1.
Prolog
Dacă se va întâmpla să se regăsească cineva pe sine în acestă povestire, autorul nu are nici o vină. Ana, eroina principală, mi-a pus la dispoziție materiale, mi-a permis să descriu această întâmplare reală și să îi păstrez prenumele adevărat cu condiția, să nu fie enunțată denumirea localității, unde trăiește. Ana a mai menționat, că din partea ei acesta este un gest de caritate pentru persoanele singuratice, care se folosesc de siteurile matrimoniale din internet.
Ziua
întâia.
- Buna, ce faceți? Sper, că la dv. totul e bine, ca și la mine, de altfel. Am intrat acum pe acest siteu pentru niște căutări și am rămas fascinat de profilul dv.,este foarte frumos.
Vă scriu cu speranța, că îmi Veți răspunde, pentru a continua dialogul și pentru o cunoaștere mai amplă în ideia, că și eu aș putea să Vă plac.
Mă numesc Jean, sunt arhitect privat, am 50 ani, 1.80 înălțime și 74 kg. Pentru un dialog mai frumos și mai plăcut, Vă rog să îmi scrieți numele dv. de utilizator pe skype. Al meu este următorul. Voi fi atent la noutățile dv. în speranța, că îmi Veți accepta prietenia. Jean.
Mesajul era scris în franceză. Ana îl citi și fu surprinsă de faptul, că înțelege aproape tot, ce este scris. Pentru orice eventualitate, ea îl mai traduse și prin Google-traducere. Îl mai citi odată, fără prea mult entuziasm, descoperind, că tipul este
mai tînăr ca
ea cu 4 ani. Nu avea încredere în bărbați
mai tineri. Nu mai avea deloc încredere în bărbați. Ea mai
credea în
dreptatea Veții. Viața a pus – o până
acum în atîtea experiențe incredibile! I
- a
permis însă
să le depășească
pe toate. Parcă nu mai rămăsese
nimic neispășit. Ar trebui să vină și acea porție
de fericire personală, la care râvnește
cu o îndârjire
ascunsă, neînțeleasă nici de ea. Și ce dacă a ajuns la vîrsta
aceasta? Mai
este ceva timp, până la bătrînețe. A
ajuns, deja e ceva! Este la vârsta fericirii. Nici
odată nu e tîrziu, să fii fericit. Fericirea
îi este fără o aripă deocamdată, dar o
va avea cu siguranță!
Și cine știe, poate acum îi bate la ușă sufletul – pereche?..
Trebuie să îi răspundă, cine știe...
Ca răspuns,
ea îi trimise
doar numele de skype. A
scris, înnaripată de gândurile ei
optimiste și de dragul limbii franceze, pe
care o știa din tinerețe, dar nu avusese ocazia să o
întrebuințeze.
-
alex_xx
(Continuarea este aici: http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2014/10/2-mon-coeur-povestire.html)
Autor: Eleonora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu