинам, вовсе нет.  Просто был повод красиво нарядиться, на людей посмотреть и себя показать. Благо нам, девушкам - студенткам, начиная со второго или третьего курса, за месяц  или больше до праздников перепадал ещё один свободный от занятий  день - день, когда наши ребята добровольно - принудительным образом тренировались для парадного сценария.

   -Плюс ещё один свободный день, когда у ребят была военная кафедра, плюс некоторые пропуски с занятий... В общем, если бы нам, девчёнкам, добавляли бы в неделю ещё два свободных от занятий дня, - и тогда свободного времени не хватило бы.

   Одним словом, -  комсомолки, спортсменки... Теперь понимаю что ещё и большие эгоистки. С другой стороны, что мы могли поделать?... Подчинялись институтскому  распорядку, а он бывал в нашу пользу.

    Молодцами были и наши ребята. Помнится, единственное, что им не нравилось - это стричься коротко для "военки". Бывало, даже занятия из - за этого пропускали. Им тогда  стрижка  "лысая голова" казалась не к лицу. 

   В день демонстраций мы  каждому  "отдавали  своё", да и сами в убытке не оставались. Положенные  минут пятнадцать, не более, проходили с флагами и с транспарантами  размеренным шагом в колонне мимо трибун с руководителями и почётными гостями республики, кричали "ура" и помахивали им флажками, бумажными красными гвоздиками, или обыкновенными живыми цветами. А остальное время было наше: для зрелищ, танцев, знакомств...

   Сейчас, когда  при любом публичном сборище моё место определенно среди пенсионеров, я с благодарностью вспоминаю то время. когда добровольно- принудительным образом надо было идти на праздничные демонстрации. И что самое смешное, с пониманием отношусь даже к тем неприятным моментам, когда надо было писать объяснения при отсутствии на параде. Тогда, особенно уже после института, на рабочем месте, мы, молодые мамочки с малыми детками, всегда с ярым сопротивлением воспринимали  накануне праздника объявление: "Завтра ВСЕ НА ПАРАД, явка - обьязательна!".  У нас бывали  другие планы, которые приходилось срочно менять... 
   Потом, забывали про наши обиды и предавались всебщему веселью. 
   С теперешней моей "колокольни", эти  огромные сборища  счастливых и доброжелательно настроенных людей, излучающие вокруг себя положительную энергию, очищали тогда на время и себя, и пространство вокруг себя  от  многих недугов. И наслаждались жизнью.

   Так что, дорогие сограждане, я посылаю Вам свои добрые пожелания в связи с Первомаем и  говорю Вам в шутку "ВСЕ НА ПАРАД !"  Хотя, теперь времена другие и явка - по желанию.
 Автор: Елеонора

   Напомню, что  1 Мая  так же праздник, который на румынском языке называется "Арминдень", связанный с оживлением и процветанием земли и жизни.

PAPUCEI, TRICOTAȚI COMPUS ȘI SIMPLU------------------------------------------------------------------------------------------------------ ВЯЗАННЫЕ ТЁПИКИ

   Este cunoscut faptul, că toate lucrurile                          В вязании тоже бывают острые

geniale sunt și simple. Eu de mai mult de                       ощущения. Это когда хочешь освоить

10 ani tricotez papucei după o metodă                           что - то новое, которое оказывается

simplă, pe care o voi lămuri în                                      не лучше, чем ты сама делаешь уже

continuare. Dar, privind în internet diferite                     много лет подряд. Но, зато хоть по - 

metodde de tricotare, am încercat și eu  o                      пробовала. И хочу поделиться опы -

schemă mai compusă. Ca să fac apoi                            том, может быть кому - то это при -

concluzia, că mai bine e să tricotez după                        годится.

o schemă simplă. Deci, pentru                                          Значит, вариант 1 - это то, что я

 împletitoarele, dornice de noi cunoștințe,                       связала по схеме из интернета, а

încerc să lămuresc mai jos, cu ce îți poți                         вариант 11 - это мой метод вязания

pierde timpul, cănd nu ai ce face. Sau,                            тёпиков (а если женские,то я их "че -

folosind cea mai simplă și mai efectivă                            ревичками" называю). Я  этот метод

schemă de tricotare, să vezi, cum                                   придумала много лет назад и до сих 

sporește din urma ta și lucrul și buna                               пор служит мне верой и правдой.

dispoziție.                                                                         Изделия принимают форму ноги

                                                                                   и очень удобны. В моей семье все

                                                                                   носят с удовольствием такие вязан - 

                                                                                   ные тапочки.

1. După o schemă nouă:

1.Вязала по новой схеме: 

                                                                                         

- Mai degrabă seamănă a șoșoni,                                sunt din lînă de casă, in 3 fire. 
La purtat sunt foarte comozi și 
călduroși, dar greu de îndeplinit.

Am luat 30 ochiuri și am adaugat
in 2 părți, pînă am ajuns la 45 ochiuri pe andrele.Apoi  cu cele 15 ochiuri din mijloc am facut călcîiul ca la ciorapi. Apoi am adaugat cîte 3 ochiuri prin părți. Toată lățimea este de 51 ochiuri, tricotez încă puțin, le închid și cos papucul... Nu sfătuesc pe nimeni această metodă, e prea complicată. De asta și am postat aici, ca să arăt, cum nu are rost să îți complici singur lucrul.

Как я вязала эти башмачки: Набрала на спицы 30 петель и с двух сторон прибавляла посередине, как видно на фото, ещё 15 петель. Затем  теми прибавленными 15 петлями связала пятку, как для обычного носка. И для соединения всех трёх сторон вместе, по краям средних 15 петель добавила с каждой стороны по 3 петли. Всего на спицах стало 51 петля. Связала ещё  3 см.полотна и зашила башмак, затем крючком выполнила отделку. Тёпики получились удобные, тёплые, но вязались сложновато. Поэтому не советую так вязать. Потому и разместила их в блоге, чтобы была наука и для других, как не нужно искать себе сложности в работе.

11. Metoda mea simplă de tricotare a papuceilor, pe care o folosesc de mai mult de 10 ani:
  Am luat pe andrele 24  ochiuri (în dependență de grosimea aței și a mărimii dorite) și am tricotat toate rîndurile pe față pînă la locul, unde încep degetele piciorului(pînă la osișor). Apoi am scăzut în 3 rînduri cîte 1 ochi din fiecare parte(6 ochiuri), am mai tricotat 3-4 rînduri și iar am scazut ca și prima dată. 12 ochiuri, rămase pe antrele, le - amînchis și am cusut papucelul Ca să nu cadă papucul de pe picior, cînd  îl cos din urmă, prind cu ața jumate de centimetru mai sus, cum se vede  în imaginea de mai jos.

11.Мой простой метод вязания тёпиков, которым пользуюсь больше десяти лет:   
   Набираю на спицы 24 петли толстой нитки и вяжу платочной вязкой до  большой косточки, откуда начинаются пальцы. Потом убавляю с каждой стороны по 1 петле 3 раза в трёх рядах(всего 6 петель). Потом вяжу 3 ряда без убавлений, опять убавляю как и в первый раз 6 петель и оставшиеся на спицах 12 петель закрываю. Зашиваю изделие, придаю форму и отделываю крючком по настроению. Проще просто не бывает! Чтобы тапки держались на ногах, нужно закрепить шов на пол.сантиметра выше края, за счет верхнего края изделия, как видно на фото с лева. И ещё одно ценное указание: тапочки можно вязать любой вязкой и любым узором, но лучше всего вязать платочной вязкой. Тогда они становятся безразмерными за счет способности полотна  растягиваться или ссужаться. И вероятность ошибиться размером очень мала.

111. Pentru comparație: Timpul, folosit la tricotarea papuceilor de mai jos (varianta 11), este echivalent cu timpul, necesar pentru a tricota o pereche după varianta 1.

111. Для сравнения: При вязании одной пары тапочек по варианту 1 мне понадобилось примерно столько же времени, сколько потратила на вязание 7 пар по варианту 11.

La tricotarea papuceilor eu folosesc toate rămășițele de ață, sau ață nouă, după necesități.
Для вязания таких тапочек я использую остатки ниток, или новые нитки, когда -  как. 

                               
Autor: Nori
Sursa imagini: arhiva personală Nori.