26 aprilie 2015

Verde și căprui.

Ochii tăi verzi ma fac să visez
Evenimente, ce eu le formez
În clipe de dor, din Viitor,
Pline de viață și de amor.
Iară iubirea, ce-o am în piept
Să o împart abia de aștept
Cu sufletul meu, cândva rătăcit,
Pe care în tine l-am regăsit,
Tandru și fin, precum îl ştiiam
Și-amar de timp îl tot căutam.

Pe pajiştea verde a ochilor tăi
În armonie și fără bătăi,
Pasc căprioare, se joacă cu lei,
Triluri de păsări răsună în nori,
Mii de culori se adună în flori,
Roua acoperă orșice fir
Cu perle albastre şi cu safir,
Aerul pur și pătrunzător
Stârnește în inimă dulce fior.
Săgeata căprue a ochilor mei
În ochii tăi verzi aprinde scântei,
În inima lor adânc nimerește,
Din verdele drag izvor șipotește
Ca marele fluviu cu ape verzui
Să-și ia începutul dun susura lui.

Autor: Eleonora.
26 aprilie, 2015

22 aprilie 2015

Eseu despre obiceiul oamenilor de a strica monumentele . (reeditat)

    De ce le trebuie oamenilor să rupă, să demoleze, să distrugă tot, ce li se pare învechit şi inutil la un moment de cotitură istorică al plaiului natal ? Oare prin asemenea acțiuni, poate deveni ţara mai bogată, mintea mai limpede, oamenii mai buni, mai inteligenţi, mai harnici, mai toleranţi?..
   Normal ar fi, ca orice schimbare sa fie înfăptuită nu prin sărăcirea istoriei neamului, ci prin  îmbogăţirea ei.
   După înfiinţarea Uniunii Sovietice, cînd au venit comuniştii la putere, au nimicit bisericile, mînăstirile, patrimoniul intelectual și cultural existent al fiecărei republici în parte și au ridicat în schimb,  pe întreg teritoriul imperiului, un monument nevăzut din milioane de vieţi sacrificate pentru idei bizare de Comunism universal...  Ce perversiune! Am fost și eu infectată de această dogmă, cu ea m-am născut, am crescut și am trăit. Am avut însă înțelepciunea să privesc lucrurile cu mintea destupată și să înțeleg, că în fosta și scumpa mea patrie URSS, una se vorbea și alta se făcea. Dar multă lume din generația mea, așa și a mers și merge în pământ cu nostalgia pentru vremurile, cînd, la Comunism, era să fie 1(una) copiecă pîinea, cum ne spunea la școală învățătorul nostru de istorie, Ivan Dimitrievici, un moldovean din satul meu de baștină. 
   Cît au fost comuniştii la putere în republica noastră deja independentă, au contribuit la restabilirea  mânăstirilor şi bisericilor. Indiferent de motivele adevărate ale acestei decizii, care a devenit un eveniment real în viaţa micii şi săracei noastre ţărişoare, au făcut bine, după părerea mea. Eu, pentru mine,  compar acest act cu poziţia nemţilor de a ajuta evreii, ca să îşi mai scoată din păcatele genocidului  faţă de ei, din timpul războiului din (41-45).  
   Mai departe acest bine ține de popi, nu de comuniști. Fiindcă procesul de separare a Biserici noastre de cea fostă sovietică este atât de îndelungat, în comparație cu ale altor Mitropolii din fostele republici sovietice, încît se poate întîmpla cu timpul, ca enoriașii să îşi piardă încrederea în Mitropolia Moldovei și în popi și să se roage fiecare acasă în chilia sa, ori să treacă în alte congregații religioase, rămînînd  iar pustii sfintele lăcaşe. De data asta din cauza prea sfințiților, nu a comuniștilor. Da, bună treabă: țară independentă cu biserică dependentă de fostul regim comunist! O fi asta voia Domnului?... 
    Vom trăi și vom vedea. Lucrurile cîte odată se întîmpla nu cum vrea omul, dar cum dă Domnul. E bine, că bisericile şi mînăstirile acum activează în toată republica.  Populaţia  îşi restabilește sănătatea spirituală şi, cu paşi înceţi-înceţi, merge spre timpul, cînd nu va mai fi acută necesitatea sufletească ( creştinească oare?...) de a distruge ceva,  pentru a deveni capabili să aprecieze bucuriile vieţii actuale, fără agresiune și sete de răzbunare.
   Chiar dacă aceste bucurii la unii vin printre razele prosperităţii, iar la alţii -  printre lacrimi, există totuşi şi bucurii în viaţa noastră !
   Şi, vor rămîne întregi monumentele istorice ale fostei URSS, care au mai rămas ne demolate.
Ca să nu ne întrebe urmaşii noştri, de ce ne-am bătut joc de istoria plaiului. 
   Îmi amintesc un banc de pe vremea studenției. În rusă, bineinţeles, atunci pentru noi totul era în rusă, mai ales bancurile.     Un evreu îl întrebă pe tatăl său, cînd erau lîngă monumentul lui Ștefan cel Mare din centrul Chișinăului:
   - Tată, cine mai este și ăsta?
   - Pe timpul, cînd aici trăiau moldovenii, acesta era țarul lor, - i-a răspuns tatăl.
   Dar, să revin la subiect.
   Parcă prin distrugerea unui monument se scoate din istoria ţării perioada de apartenenţă la fostul imperiu sovietic? Este istoria noastră, de ce să ne ruşinăm de ea?  Oare e bine să ne ascundem de cine am fost, precum struţul, băgîndu-şi capul în nisip? Şi de ce să ne abatem de la realitate prin asemenea „activităţi” faţă de un crâmpei al istoriei tării noastre?
   Drept dovadă a ridicolităţii unui patriotism exagerat este cazul cu demolarea monumentului lui Lenin în unul din satele de pe malul Prutului, chiar imediat după proclamarea independenţei republicii Moldova.  Pe atunci aveam așa un serviciu, că permanent eram în contact cu oamenii simpli și în fiecare zi auzeam cîte o întîmplare interesantă. Eu le colecționam pe cele amuzante.Una din ele este cea, pe care o voi relata mai jos.
   Este vorba despre satele vecine Giurgiuleşti (pe atunci făcea parte din raionul Vulcăneşti) şi Cîşliţa-Prut (raionul Cahul). În unul din sate, monumentul lui Lenin era sculptat cu chepca în cap şi cu mâna dreapta, ţintită spre viitorul luminos. În celălalt sat, Lenin era sculptat cu capul gol şi cu chepca în mîna dreaptă, întinsă, la fel, spre viitorul luminos.
    Deci, conform întâmplării , povestită cu mult haz  de către localnici, cîţiva  bărbaţi ai unuia din aceste sate, nu mai reţin care anume, au hotărît să dărîme monumentul lui Lenin. 
   Acest caz devenise cel mai tare banc din satele de pe malul Prutului pe atunci.  Nu au demolat ei monumentul complet, au reuşit să îi scoată capul şi să îl arunce în râul Prut.. A intervenit miliţia din Vulcănești  şi i-a obligat să  restabilească monumentul. Au căutat ei cîteva zile capul în Prut, dar nu l-au găsit. Atunci au pus la cale să meargă noaptea în satul vecin, să fure capul de la monumentul întreg şi să îl instaleze la monumentul lor, spunînd că l-au găsit în Prut, -  cine poate şti adevărul, în afară de ei ?..
   Zis şi făcut. Numai că, sau din prea mare bucurie, sau din prea multe „pahare”, sau poate că noaptea era prea întunecoasă, după ce au terminat lucrul, nu au aruncat o privire la monument, să vadă, cum le-a ieşit lucrarea. Şi dimineaţă oamenii, mergând prin centrul satului, vedeau monumentul lui Lenin întreg, iar pe Lenin  cu o chepcă pe cap şi cu alta în mîna dreaptă, ce ţintea spre viitorul luminos!
    
   P.S.  Închipuiţi-vă  că se  amenajază în Cahul o nouă zonă de odihnă, în componenţa căreia este  prevăzut şi un muzeu sub cerul liber, compus din monumentele comuniste, strînse din tot raionul Cahul, sau din toată zona de sud a republicii...Cum vi se pare ideea? Este clar , ca „buna ziua”, că ar fi minunat din mai multe considerente, Morala - ?...
   Autor: Eleonora.

19 aprilie 2015

(30) MON COEUR (poveste adevărată, întâmplată pe net)

CONTINUARE. Episodul precedent îl găsiți aici:
http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2015/04/29-mon-coeur-poveste-adevarata.html
Sau toate episoadele publicate, aici:
http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2014/10/1-28-mon-coeur-poveste-adevarata.html
30.
 ZIUA 11
   - Salut, dragilor, ați ajuns în Africa? În ce oraș sunteți?
   - Buna dimineata, Mon coeur.
   - Buna, ce faceți, unde sunteți?
   - Te rog să mă scuzi, sunt ocupat.
   - Ok.

ZIUA 12.

   - Bonsoir- buna seara!
 *** Apel pierdut de la Jean. ***
   -  Ana, Mon coeur, ești aici?
*** Apel pierdut de la Jean. ***


ZIUA 13.
   - Mon coeur, ce mai faci, sper că totul e bine la tine? Eu vreau să știu noutățile tale, însă tu nu ești în rețea.  Ana, să știi, că eu mă gândesc foarte mult la tine și îmi lipsești enorm. Eu te iubesc!
   - Bonsoir Mon coeur- buna seara, inima mea. Ana, unde ești, de ce nu ești în rețea???
*** Apel pierdut de la Jean. ***
*** Apel pierdut de la Jean. ***
*** Apel pierdut de la Jean. ***

ZIUA 14.
    Bonsoir mon coeur :) - Buna seara, inima mea! Jean, sunt deja acasă! Ți-am scris în fiecare zi mesaj scurt pe email, sper că ai primit.
   Acum, mă odihnesc după călătorie și aştept să mă accesezi tu. Îmi era dor de dialogurile noastre, a fost unicul lucru, ce mi-a lipsit  în voiajul meu. Sunt aici, mon coeur, te aștept.
    - Bonsoir Mon coeur. Comment vas tu Mon coeur?- Buna seara, inima mea. Ce faci tu, inima mea?
    - Bine, foarte bine, dar voi? Unde sunteți acum?
    - Bine, merci, Mon coeur. Tu mi-ai lipsit foarte mult, Mon amour.
   - Și tu mi-ai lipsit foarte mult.
   - Ah, Mon coeur, eu sunt cu adevărat fericit să știu asta! Și ziua ta cum a trecut astăzi?
   - Foarte bine. Scrie-mi, cum ați ajuns, unde sunteți, ce faceți?
   - Mon coeur, tu știi, că în curând eu voi fi acolo, împreună cu tine. Noi am ajuns cu bine, suntem acum la hotel, Mon coeur.
   - În ce oraș?
   - Waga.
   - Eu nu cunosc așa oraș... Cum se simte Romi, este impresionat de călătorie?
   - Da, totul merge normal, eu sunt acum lângă el. Merci, Mon coeur.
  - Mă bucur pentru voi :)
  - Mon coeur, sunt cu adevărat fericit să te văd în rețea. Sincer, eu am crezut, că tu ești pornită împotriva mea, dacă nu te mai vedeam aici. 
   - Pornită împotriva ta? Nu înțeleg... Dar nu sunt contra ta...
   - Dacă atâtea zile nu ai fost în rețea, Mon coeur.
   - Nimic împotriva ta, nimic!
   - Merci, Mon coeur! Je t aime de tout Mon coeur!- Merci, inima mea! Eu te iubesc din toată inima mea!
   - Nu am fost conectată la skype, cît am fost în călătorie.
   - Ah, ok. Înțeleg acum. Călătoria ta a trecut cu bine?
   - Da, excelent. Și pentru voi mă bucur, vă doresc spor la lucru ție și lui Romi-la odihnă și distracție. 
   - Dar tu, călătoria ta?
   - Ți-am scris numai ce, că foarte bine!
   - Adevărat. Și ce ocupații frumoase ai acum?
   - Astăzi am pus niște poze pe facebook cu cele mai interesante momente din călătoria mea.
   - Dar de când ai tu facebook???
   - Ți-am dat odată adresa, ai uitat?
   - Nu te-am găsit.
   - După ce terminăm dialogul, îți scriu iar cum să mă găsești și să privești pozele. Te-am așteptat la dialog, mi-ai lipsit.
   - Ok, Mon coeur. Tu tot mi-ai lipsit foarte mult, Mon coeur.
   - Îmi pare rău, că nu putem vorbi. Sper să îți repari computerul imediat, cum te reîntorci acasă.
   - Ok, Mon coeur. Adaugă-mă pe facebook.
   - Îți poți închipui, ce bine ar fi, dacă am putea vorbi aici prin microfon și cu video?
   - Dar tu m-ai văzut, Mon coeur.
   - Ei, doar o singura dată... Dar și așa sunt mulțumită, că putem dialoga.
   - Și eu la fel. Eu vreau să îți dau adresa mea de facebook.
      - Ok, merci :) Acum, odată ce tu ai intrat în viața mea, este bună orice formă de comunicare, numai să fie între noi legătură în fiecare zi.
    - Da. Vei vedea, că va fi.
   - Acum, dacă atât de mult m-am obișnuit cu tine, fără tine viața mi-ar părea pustie....Tu mai ești aici?... De ce nu scrii nimic?...Îmi pare, că iar ai probleme cu conexiunea...Nu are nimica, acum ne vom regăsi pe skype în fiecare zi.
   Am deschis Google maps să caut orașul, unde vă aflați voi acum, însă orașul Waga văd, că se află în Nigeria, nu în Burkina Faso... poate că sunt două orașe cu aceiaș denumire, în două țări diferite?...Mai caut...De fapt, nu e nici o urgență, îmi vei spune tu, poate că totuși sunteți în Nigeria și nu în Burkina?... Am găsit eu aici în Google informație despre un proiect francez din zona ta, în Africa de Vest, Arhitectura de urgență se numește...poate că tu ești implicat în acel proiect?...Până te reconectezi și îmi răspunzi, mai caut, tot nu am ce face... Îmi reamintesc geografia de la școală.
   Oricum, oriunde ați fi acum, vreau să vă simțiți bine, să fie mereu legătură între noi și să putem dialoga.
   - Da, mon amour, însă eu aș vrea să știi, că distanța nu poate distruge dragostea noastră.
   - Da, din ce în ce mai mult înțeleg asta.
         Episodul precedent este aici:
http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2015/05/31-mon-coeur-poveste-adevarata.html
Autor: Eleonora.

9 aprilie 2015

(29) MON COEUR (poveste adevărată, întâmplată pe net)

CONTINUARE. Episodul precedent îl găsiți aici:
http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2015/03/28-mon-coeur-poveste-adevarata.html
Sau toate episoadele publicate, aici:
http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2014/10/1-28-mon-coeur-poveste-adevarata.html


29.
    - Vreau să te văd! Te-am văzut doar o dată pe Video. Anturajul în cameră și cămașa de pe tine erau aceleași, ca în imaginea de la avatar. Eu am crezut, că este foto, dar nu înţelegeam, de ce a devenit așa mare :) Tu mi-ai zîmbit, cînd ai ințeles, că eu te văd și... s-a deconectat. Doar atît!
    - Adevărat, Mon coeur ???
   - Da. Restul-promisiuni din partea ta, că azi-mâine vei repara microfonul și videocamera. Doar promisiuni!
    - Ok, Mon coeur, îți promit, că voi face tot posibilul, cît mai rapid, ca să fiu cu tine, mon coeur.
    - Bine :)
    - Vreau să îți fac o mare surpriză, Mon amour.
    -  Surprisă? :)  Îmi plac surprizele frumoase! :)
    - Dacă te întreb ce anume, aceasta va mai fi o surpriză?...:)))
    - Nu pot să îți spun, este o surpriză, Mon coeur.
    - Îmi plac surprizele plăcute :) Nu trebuie să îmi spui, eu voi aștepta :)
    - Da, Mon coeur.Voi fi acolo cît de curând, mon coeur.
    - Cea mai mare surpriză pentru mine ești tu :).
    - Ah, bine!:)))
    - Tu îmi scrii, că de cînd ești îndrăgostit de mine, mă consideri soția ta și cu cât mai mult mă cunoști, cu atît mai mult îți dorești să fie anume așa. Eu sunt fericită, dar totuși, nu sunt încrezută în acest lucru ca și tine. Eu îmi mai las rezerve. După ce ne întâlnim și mă conving, că poate fi adevărat, mă dezic de reservele mele de vijilență.  Dar mai întîi să mă conving, că totul este real.  
    - Mon coeur, totul este real, rămâne numai să mă vezi și să te convingi, și acest lucru se va întâmpla cu adevărat în curând, mon ange.
    - Ok, rămâne să mă conving!   
    - Bine, Mon coeur, eu acum te voi lăsa, Mon coeur.
    - Da, mon coeur.  Am dialogat minunat, eu sunt mulțumită.
    - Și eu la fel. Te iubesc, Mon coeur, pupici nopate bună, je t aime Mon amour!
    - Cu fiecare dialog, noi ne înțelegem tot mai bine și mai bine, apreciez!
    - Eu la fel, Mon coeur.
(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)(hug)(F)(heart)
   Merci mon coeur, eu vă iubesc, pe tine și pe Romi.
    - Și noi te iubim, Mon coeur.
                      Continuarea o găsiți aici:
http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2015/04/30-mon-coeur-poveste-adevarata.html
Autor: Eleonora.

6 aprilie 2015

Sentimente

Dac-o pasăre din zbor,
Coborând încet-ușor
Mi se-așează pe picior,
Eu îi pun o notă-n cioc:
Dragă pasăre, te rog
Pe cerul senin să zbori
Dimineață, de cu zori,
La iubitul meu s-ajungi,
De la mine să-i aduci
Din inimă și pe scurt,
Un salut și un sărut;
Pentru el un semn ar fi,
Cât de mult îl pot iubi.
Eu nu te voi însoți,
Nu am darul de-a zbura,
Dar aici mereu voi sta,
Pe tine te-oi aștepta 
Cu mesaj de la iubit,
Pe care l-am tot dorit.
...Vine pasărea în zbor,
Mă găsește în pridvor
Cu ochii scăldați în dor.
Se așează-n poala mea,
Pune-ncet plicul în ea 
Cu mesajul de la tine
De sărut și gând de bine!
Autor: Eleonora
05.04.2015

2 aprilie 2015

Sarafan tricotat.



Вязанный сарафан.



Acest sarafan mi l-am tricotat special pentru primăvară, fără bată la mijloc, ca să nu se evidențieze grăsimea de pe burtică, ce am adăugat-o în timpul ernii, și să fie comod la purtat.  Firul-gros din mohair, amestecat cu lână, de două culori, cum se vede pe foto. Andrelele-cele mai groase, care le am îm casă. La partea din spate am luat 40 ochiuri, am tricotat la poale toate ochiurile pe fata, mai sus, spre mijloc-unu pe față, unu pe dos. Cand am ajuns la mijloc, din fiecare parte am inchis cate 7 ochiuri si din 26 ochiuri ramase, am tricotat spatele, unde la randul pe față, am întins ochiurile cca2,5cm., iar ochiurile pe dos le-am tricotat obișnuit. Scopul-să fie cât mai rar, pentru mine principalul a fost să fac fusta să fie călduroasă. La partea din față am luat câte 30 ochiuri, prin părți am  închis tot câte 7 ochiuri. Așa cum am terminat lucrul noaptea și nu aveam acasă nasturi potriviți, i-am improvizat din nasturi mici de la cămași, mărindu-le dimensiunile prin croșetare. Destul de original! Când dezbrac sarafanul, nasturii nu ii dezbumb, fiindcă sunt prea mulți și nu este o asemenea necesitate. În schimb, acești nasturi inventați redau un aspect destul de...tineresc sarafanului.





Între timp, mi-a mai venit o idee: la poale i-am cusut niște dantelă croșetată, ce o descususem de la un alt articol, de care mă plictisiem și acum sarafanul meu arată excepțional, mai bine chiar nu se poate!







Autor lucrare și foto: Eleonora.