Eseu despre obiceiul oamenilor de a strica monumentele . (reeditat)

    De ce le trebuie oamenilor să rupă, să demoleze, să distrugă tot, ce li se pare învechit şi inutil la un moment de cotitură istorică al plaiului natal ? Oare prin asemenea acțiuni, poate deveni ţara mai bogată, mintea mai limpede, oamenii mai buni, mai inteligenţi, mai harnici, mai toleranţi?..
   Normal ar fi, ca orice schimbare sa fie înfăptuită nu prin sărăcirea istoriei neamului, ci prin  îmbogăţirea ei.

   După înfiinţarea Uniunii Sovietice, cînd au venit comuniştii la putere, au nimicit bisericile, mînăstirile, patrimoniul intelectual și cultural existent al fiecărei republici în parte și au ridicat în schimb,  pe întreg teritoriul imperiului, un monument nevăzut din milioane de vieţi sacrificate pentru idei bizare de Comunism universal...  Ce perversiune! Am fost și eu infectată de această dogmă, cu ea m-am născut, am crescut și am trăit. Am avut însă înțelepciunea să privesc lucrurile cu mintea destupată și să înțeleg, că în fosta și scumpa mea patrie URSS, una se vorbea și alta se făcea. Dar multă lume din generația mea, așa și a mers și merge în pământ cu nostalgia pentru vremurile, cînd, la Comunism, era să fie 1(una) copiecă pîinea, cum ne spunea la școală învățătorul nostru de istorie, Ivan Dimitrievici, un moldovean din satul meu de baștină. 

   Cît au fost comuniştii la putere în republica noastră deja independentă, au contribuit la restabilirea  mânăstirilor şi bisericilor. Indiferent de motivele adevărate ale acestei decizii, care a devenit un eveniment real în viaţa micii şi săracei noastre ţărişoare, au făcut bine, după părerea mea. Eu, pentru mine,  compar acest act cu poziţia nemţilor de a ajuta evreii, ca să îşi mai scoată din păcatele genocidului  faţă de ei, din timpul războiului din (41-45).  
   Mai departe acest bine ține de popi, nu de comuniști. Fiindcă procesul de separare a Biserici noastre de cea fostă sovietică este atât de îndelungat, în comparație cu ale altor Mitropolii din fostele republici sovietice, încît se poate întîmpla cu timpul, ca enoriașii să îşi piardă încrederea în Mitropolia Moldovei și în popi și să se roage fiecare acasă în chilia sa, ori să treacă în alte congregații religioase, rămînînd  iar pustii sfintele lăcaşe. De data asta din cauza prea sfințiților, nu a comuniștilor. Da, bună treabă: țară independentă cu biserică dependentă de fostul regim comunist! O fi asta voia Domnului?... 

    Vom trăi și vom vedea. Lucrurile cîte odată se întîmpla nu cum vrea omul, dar cum dă Domnul. E bine, că bisericile şi mînăstirile acum activează în toată republica.  Populaţia  îşi restabilește sănătatea spirituală şi, cu paşi înceţi-înceţi, merge spre timpul, cînd nu va mai fi acută necesitatea sufletească ( creştinească oare?...) de a distruge ceva,  pentru a deveni capabili să aprecieze bucuriile vieţii actuale, fără agresiune și sete de răzbunare.
   Chiar dacă aceste bucurii la unii vin printre razele prosperităţii, iar la alţii -  printre lacrimi, există totuşi şi bucurii în viaţa noastră !
   Şi, vor rămîne întregi monumentele istorice ale fostei URSS, care au mai rămas ne demolate.
Ca să nu ne întrebe urmaşii noştri, de ce ne-am bătut joc de istoria plaiului. 
   Îmi amintesc un banc de pe vremea studenției. În rusă, bineinţeles, atunci pentru noi totul era în rusă, mai ales bancurile.     Un evreu îl întrebă pe tatăl său, cînd erau lîngă monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul Chișinăului:
   - Tată, cine mai este și ăsta?
   - Pe timpul, cînd aici trăiau moldovenii, acesta era țarul lor, - i-a răspuns tatăl.
   Dar, să revin la subiect.
   Parcă prin distrugerea unui monument se scoate din istoria ţării perioada de apartenenţă la fostul imperiu sovietic? Este istoria noastră, de ce să ne ruşinăm de ea?  Oare e bine să ne ascundem de cine am fost, precum struţul, băgîndu-şi capul în nisip? Şi de ce să ne abatem de la realitate prin asemenea „activităţi” faţă de un crâmpei al istoriei tării noastre?

   Drept dovadă a ridicolităţii unui patriotism exagerat este cazul cu demolarea monumentului lui Lenin în unul din satele de pe malul Prutului, chiar imediat după proclamarea independenţei republicii Moldova.  Pe atunci aveam așa un serviciu, că permanent eram în contact cu oamenii simpli și în fiecare zi auzeam cîte o întîmplare interesantă. Eu le colecționam pe cele amuzante.Una din ele este cea, pe care o voi relata mai jos.
   Este vorba despre satele vecine Giurgiuleşti (pe atunci făcea parte din raionul Vulcăneşti) şi Cîşliţa-Prut (raionul Cahul). În unul din sate, monumentul lui Lenin era sculptat cu chepca în cap şi cu mâna dreapta, ţintită spre viitorul luminos. În celălalt sat, Lenin era sculptat cu capul gol şi cu chepca în mîna dreaptă, întinsă, la fel, spre viitorul luminos.
    Deci, conform întâmplării , povestită cu mult haz  de către localnici, cîţiva  bărbaţi ai unuia din aceste sate, nu mai reţin care anume, au hotărît să dărîme monumentul lui Lenin. 
   Acest caz devenise cel mai tare banc din satele de pe malul Prutului pe atunci.  Nu au demolat ei monumentul complet, au reuşit să îi scoată capul şi să îl arunce în râul Prut.. A intervenit miliţia din Vulcănești  şi i-a obligat să  restabilească monumentul. Au căutat ei cîteva zile capul în Prut, dar nu l-au găsit. Atunci au pus la cale să meargă noaptea în satul vecin, să fure capul de la monumentul întreg şi să îl instaleze la monumentul lor, spunînd că l-au găsit în Prut, -  cine poate şti adevărul, în afară de ei ?..

   Zis şi făcut. Numai că, sau din prea mare bucurie, sau din prea multe „pahare”, sau poate că noaptea era prea întunecoasă, după ce au terminat lucrul, nu au aruncat o privire la monument, să vadă, cum le-a ieşit lucrarea. Şi dimineaţă oamenii, mergând prin centrul satului, vedeau monumentul lui Lenin întreg, iar pe Lenin  cu o chepcă pe cap şi cu alta în mîna dreaptă, ce ţintea spre viitorul luminos!
    
   P.S.  Închipuiţi-vă  că se  amenajază în Cahul o nouă zonă de odihnă, în componenţa căreia este  prevăzut şi un muzeu sub cerul liber, compus din monumentele comuniste, strînse din tot raionul Cahul, sau din toată zona de sud a republicii...Cum vi se pare ideea? Este clar , ca „buna ziua”, că ar fi minunat din mai multe considerente, Morala - ?...
   Autor: Eleonora.