1 APRILIE (povestire)

 

Eu

    Eram studente în anul 1 la facultate. Eu-de la sud din Cahul și Iva din Soroca. Eu eram timidă, neîndrăzneață,   copil bun și ascultător. Până la Institut mai fusesem o singură dată la Chișinău când eram în clasa a 9 - a, cu fratele meu mai mare care era student. Și care a fost atunci nevoit să mă lase singură la o trecere de pietoni de pe bulevardul cu fosta denumire Lenin, ca să mă învăț minte și să traversez singură strada. 
   Iva era antipodul meu. Era și ea fată cuminte, frumoasă și deșteaptă, dar mai dezghețată și mai îndrăzneață decât mine și cu picioarele pe pământ.
  Iva cunoștea bine Chișinăul. Amândouă învăţam la facultate în aceiaş grupă, trăiam la o gazdă și ne înțelegeam de minune. 
    Pe atunci noi începeam studiile superioare după clasa a 10 - a și eram încă copii. Spre exemplu, eu am împlinit 16 ani în anul 1 la facultate, Iva fiind cu câteva luni mai mare ca mine.
   

Iva și Eu la prima noastră paradă studențească de 7 noiembrie.

    Era primăvară și eram amîndouă îndrăgostite.  Ivei îi plăcea de Vova de la noi din grupă, iar mie  de Mircea, un băiat din altă grupă. Mircea era frumos dar timid ca și mine. Limba franceză o făceam împreuna în acelaş torent şi devenise pentru mine (şi pentru el probabil) cel mai magic obiect.
    Vedeam, că și băeții ne simpatizau. Lecția de franceză o așteptam cu nerăbdare, ca să mai schimbăm o vorbă, un zîmbet...
   De altfel, așa s-a întîmplat și în anul 5, când aveam lecția de automatică împreună cu grupa viitorului meu soț... Dar, să mă întorc la întîmplarea din anul 1.
   Și eu și Iva simțeam, că vine momentul, cînd băeții, în afară de flori și zîmbete, ne vor acorda și alte semne de atenție. Așteptam cu înfrigurare și pe tăcute să ne propună întâlnire.
   Și această clipă a sosit! Într - o zi Iva îmi întinde un bilețel de la Mircea, unde scria cu mâina lui, că mâine, după lecții, la ora 16, mă așteaptă lîngă cinematograful „Moscova”,  ca să vizionăm împreună un film. Iva mi - a arătat și bilețelul ei de la Vova, la aceiaș oră și la acelaș film.  
   Eram amândouă în al nouălea cer de bucurie și  ne părea o veșnicie până a doua zi la ora 16. Dimineață la facultate nici nu priveam înspre ei, dar in suflet savuram deja plăcerea dorinței împlinite.
   A doua zi, gătite cu ce aveam mai bun și mai frumos (Acum știu, ca mai bun și mai frumos noi aveam tinerețea noastă. Pe atunci însă, prin cap să îmi treacă despre așa ceva!), cu 20 minute înainte de ora 16 am urcat în troleibusul 10, care avea oprirea chiar lângă cinematograf. Tremuram amândouă de emoții, căci mai aveam în față o clipă responsabilă, -  cum să ne ascundem bucuria în timpul întâlnirii cu băeții. 
  Rămăsese o singură oprire pînă la cinematograf, când Iva cu ochii holbați și strângându - mă brusc și tare de mâină, exlamă;
- Vaiiii...azi e 1 aprilie!!! Nu cumva...? Și mă țintui iarăș cu privirea în semn de întrebare.
    Dar aceasta a durat  doar o secvență de clipă. Gura ei,  rămasă întredeschisă pentru a continua tragicul verdict, de odată schiță un zâmbet larg, ochii îi deveniseră hâtri și spuse;
- Stai pe loc, nu coborîm, ne ascundem după oameni și încercăm să vedem, dacă ei ne așteaptă.
I -am urmat sfatul. Dar brusc am sesizat, că troleibusul își pierduse aripile în zborul lui fantastic spre fericirea noastră și acum ne zdruncenă nemilos și urlă asurzitor. Genele mele, cu câteva straturi de vopsea pe ele, îmi cădeau pe obraji fără voia mea, acoperindu - mi ochii, iar rujul de pe buze devenise insuportabil de greu. 
   Cu toată tulburarea, am văzut pe furiș, că băeții ne așteptau între oprire și cinematograf, căutîndu -ne cu fața serioasă printre oamenii, care coborau din troleibus. Fiecare avea în mâini câte un buchețel de flori și le țineau așa nu știu cum la distanță, de parcă așteptau chiar în acel moment să le înmâneze.
   Rămase în troleibusul, care devenise pentru noi acum o capcană, am hotărît să ne întoarcem cu el înapoi, să vedem dacă ne mai așteaptă băeții acolo. Eram debusolate și gândul, că 1 aprilie ne poate juca festa, ne făcea tot mai mult să renunțăm la întâlnire.
   Când am trecut înapoi peste mult timp, băeții erau tot acolo, iar filmul mergea demult fără ei și fără noi. Nu știam ce să facem.  Iva a propus să coborâm la oprirea următoare și să ne întoarcem înapoi la ei, născocind un motiv credibil pentru întârzierea noastă. Dar încă pentru o prostie nu ne-a mai ajuns curaj și am mers acasă. După asta, când vre-un băiat ne propunea Ivei ori mie întâlnire, ne întrebam una pe alta în glumă:
   - Ce faci, mergi acum ori laşi pentru 1 aprilie?...
   A doua zi  și pentru totdeauna, nici ei, nici noi nu am pomenit nimic despre această întâmplare. Pentru două studente, sau poate și pentru doi studenți, toți tineri și îndrăgostiți, lecțiile de franceză își pierduseră definitiv farmecul lor de pâină la 1 aprilie.

Autor: Eleonora.
Sursa imagini: arhiva personală Eleonora.