Mintea moldovanului cea de pe urmă. (povestire)

     Badea Lexa fusese de cu seară la o cumătrie şi peste noapte se trezi din somn bolnav. Bolnav de paharele cu vin băute şi de bucatele copioase, mâncate peste măsură. Ştia el ce îl aşteaptă dimineaţa, dar cumătria e cumătrie şi moldoveanul la veselie e moldovean. A mai păţit aşa de mai multe ori şi de fiecare dată se liniştea cu gîndul, că la petrecerea următoare...va fi mai cumpătat. Uita însă ce şi-a promis.
   De data aceasta răul ce îl apucase l-a împins pur şi simplu afară din casă în răcoarea dimineţii. Şi l-a salvat. Căci simţea cum se înnăduşă în mirosul static al dormitorului. Scăparea îi putea veni doar de la câteva înghiţituri de aer proaspăt. 

   Abea se mijea de ziuă când el alunecând iute cu piciorele în şlapii de lîngă pat, pluti cu faţa crispată spre uşa de la intrare, ţinându - se cu o mâină de frunte şi cu alta de stomac. Dintr-o izbitură deschise larg uşa coridorului, eşi în prag şi numai după ce înghiţi câteva guri de aer răcoros, înţelesese că e salvat.

   Nu se grăbea să intre în casă. Stătea relaxat în prag şi savura prospeţimea răcoroasă a zilei abea născute. Uitase de criza ce o avusese şi începu mulţumit să îşi facă planul lucrului de peste zi.

   Era tîmplar de meserie şi avea destule comenzi. Trebuia să muncească, iar ziua promitea să fie favorabilă.

   Se simţea minunat. Singur cu sine în răcoarea dimineţii din pragul casei lui! Dispoziţia i se ridicase la maxim, de parcă începuse să îi crească aripi de zbor. I-a păcălit pe toţi! La petrecere a fost vesel şi glumeţ de o să-i meargă iar vestea în sat, că badea Lexa ştie să fie om de companie şi fără el nici veselia nu e veselie, nici cântecul cântec şi nici dansul dans. Ei, dar că i-a fost oleacă rău, nu e mare lucru, i-a trecut repede şi nu l-a văzut nimeni. 
Şi, principalul de bază pe "babă", cum îi zicea el şăgalnic soţiei , nu trebuia să o mai roage să îi facă un ceai salvator. Ea ar fi făcut desigur, dar neapărat l-ar fi înţepat cu "vorbe dulci" despre cât de viteaz era aseară la cumătrie şi de ce acum nu seamănă cu cel de aseară... Ah, ce bine, că ea doarme şi nu va şti nimic! Mai trase de câteva ori aer în piept şi se pregăti să intre înapoi în casă şi în pat la somn lîngă "baba" lui, închipuindu-şi cu plăcere, cât de suspect îl v-a privi ea cu coada ochiului dimineaţă, tot aşteptând să îi audă "of"-urile. De data aceasta draga lui nevastă nu va mai avea ocazia să îl cicălească... A păcălit-o!

   Dintr- odată, la portiţa de la drum până la care erau vre-o 20 metri, se auzi un zgomot. Badea Lexa îşi îndreptă într-acolo privirea şi se cam încreţi la faţă... Era Nicu, un coleg de breaslă mai tînăr ca el cu vre-o 15 ani.

    - "La ora asta Nicu poate fi numai beat",  se gândi badea Lexa şi îi eşi în întâmpinare, ca să scape mai repede de el.

   Nicu era băut, dar se ţinea bine pe picioare şi avea o faţă de om copleşit de o problemă serioasă.

  - Neaţa, baa Lexa, ce faci, de ce nu dormi la oara asta? (Nicu şi treaz îngiţea literele "d"şi "e" din cuvântul "badea").

  - Eu, iaca măi Nicu, nu demult am venit  de la o cumătrie şi acum am eşit oleacă afară după o gură de aer, dar tu ce cauţi, tu ce nu dormi la ora asta, unde te-ai pornit?

- Ştiu că ai fost la cumătrie, mi-a spus Ion a lui Mazăre, m-am întâlnit cu el pe drum. Era beat, că abea se ţinea pe picioare şi i se încâlcea limba în gură. Dar mi-a spus cum a fost la petrecere. A zis că a fost tare bine şi vesel. Şi de matale a pomenit de bine, o zis că toată veselia şi voia bună pe sama matale s-a ţinut.

   - Hmm...dacă mergi la veselie, apoi veselie trebuie să fie măi Nicu, eu aşa ştiu! Dar bine, tu mergi acum în drumul tău că eu vreau să mai dorm. Numai bine, Nicule!
   În sinea sa badea Lexa era convins că Nicu a intrat la el cu speranţa să capete ceva de băut, căci de multe ori îl cinstea. Dar seara după lucru, nu dimineaţa cu noaptea în cap.  Şi mai ales după răul ce nu demult l-a avut, nu putea nici să se gîndească la băutură. Îl lăsă pe Nicu în mijlocul ogrăzii şi o luă grăbit spre casă. Era deja în prag când vocea lui Nicu îl opri în loc:

  - Păi eu la matale am venit, baa Lexa, cu o treabă.

  - Ce treabă măi cu noaptea în cap, chiar nu mai poate aștepta?

  - Să mă împrumuţi cu un sfredel de opt.

  - Hai măi... chiar sfredel îţi trebue ție acum... şi de opt să ştii că nu  am.

   - Baa Lexa, chiar te rog să cauţi un sfredel de opt, mata ai de toate.

   - Am sfredel  de trei jumate, de şase, de şapte, de zece, de paişpe..., dar de opt nu am! Ştiu, căci mi-a trebuit şi mie mai dăunăzi şi nu am găsit.

   - Te rog, baa Lexa, dă-mi! Nu es de la mata din ogradă fără sfredel de opt!

  - Nu am măi de opt, crede-mă.

  - Ei, ai mata, dar nu vrei să dai.

  - Îți repet că nu am, de ce nu vrei să înțelegi?

  - Nu te cred. Nu vrei să-mi dai. De cauți mai bine în lemnăria mata, și bombă atomică găsești.

  - Măi Nicu, nu mă fă să te sudui. Nu am sfredel de opt !!!
   Badea Lexa avea o patimă... sudalmele în formă de lanţ lung de poezie, în care erau enumeraţi pe rând sfinţii şi toate lucrurile sfinte care de fapt nu aveau nimic comun cu prostia omenească. Şi nu ştiu cum le spunea el, că nu îi supăra pe destinatari ci din contra, le venea repede mintea la cap. Şiragul de înjurături curgea nestăvilit din gura lui doar atunci, când era scos peste măsură din sărite. Era cunoscut lucru că dacă badea Lexa  a început a "declama", înseamnă că cineva din preajma lui a întrecut măsura cu vorba ori cu fapta. Ştia şi Nicu despre asta, dar avea şi el patima lui de a vorbi fără rost. 

  - Nu am intenţia să te supăr, doamne fereşte! Dar hai bre, baa Lexa, te rog eu, dă-mi un sfredel de opt, că ţi-l aduc înapoi după ce îmi fac treaba!

  - Stelili şi dumnezăii mătii şi toţi sfinţii, care mi te-au adus acum aici pi cap, măi Nicule!

  - Da mata nu te supăra, baa Lexa, te rog eu să-mi dai un sfredel de opt!

  - Şi nafura, şi aghiazma, şi căndiluţa mătii măi Nicule...

  - Hai bre, baa Lexa, dă-mi un sfredel de opt, te rog eu!

  - Şi Icoana Maicii Domnului şi toiagul lui Isus Hristos...

  - Stop, baa Lexa, gata, stop, stop!!! Am înţeles, nu ai. Te las sănătos, cu bine! 

   Nicu făcu o plecăciune și se îndreptă puţin înclinat înainte cum îi era mersul spre portiţă, împăcat și lămurit. Iar badea Lexa, mai mult din obișnuința de a duce lucrul la bun sfîrșit decît din supărare, își petrecu musfirul nepoftit, "binecuvântându-l" din pragul uşii cu o rafală scăzândă de sudalme, pînă auzi portița de la drum închisă de ceia parte:

     - Cari ghini măi, cari ghini???...- Stelili stelilor, şi dumnezăii dumnezăilor, şi nafura nafurii, şi candila candilii...

   Apoi intră epuizat în casă, se furișă tiptil subt plapumă lîngă nevastă și adormi buştean.

Autor: Eleonora.