DESIGNUL GROPILOR DE DRUM (povestire ilustrată)

...În republică noastră (și nu numai), fraza cea mai des pronunțată de populație este „NU AVEM”. Se pronunță diferit: cu și fără semnul exlamării la sfîrșit, cu cîteva semne de exlamație la sfîrșit, fără semne de exlamație la sfîrșit, cu trei puncte la sfîrșit, sau numai cu un punct... Se pronunță cu glas nostalgic, cu glas ferm, cu sau fără convingere în glas, etc. Ca un atribut obișnuit de zilnică folosință.     

    - Nu avem asta, nu avem ceia...

   Ba chiar și mai și: cei, care s - au familiarizat deja cu fraza sus enunțată, iar cum ființa umană are particularitatea de a - și dori încă ceva pe lîngă ceia, ce deja are, trec la afirmații mai hotărîte. Înaintează în dorința lor de a avea măcar ceva, o altă etichetă promițătoare:

  - Nu avem și nu vom avea nimic niciodată!...Și punct. Pardon, dacă cuvîntul „niciodată” are altă gramatică. Eu îl scriu așa, cum se pronunță în clipele respective de mare avînt sufletesc.

   Și, pe fonul comun al negării bucuriilor obișnuite ale vieții, ce avem, nu ne mai încîntă...

   Dar,oare așa să fie? Chiar să nu avem noi nimic din patrimoniul universal al lumii civilizate?

   - Ba da, avem!!!  Și încă ce varietate, ce frumusețe! 

Nu din modestie neagă lumea prezența bogăției, la care mă refer eu acum, ci din pură neglijență. Vorba aia: ce avem - nu păstrăm, iar ce păstrăm - nu apreciem . 

   Oameni buni, treziți -vă din visare și priviți în jur!
   - Oare sunt în alte părți ale lumii civilizate, de care avem și noi încrederea că aparținem, sau cel puțin alergăm din urmă gata - gata să o ajungem, - oare sunt undeva gropi de drum mai frumoase ca ale noastre?  - Nu cred.

   Cu o lună în urmă, cînd primăvara tot întîrzia, am făcut această descoperire genială, mergînd pe strada Viilor de la noi de la „Spirina”, o scurtă străduță de cîteva sute de metri lungime, de la marginea orașului.
    Nu aș spune că este și cea mai gropoasă stradă din zonă sau din oraș, eu pur și simplu pe acolo treceam. 

   Primul lucru, ce mi - a ascuțit atenția la subiect, a fost virtuozitatea absolută a tuturor șoferilor transporturilor auto, ce mergeau atunci pe „Viilor”. O mașinucă chiar a stat cîteva clipe doar pe 2 roți și a reușit să se încadreze în următoarea fîșie îngustă de asfalt întreg.

    Era zi mohorîtă cu noroi peste tot și eu aveam grijă să trec nestropită de mulțimea de transport, ce se întîmplase atunci pe stradă.

   Mă grăbeam undeva și am hotărît, ca la întoarcere să vin tot pe acolo, să fotografiez și să filmez un pic artistismul mașinilor, cum ocolesc gropile. Chiar era impresionant și spectaculos, fără nici o exagerare din partea mea! 

   Dar, ca naiba, cînd m - am întors, nu mai era atîta transport, vîntul zvîntase un pic gropile, iar șoferii, la vederea intenției mele de a filma, nu mai ocoleau gropile, ci treceau direct prin ele. Un șofer chiar a coborît din mașină supărat, dar l - am lămurit repede, că nu prezint nici un pericol pentru el și și - a căutat de drum. Am încercat să mă ascund după copaci să filmez ,însă strada rămăsese aproape pustie și cei 2 -3 oameni de la oprire în așteptarea rutierei, mă priveau sceptic, apoi și - au dat cu părerea, că mă obosesc în zadar, nu va ajuta. Cînd le- am spus, că nu prezint nici un serviciu public, ci doar vreau să postez virajele mașinilor în blogul meu, au rămas și mai nedumeriți. 

   Am făcut în continuare doar ce îmi era în putere, adica am fotografiat gropile. Și aici am mai avut parte de o descoperire nevăzută: gropile, gropițele și fisurile drumului și -au materializat un fel de...individualitate, nemaipomenit! ...Iată, colo parcă două vecine stau la palavre, ici băltoaca din drum parcă ar cere în mijlocul ei să îi plutească o rățușca mica din cauciuc, colo un vaporaș, colo băltoaca aia la prima vedere imens extinsă, a luat forma umbrei siluetei domnișoarei, ce sta hăt deprte în așteptarea microbusului...

Mă gîndeam că, straniu, fața drumului într - atît a fost mișcată de o neânsemnată atenție, încît a început să îmi sugereze idei, cum ar putea fi pusă în centrul atenției opiniei publice. 

   Și, așa cum și eu, ca și toată lumea am însușit bine, că noi NU ȘI NU - nu avem bani pentru asfaltarea drumurilor mai serioase, nemaivorbind de această mică și neînsemnată străduță lăturalnică, mintea mea, condusă de indicațiile stăpînelor drumului - a doamnelor și domnișoarelor groape și gropițe,a început cu înfrigurare să „bîjbăe” alte soluții posibile...

   - Ba! Ce ar fi dacă atunci, cînd vîntul va zvînta cu totul apa și noroiul de pe drum, aceste „bijuterii” drumiere să fie vopsite în diferite culori, cu diferite imagini așa, cum nu este la nimeni în lume? Baaa, bună idee...se poate improviza un muzeu în aerul liber. Și dacă i se duce zvoana în lume, jumătate de lume din lumea bogată va fi în turism la noi pe Viilor...  Vom fi salvați și noi, nu numai drumurile! 

   Este suficient de anunțat un concurs al populației pentru cele mai ingenioase desene de gropi pictate. Dar, avem nevoie de vopsea de mai multe nuanțe... Însă, de unde vopsea?  Mai ales de calitate? Aia, cu care sunt vopsite zebrele, se șterge repede, nu merge. Toată speranța iar se îndreaptă spre lumea mai civilizată decît noi.

   -  Grija lor, dacă vor să aibă unde merge în călătorie și să își lase banii, nu au decît să ne trimită vopsea de calitate. Noi muzeul il facem. Chiar și o mașină de ocolit gropile le punem la dispoziție.  Cu toate că, nu mai demonstrează ei virtuozitaea șoferilor noștri în veci, dar lasă - i sa se distreze. Distracția lor - banii ai noștri, super!

   Pînă atunci, ca să nu pierdem timpul degeaba, că, știut lucru, Timpul costă bani, să vedem ce aspect pictat ar fi bine de aplicat salvatoarei noastre străduțe.

    Deci, dragi concetățeni și stimați cititori, atenție la imagini și descuiați - vă toți mințile, generați idei mai grozave, decît cele, expuse aici de mine.

   - Eeeh,...dacă impozitul pe drumuri ar putea fi folosit mai efectiv...efectiv...efectiv...

   - Hai, gata cu inactivitatea intelectuală, puneți toți creierul în mișcare și găsiți soluții, altfel  timpul ne poate săraci cu totul. În sensul că, toate gropile și gropițele străzii se pot uni în una mare și  atunci s - a zis cu muzeul nostru în aer liber...

                   
           

           

  

Autor povestire și foto: Eleonora

P.S. la data de 07 mai, 2015:  Iată că în acest răstimp, s-a reconstruit strada Spirin, din fondurile europene, iar străduța Viilor, care are rolul să unească două străzi principale din oraș-Spirin cu Ștefan cel Mare, a rămas  aceiaș... De fapt, nu, nu a rămas aceiaș!  Gropile sunt mai adânci și mai „frumoase”!  Deci, această povestioară adevărată, scrisă cu 2 ani în urmă, este actuală și în prezent.