GRIȘCA ȘI NEAMȚUL ROȘCAT (povestire)

    Această povestire, auzită de la Antonina Terentievna, este despre un copil de vreo 8- 9 ani, pe care îl chema Grișa. Evenimentul a avut loc în timpul războiului din ”44 în unitatea militară, în care Terentievna era soldat de război.
   Pe atunci i se zicea surioara de caritate Tonea, sau Tonecica. Era fată tînără și frumoasă, studentă fugară de la Academia de Arte din Moscova. Fugară din cauza represiunilor staliniste. La baștină îi fusese arestată toată familia, tata împușcat ca dușman al poporului, mama undeva deportată cu 3 copii mai mici... Ea a scăpat de represii cu fuga pe front. Dar, să mă întorc la subiectul povestirii, la Grișa.
   Grișa, sau Grișca, cum îl dizmerdau toți, era copil orfan,  găsit undeva de către cercetașii unității, flămând și nenorocit. Soldații  l - au luat cu ei, într-un fel l-au înfiat și îi purtau cu toții de grijă.
Așa și i se zicea-Grișca, fiul Unității.
   Terentievna spunea, că la război erau mulți copii  orfani ca fii ai unităților militare, ei însă îl aveau numai pe Grișa.
Soldații aveau grijă de el ca de copilul lor, îl răsfățau cum puteau, îi aduceau jucării și dulciuri, îi mai meștereau și ei singuri cîte ceva. Mai marele cercetașilor, nenea Macar, i-a meșterit un pistol din lemn, exact ca al lui și Grișa nu se despărțea de pistolul-jucărie nici la somn, nici la mâncare-niciodată.
   Cînd veneau cercetașii din recunoaștere, asculta cu gura căscată povestirile lor și îl tot ruga pe nenea Macar să meargă și el cu ei la misiune. Cercetașii făceau glume pe seama lui și îi ziceu că, Grișca, tu mai întâî trebie să demonstrezi, că ești de încredere. Iată, cum ne aduci singur o „limbă”, a doua zi te și luăm cu noi în recunoaștere.
   Grișca tot înghițea în sec și își născocea jocurile sale de război cu tancuri, avioane și cercetași.   În lupetele lui imaginare el era șeful cercetașilor și întotdeauna era biruitor.
   Soldații nu îi dădeau voie să se îndepărteze de unitate și el  de obicei îi asculta. Odată însă, captivat de jocul său, în care trebuia neapărat să îi aducă lui nenea Macar "o limbă", a eșit din zona permisă pentru joacă și piciorușele îl duceau spre fîșia de tufișuri din apropiere.
   Cînd era deja lîngă tufari, văzu brusc chiar la doi pași de el un soldat neamț, ce stătea cu spatele la el în pirostrii, uitîndu-se atent prin binoclu. Neamțul avea un păr roșcat și creț, ca un ciurlan pe cap. 
   ...Sau că neamţul era foarte concentrat la cercetarea lui, sau că Grișa a mers fără nici un zgomot-nu se știe, însă băiatul ajunsese neobservat și neauzit.
   Copilul nu a reușit nici să se sperie, nici să se gîndească. El dintr - un instinct de apărare, căpătat în urma  micii și îngrozitoarei sale experiențe de viață, în următoarea clipă sări neauzit pe spatele neamțului, apucîndu - se strâns cu o mînă de coama roșcată, iar cu cealaltă mînuță îî lipise pistolul de ureche. Răcni din răsputeri „hende hoh” și încă ceva din arsenalul lui de limbă germană, auzit de la soldați, ce îl făcu pe neamț să pornească drumul spre unitate în patru labe, cu Grișca în spate. Au mers așa vre - o 200 metri, pînă cînd băiatul își aminti, că pistolul de la tîmpla neamțului e din lemn...Atunci s - a speriat groaznic, mînuțele au început să îi tremure, curajul și hotărîrea lui de biruitor au dispărut...
   Au salvat situația soldații, care se porniseră în căutare, cînd nu l -au mai văzut pe terenul lui de joacă. Apoi i - au auzit strigătul și îl căutau îngrijorați. Acum îi alergau în întâmpinare și erau deja lîngă el. Unul din soldați l - a luat în brațe, iar ceilalți au avut grijă de neamț, de „limba” mult rîvnită de Grișca.
   Tonecica era la datorie și cînd s - a întors, a găsit în unitate o agitațe de nedescris. Grișca se odihnea înt - o cameră aparte, la ușă căreia stătea de pază o santinelă. Iar martorii întâmplării nu încetau să povestească celor ce veneau de la misiuni amănuntele.
   Se spunea, că neamțul ar fi fost de o importanță aparte și pe Grișca îl vor înainta pentru  Ordinul meritat.
   Noaptea în unitate a sosit într - o deplasare specială scriitorul Lev Casili, scriitor pentru copii, care trebuia să scrie despre Grișca o povestire.  Toată lumea mergea pe lîngă ușa lor pe vîrful degetelor, era strict interzis să îi deranjeze.  Apoi scriitorul a plecat, iar Grișa a fost trimis în spatele frontului.
   Terentievna spunea, că așa si nu știe, ce povestire a scris Lev Casili despre acea întâmplare. În orice caz, ea nu o gasise nicăeri să o citească.
   Eu am căutat în internet prin opera lui Lev Casili , ca să găsesc măcar ceva despre acest subiect, dar nu am găsit nimic. Poate eu nu am căutat bine, sau poate informația s-a ascuns de mine intenționat, ca să  scriu acestă povestire, auzită cîndva din gura unui martor ocular al evenimentului.
Autor: Eleonora.