VINE PRIMĂVARA

Obosită-i iarna de atâta ghiață,
De atâta frig și prea lungă viață.
Cu ploaie și ceață, ultima zăpadă,

Pe cojocul babei Dochia așteaptă

La nceput de mart, bine scuturată,

Prefăcută-n apă și topită toată!

Ni se duce iarna, dulcea Primăvară

Vine dintr-o dată, poposește iară!

Pe cât de dorită și de așteptată,

Pe atât de sobră și intimidată.

Soarele-i destramă ceața albă, deasă,
Îi mângâie fruntea, păru-i de mătasă,

O-ncălzește gingaș, fața-i luminează,

O sărută dulce, o încurajează.

Chiar de cum răsare, pîn pe la amiază
Îi tot dă târcoale, o îmbrățișează,
Parc-ar întreba-o, de ce-i supărată

Și de ce arată emoţionată?..

Ea înaintează prin apele tulburi,  

Își poartă ca scut mantia în muguri,

Ce-i ascunde trupul, i-acoperă fața

De lumină plină, într-un nor de ceață.

Parcă s-ar ascunde, parcă ii rușine

În razele lui, de-a ei goliciune,

Care se îmbracă pe clipă, ce vine

Cu veșminte rare, din nuanțe fine.

Bucurând tot omul, ce-i iese în cale

Și trezind la viață orișice suflare,

Primăvara vine și ni se arată

Frumusețe rară, pe pământ lăsată

De Dumnezeire, pentru omenire

A Vieții eternă, mândră prelungire!

(sfârșit de februarie 2015, într-o zi cu ceață, zăpadă și ploaie)

Autor: Eleonora.