(12) MON COEUR (poveste adevărată)

         (Continuare) Episodul precedent îl găsiți aici: 
             http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2014/11/11-mon-coeur-povestire.html
                             12.
   - Ok, cherie. Pot să te întreb ceva?
   - Da, întreabă-mă.
   - Tu mă iubești?
   - Hm...tu îmi placi. Îmi place cum gîndesști, cum arăți în poză. Până la iubire adevărată, mai este ceva timp și nițică distanță... Ne cunoaștem doar virtual și doar 3 zile... Dar îmi pare, că dialogăm deja un an...hm...straniu!  Mai întâi trebuie să facem cunoștință, să ne vedem. Ar fi neserios, dacă aș răspunde, că te iubesc, ești de acord? Dar de ce mi-ai pus  aceasta întrebare? Ce problemă de fapt te frământă?
   - Eu am doar nevoie să știu, că tu te gândești la mine și că mă iubești cu adevărat.
   - Mie îmi plac concepțiile tale de viață, pe care le citesc aici în dialog. Înțeleg, că ești om bun și văd pe poză, că ești bărbat frumos. Dacă am trăi împreuna și vei fi așa, cum scrii aici, sigur că te voi iubi. Acum însă, e greu de spus ceva, fiindcă nu ne cunoaștem.
   - Da, bineânțeles. Eu vreau să am grijă de tine.
   - Dacă ai fi lingă mine tu, acesta, pe care te descopăr acum în dialog, te-aș iubi din suflet și pe tine, și pe fiul tău. Iată ce pot spune. Mulțumesc pentru inima ta bună.
   - Da, cu siguranță cherie, eu am o mare dragoste pentru a ți-o oferi.. Tu poți avea încredere în mine? Eu vreau să am grijă de tine.
   - Voi fi bucuroasa să fie adevărat, ce ai scris numai ce. Din partea mea, vei avea reciprocitate. Teoretic, la noi în dialog totul merge minunat, îmi place :). Vom vedea, ce corectări va întroduce  realitatea. Vreau, ca și în realitate să fie aceiași armonie, ca aici în mesaje. :)
   - Eu de asemenea sunt bucuros și aceasta se va întâmpla în curând, cherie, tu te vei convinge.
   - Eu cred, fiindcă ne înțelegem bine în dialoguri. Dar repet, este nevoie și de ceva realitate, nu numai de virtualitate. :)
   - Eu de asemenea cred și totul va merge bine, tu vei vedea! Cherie, tot, ce-ți cer, este doar dragostea și încrederea ta. Încrederea.
   - Da.
   - Tu mi le vei oferi?
   - Da, dar să nu forțăm evenimentele, totul trebuie să se întâmple consecutiv. Mai întâi să ne întâlnim, să facem cunoștință, să discutăm toate întrebările.  Mie îmi place să ne înțelegem din cuvânt, fără ceartă, fără supărare, fără cuvinte urâte. Să discutăm liniștit pe orice temă și să ajungem la un numitor comun.
    Și copiilor mei le-ar plăcea să mă vadă fericita. Fiul tău ar mai avea două surori mai mari :). Aș vrea să fim împreuna o familie unită :). Eu acum visez frumos și ce bine ar fi să fie și adevărat! :) ...Tu ești aici?..
   Ana rămase singură surprinsă de ce îi scria lui Jean. Hotărârea ei fermă de a-și găsi partener de viață în apropiere se destrăma, fără nici un regret. Ei, și ce dacă e departe? Mare lucru, tot una fetele ei cu familiile lor locuiesc una în București, alta în Cluj, iar ea a rămas singură aici. Se văd rar. Serviciul, școala, familia... Ea trebuie să se obișnuiască cu...singurătatea la ea acasă? 
   - Nuuu... Dacă Jean e bărbat serios, mai bine va trăi împreună cu el și cu fiul lui. Copilul nu are mamă, iar ea, Ana, are suflet și pentru un copil, orfan de mamă.  Vor veni împreună în vizită la copiii ei, copiii vor veni la ei în concediu...va fi minunat! Vor trăi ca o familie mare și unită, chiar și locuind în diferite țări. 
   Din gândurile, ce îi roiau nepoftite în cap, reieșea, că dacă va pleca să trăiască cu Jean, relația cu familiile fetelor ei, poate deveni și mai strânsă. 
   - Dar poate oare exista relație părinți-copii mai strânsă decât a mea cu copiii mei? -se întrebă ea mirată.
   - Nu, nu cred. E normal, că am rămas singură, e un lucru foarte firesc pentru o mamă cu bun simț, - își mai zise ea și începu mai atent să își urmărească gândurile-provocatori la starea de „mama-jertfă”. De la un timp observă, că dacă le „poftea” frumos afară din cap pe asemenea „oaspeți”, ca gândurile nocive, începea să judece clar și limpede, cu folos pentru ea și pentru întreaga ei familie.  
   Ana își alungă fără ezitare gândurile șovăielnice și le zise „pauză” la gândurile cele frumoase, temându-se să nu le sperie. Viața o învățase să fie precaută și în cele mai fericite momente. Ca să fie tot bine, mai sunt încă multe lucruri de clarificat. Ea își dădu în sinea ei ordin la acțiunea pașilor mici. Trebuie să se mai cunoască cu Jean, după aia se pot face concluzii și lua decizii. Deocamdată, unicul lucru, care îi aduce o imensă plăcere și nici un risc, este comunicarea cu el pe skype și acele scântei de simpatie reciprocă, ce începe să le simtă din partea lui, necătând la distanța dintre ei. Acei fiori îi dau gust de viață și ea încetă să îi mai împiedice în mișcarea lor liberă dintre ei doi, unindu-i cu o forță mai mare, decât puterea ei de împotrivire. 
   - Mai vedem noi! -rosti ea în gând fraza preferată, de data aceasta calmă, încrezută în finalul fericit al frumoasei povești de dragoste, ce se înfiripa acum între ei doi.  
               ( Continuarea o găsiți aici: http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2014/11/13-mon-coeur-povestire.html)
Autor: Eleonora.