Eu am cunoscut-o între anii 92 şi 96 al secolului trecut. Era la o vîrstă înaintată, dar pentru acea vreme avea atîta optimism şi energie, cît nu aveam noi, mai tineri ca ea cu treizeci de ani.
Dintre toate istorisirile sale, o voi alege acum pe una despre...dragoste! Despre dragostea socrilor ei, a unui cazac din Cubani şi a soţiei sale, o rusoaică frumoasă şi cu mult noroc. Ca să vedeţi, că dragostea adevărată a existat şi există veşnic.
În tinereţea sa acest cazac, tînăr ofiţer al armatei Rusiei ţariste, îşi făcea serviciul militar în munţii Caucaz, la frontiera cu Gruzia.Timpurile erau vitrege,se întîmplau raiduri ba dintr-o parte, ba din alta, cu jafuri, ravagii şi ostateci, cu lacrimi şi suferinţe din ambele părţi ale graniţei.
Eu am citit despre asemenea evenimente în cărţi artistice, am învăţat la şcoală la lecţiile de istorie, însă această istorisire reală mă captivase. Poveştile despre dragostea adevărată întotdeauna sunt interesante.
Aşadar, în una din zile cu ofiţerul cazac s-a întîmplat ceva cu totul neprevăzut, care i-a trasat în viaţă o întorsătură neaşteptată şi a zdruncinat principiile morale ale întregii staniţe căzăceşti, adică a satului său de baştină. Că evenimentul s-a desfăşurat în timpul inspectării frontierei, sau după un raid de urmărire a inamicului - greu de spus, atîta doar e cunoscut, că acţiunea a avut loc în apropierea localităţii gruzine Gori.
...Cazacul călărea alături de camaradul său, cînd drumul de munte le permitea. Sau î-şi ofereau pe rînd locul de prim înaintaş cînd drumul devenea îngust şi periculos. Locul era sălbatic şi frumos. În jur se lăsa amurgul şi se făcuse linişte. Tinerii ofiţeri au încetinit mersul cailor, lăsîndu-se furaţi de această atmosferă moleşitoare. Ei înaintau tăcuţi spre zastavă, fiecare cu gîndurile sale.
De odată au început a desluşi voci. Mai exac,t un glas de femeie cerea ajutor şi striga în limba rusă.
Fără a sta pe gînduri, soldaţii au dat pinteni cailor şi au pornit în direcţia strigătelor. Cînd s-au mai apropiat, au întrebat, cine este femeia, cîţi oameni mai sunt cu ea şi unde se află, fiindcă îi auzeau vocea, dar nu o vedeau. Femeia le-a strigat în răspuns, că ea este singură acolo şi este întemniţată în stîncă. Să se apropie şi ea le va arăta unde a fost ridicat zidul, ca să îl dărîme şi să o elibereze. Cînd s-au apropiat, au văzut o mica gaură,mai mică decît un cap de om, din care se desluşea un chip chinuit, ce le vorbea şi plîngea. Ei au rupt zidul, au urcat femeia pe cal şi au pornit în grabă spre garnizoana lor.
Întemniţata s-a dovedit a fi o tînără rusoaică foarte frumoasă, gravidă, care în scurt timp după salvare a născut o fetiţă.
Ea le-a povestit ofiţerilor, că în unul din raiduri a fost furată din satul ei de către un gruzin, care, după ce a violat-o, s-a îndrăgostit nebuneşte de ea şi a vrut să o eie de soţie. Aşa cum fata îl respingea, el, căzînd rob al urii nestăpânite şi al dorinţei de răzbunare, a adus-o acolo cu un prieten al său şi a întemniţat-o. Îi aducea mîncare şi apă, pe care i le dădea prin gaura lăsată şi aştepta să îl accepte, acum mai mult din orgoliu, decît din dragoste. Aşa au trecut aproape 9 luni de zile, şi fata nu mai avea nici o speranţă de salvare.
Cazacul nostru s-a îndrăgostit nebuneşte de ea şi a luat-o de soţie. Tînăra a născut fetiţa gruzină şi cazacul a înfiat-o. După ce şi-a terminat serviciul în armata tătucului - ţar, tînăra familie, înfruntând toate prejudecăţile localităţii căzăceşti şi a părinţilor băiatului, au venit cu traiul la cazac în staniţă şi au mai făcut şi un fiu, pe viitorul soţ al Antoninei Terentievna.
Au trăit ca în poveste, ani mulţi şi fericiţi. Iar fetiţa gruzină, zămislită în necaz, a avut o copilărie fericită şi a devenit o cazacică sadea. Drept, ca din povestirile prietenei mele reieşea, că ea ar fi avut un caracter foarte dificil şi i-a produs fratelui său şi soţiei lui multe necazuri, dar despre aceasta voi scrie în următoarea mea povestire.
Autor: Eleonora.
Foto: arhiva personală Eleonora.
Foto: arhiva personală Eleonora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu