Pe parcursul cîtorva zeci de ani de lucru la Şcoala Pedagogică, cunoştinţa mea, profesoara de muncă Antonina Terentievna, a avut parte de multe sărbători ale Primului Sunet al clopăoţelului din data de 1 septembrie, care vesteşte începutul noului an şcolar. Însă una din acele sărbători i-a rămas în amintire pentru tot restul vieţii.
Atunci, ca şi acum de altfel, era o tradiţie , ca la 1 septembrie elevii, studenţii să dăruiască flori iubiţilor pedagogi.E o plăcere din acea zi pentru toată lumea, dar mai ales pentru doamnele profesoare, care erau la Şcoală în majoritate. Pe timpuri un buchet de flori primit din mîna copiilor însemna respect, dragoste, aprecierea calităţilor profesionale şi omeneşti.
Aşa cum la Şcoala Pedagogică erau mai multe fete şi doar unde şi unde se mai întîlnea şi cîte un băiat, profesoarelor le plăcea să fie răsfăţate cu multe buchete. Căci fetele, clar lucru, veneau cu flori la sărbătoarea Primului sunet la începutul anului şcolar.
Deci, în acel 1 septembrie de pomină pentru profesoara de muncă, toate studentele din anul 4 , fără să se fi vorbit între ele, s-au apropiat de Antonina Terentievna şi i-au înmînat ei toate buchetele de flori , pe care le aveau cu ele.A fost un eveniment spontan, neprevăzut de nimeni. Profesoara s-a pomenit cu un braţ de flori, pe care abia reuşea să le ţină cu ambele mîini. Înconjurată şi îmbrăţişată de fete cu feţele radiind de plăcerea comunicării, care se întreceau una pe alta, povestind despre vacanţa petrecută, profesoara nu mai ştia despre ce vorbeau fetele toate de odată, dar dispoziţia lor i s-a transmis şi ei , şi se bucura împreună cu ele de reîntîlnire, fiind copleşită de învălmăşeala vocilor şi sinceritatea entuziasmului lor tineresc. Cu greu s-au despărţit, mai drept zis, le-a despărţit uşa cancelariei, unde au ajuns ca un roi de albinuţe ,tot petrecîndu-şi profesoara. Deci, fetele au deschis uşa, Antonina Terentievna a intrat radiind de fericire în cancelarie şi...
Profesoara a vrut să-şi împărtăşească bucuria cu colegele sale, însă nu a izbutit. Cînd le-a privit, a văzut feţe străine, crispate de răutate. Aşa şi a înlemnit cu zîmbetul îngheţat pe buze şi cu florile în braţe.
La întrebarea ei ce se îîntîmplă, doamnele i-au dat de înţeles, că sunt foarte supărate de faptul, că florile de la primul sunet au fost ”culese” doar de ea şi au plecat fără să îi spună ”la revedere” Domnii profesori au fost mai generoşi, au mai făcut aluzii la invidia femeiască , au mai glumit şi au sfătuit-o să nu atragă atenţie la incorectitudinea colegelor. Dar, buna dispoziţie a dispărut fără urmă!
...Antonina Terentievna a pornit abătută spre casă şi nici braţul de flori nu o mai impresiona. Dar , fetele cu sufletul lor curat nu aveau nici o vină pentru cele întîmplate şi florile şi-au găsit locul bine meritat în apartamentul profesoarei.Ea trăia singură în apropierea Şcolii.Fiul ei îşi făcea studiile la facultate în unul din oraşele Siberiei şi venea rar acasă, din cauza distanţei prea mari.
Viaţa ei se scurgea în pereţii Şcolii, printre studenţi. Fetele o iubeau mult, fiindcă îi ştiau bunătatea sufletească.De la Antonina Terentievna se putea primi un sfat, o încurajare, un ajutor. În casa ei se găsea şi căldură sufletească şi chiar şi o farfurie de mîncare în cel mai rău caz.
Povestind despre această întîmplare, Antonina Terentievna nu putea găsi îndreptăţire pentru colegele sale de lucru, dar atitudinea faţă de ele întotdeauna o păstra bunăvoitoare.
- Sigur că studentele mă stimau,- spunea ea, - eu pe multe fete le-am ajutat dezinteresat, iar vestea se duce nevăzut şi ne auzit.
- Îmi amintesc cum odată seara tîrziu am intrat după ceva în şcoală şi la etajul întîi în una din clase am auzit glasul unei fete, parcă se apăra de ceva.Eu am deschis brusc uşa şi am văzut, cum un profesor tînăr încerca să cuprindă o fată, care se împotrivea din răsputeri, dar fără prea mare succes. Eu am intervenit şi am salvat fata, iar profesorului i-am aplicat o morală, după care mult timp nu îndrăznea să mă privească în ochi. Însă nimeni nu a aflat nimic nici odată despre acest caz,- continua profesoara să îşi depene amintirile.
...- Alt caz...o studentă din grupa mea,o fată frumoasă şi deşteaptă, a încetat să mai înveţe, era doar prezentă în clasă, atît. Cu toată rugămintea mea să îmi spuie ce s-a întîmplat, era absentă şi indiferentă. Eram gata să chem părinţii la şcoală, ca să salvăm situaţia, însă în ultimul moment ea mi-a destăinuit necazul ei.. Fata era gravidă şi disperată.Prietenul a abandonat-o cînd a aflat că e gravidă, şi ea se temea să le spună părinţilor adevărul.Deci, am ajutat-o eu..
Eu nu mai ţin minte cum anume a ajutat-o pe fată profesoara, ştiu numai că studenta a terminat totuşi Şcoala Pedagogică şi lucra învăţătoare la clasele primare în alt oraş.
Profesoara nu mai este printre noi, dar de povestirea ei eu imi mai amintesc uneori la 1 septembrie, cînd trec pe lîngă fosta Şcoală Pedagogică. E bine că în toate timpurile în fiecare suflet de învăţăcel luminează chipul Învăţătorului drag . Şi ar fi bine să trăim fără invidie, care de multe ori ne otrăveşte viaţa.Profesoara de muncă depăşise acest obstacol şi este un bun exemplu de urmat pentru toată lumea.
Autor: Eleonora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu