24 septembrie 2014

(5)Povestire „LA SFAT” (CONTINUARE)

 1. La sfat cu mine însumi.  (CONTINUAREparagraful precedent îl găsiți aici:  http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2014/09/4povestire-de-vorba-cu-mine-si-cu-altii.html

1.3-3 Despre aroganța civică (despre politică).

                                         1.
   După mine politica este un viciu ca și beţia, sau oricare altă slăbiciune omenească. Numai că de la beţie suferă pătimaşul în cauză, sau, de la caz la caz, încă vre-o cîțiva din jurul lui. De la politică suferă toți, chiar și o țară întreagă, iar mai puțin pînă una-alta, "pătimașul". Căci pînă la urmă îşi primeşte și el porţia. Vorba aia: nu cînd vrea omul, ci cînd dă Domnul.
   Și se duu...ce și el, sireacul, cînd îi vine rîndul, tot în pământ, ca și bețivul. Nici nu știi, cine merită mai multă compătimire.     Bețivul-na, s-a dus cumva și gata cu el. Dar âsta, nici să doarmă, nici să moară liniștit nu poate; îl apucă „boala veveriței”. Are mașini performante și nu le poate lua cu el, are imobile de mai mare dragul, bogății, etc,.etc.,etc.... Toate-făpturile puterii lui, și nu le poate lua cu el,...singur-cuc! Ca un nou-născut. Cu o mica diferență: bebe-așteptat să vină, nenea-așteptat să plece.
   Şi cînd "nenea" iaca-iaca, pare gata de "ducă", începe competiţia umană... Toţi îl iubesc, toţi așteaptă cu mare drag să îl plângă și să îl petreacă în ultimul drum, au grijă ca el să nu se abată la alte gânduri lumești... Ca nu cumva să se răzgândească! Pe lumea asta le rânduiesc ei pe toate frumos pentru el, cu pomeni bogate și amintiri plăcute... Iar "El" bietul, ce are din asta?.. 
   Pentru ce s-a zbătut, pentru ce a luptat? A făcut poporul mai fericit și mai prosper? Ei hai, vorba poporului: „Țîchi, nevoi, cî mîne îi nuntă!”
   La început de cale, și-a dorit să îl facă. Pe popor, mai fericit. Da, și-a dorit. Eu chiar îl cred. În fiecare om este un început dumnezeiesc. Dar puterea asta, beleaua asta de putere, cum îl prinde în brațe, il și strică. Îi dă un fel de amnezie, îl face să alerge, să activeze zi și noapte, pentru binele...     
    - Iată aici e buba, uită pentru binele cui și pînă una-alta, mai adună la grămada proprie, el doar muncește. Rezultatul muncii vine, numai că la un număr mai mic de cetățeni. Poate că așa e și mai bine. Face și el mai avuți pe cîți poate. Pe tot poporul oricum nu ar putea să îl pricopsească. Și îi miluiește pe cei mai apropiați, că așa e firea omului.
   Dar care dintre noi nu ar proceda la fel? Să facem un experiment teoretic, căci practic, nu avem cum. Deci, să ne închipuim, că Voronin, din cele 7 milioane de euro în formă de automobile pe care au descoperit dracu ştie cine că le are şi despre care a vuit nu demult toată presa și tot internetul și de unde m-am informat și eu, să zicem, că el propune câte o mașină pentru unul sau mai multe suflete- voturi, și se ține de cuvânt. (Că doar nu ar fi ajuns acum la mintea găinii, să o și facă.) 
   Eu zic așa, să ne inchipuim teoretic, să vizualizăm de exemplu, că noi suntem printre acele suflete-voturi, cărora li se propune un asemenea chilipir. Cine va refuza mașina?...  Ba chiar fiecare fericit ar mai agita și pe alții să îl voteze. Și pe el și pe oricare altul cu asemenea condiții. De se ţine de cuvânt ori nu-asta e altceva. Vorba poporului: „Deșteptul jiuruiește și prostul trage nădejde”. Ispita este mare. Mai ales pentru oamenii necăjiţi "materialnic" şi "culturnic".
   Eu l-am luat pe Voronin ca exemplu nu că am ceva cu el sau cu politica lui, fer doamne. Alt exemplu mai de la sine grăitor, nu mi-a venit acum în minte.
   Bravo lui la urma urmei, că nu a lucrat degeaba la prosperitatea țării. A avut talent, dacă e adevărat, ce au scris ziarele. Dacă nu e adevărat, să urmărim în continuare  Massmedia, să aflăm, cine e mincinosul.
   Iată că odată cu democrația, toată populația s-a deșteptat, toți vor să fie autori personali ai dezvoltării înfloritoare a republicii.
    Înainte, dacă vroia omul să participe la apropierea comunismului, intra în partidul comunist. Acum e altă modă. Fiecare își face partidul lui. Degrabă vor fi mai multe partide, decât locuitori în republică. Fiecare e cel mai deștept. Și noi, naivii și credulii cu numele de popor, trebuie să votăm pentru ei. Dar, dacă toți sunt atât de deștepți în parte, ce îi încurcă să fie și mai deștepți în comun? Aroganța, etc.,etc.,etc.? Mare belea pe capul omului și al republicii aceste vicii!
    Eu real mă bucur, că țara noastră are atâțea oameni cu adevărat deștepți. Acesta este cel mai important patrimoniu al nostru. Dar de ce în momente importante pentru ţară unii dintre aceşti deştepţi își folosesc calitățile ca pe defecte??? - Nu înțeleg...Și îmi vine să le spun așa, pe țărănește:
   - Așezați – vă, domnilor tovarăşi politicieni, oameni buni, la o masă mare, să încăpeți cu toții, ca la mama acasă, sau adunaţi-vă cu toţii pe o toloacă pitorească oriunde vă pare potrivită, căci acum sunt multe în țară, cinstiți un butoi – două de vin, sau măcar și pe tot, pe cât a pus Rusia embargou, dar găsiți limbă comună, cum să conlucrați împreună la prosperitatea țărișoarei noastre și a poporului, pe care domniile voastre v–ați asumat, sau vă asumați onorata responsabilitate să îl prezentați, chiar fiind din diferite partide.  Dacă reușiți, dar trebuie să reușiți, va veni timpul, când vă veți mândri cu acest succes și nu va avea prilej nimeni să vă scuipe nici în față, nici în spate.
   Nu mai trageți atâta din Republica Moldova „hăis” și „cială”, că e VIE și o DOARE! Ne doare pe toți, căci noi toți suntem EA!!!
   
Autor: Eleonora.
(scris în septembrie, 2014, în preajma alegerilor din 30 noiembrie, a.2014)
                                        Continuarea este aici:http://eleonoramoldovan.blogspot.de/2014/10/6povestire-la-sfat-continuare.html

17 septembrie 2014

(4)Povestire „LA SFAT.” (CONTINUARE)

   1. La sfat cu mine însumi.  (CONTINUAREparagraful precedent îl găsiți aici: http://eleonoramoldovan.blogspot.de/2014/09/3povestire-la-sfat-continuare.html

    1.3-2 Gînduri, gînduri...

    ...Stau la sfat cu mine însumi.  Sunt singură în casă și tot odată, nu sunt singură. Sunt cu Doamne-Doamne în inimă.
    Cît am lucrat, tot m-am plîns, că nu am timp pentru mine, că nu am linişte, că, oricît aș cîştiga, nu ajung banii, că nu mai vine pensia ceia odată... Iată, că a venit. Acum ajung de toate. Atunci, cînd ambiţiile nu mi-o iau razna. Dar m-am învățat să le stăpânesc. E mare lucru, să îţi poţi urmări mersul gîndurilor. Te gîndești de bine despre toate, căci, la lipsa de grija de zi cu zi, cu copii culți și educaţi, gata să îţi sară în ajutor în orice clipa al unui „of” al tău, ce se poate întîmpla cu tine?- Adică cu mine, eu pe mine mă întreb.
   - De ce mai eşti uneori agitată, unde te grăbești? Cine sau ce te mai mână acum din urmă?..
    Aaa...... nu te poţi obişnui cu atâta libertate, vrei iar în condiţiile, pe care uneori le numeai coşmar de lucru? Dar ce să facă tinerele familii, care au copii de crescut? Vrei să le ocupi locul? Tu, de bine de rău, ai o pensie, dar dacă o mămică tânără, cu copii mici, aşteaptă să se elibereze un loc de muncă și în acest răstimp nu are cu ce hrăni copiii? Nu e adevărat că nu îţi pasă, tu încă mai ții minte, cum odată la locul de muncă te-a tot ros o baborniță, căreia nu îi păsa nici de tine, nici de copiii tăi și ai suferit atunci... Nu prea mult, căci a avut grijă Providența să îţi scoată înainte un serviciu mai avantajos. Dar mulţi ani la rînd înghițeai în sec, când îţi aminteai de nedreptatea acelei pensionare, care otrăvea totul în jurul ei.
   ...Gata, m-am dojenit puţin și parcă mă simt mai bine. Mamă-mamă, au crescut copii, și -au luat zborul din cuib, dar tu de dojenit nu te mai laşi! 
    Asta lăsăm noi în jurul nostru: lumină, sau întuneric. Mai bine să lăsăm lumină, ca să ne poată vedea bunul Dumnezeu, când vom avea nevoie să îl strigăm la ajutor.
   ...Mare belea mai sunt și gîndurile astea nocive, roiesc în jurul tău, gata de atac. Și dacă nu eşti atentă te invadează, te doboară, îți umplu imaginația cu scene de coşmar. Trebuie să le dai imediat riposta cuvenită. Afară din mintea mea gînduri rele, eu văd că voi aveţi intenţia să îmi purtați de grijă dar mersi, mă simt perfect fără voi!
    Nu degeaba există o rugăciune a copiilor: „ Doamne, păzește-mă de gândurile rele ale mamei mele!”.  Cu gânduri frumoase și bune, ne facem copiii mai fericiţi și mai grijulii, chiar dacă sunt departe de noi. Îi ajutăm să revină la noi.
  ...Deapăn gândul mai departe, în ghemul nesfîrşit ai vieţii. Am timp. Este și aceasta o ocupaţie utilă pentru minte și suflet. Și e pe gratis.

Autor: Eleonora.
septembrie, 2014.                                        (Va urma)
P.S. Continuarea o găsiți aici: http://eleonoramoldovan.blogspot.de/2014/09/5povestire-la-sfat-continuare.html

13 septembrie 2014

Fresh! Fresh! Fresh!!! Aceiaș reclamă - alt slogan.(Postare reeditată)

În postarea mea din 29 august  Veste bună pentru cahulenii de pretutindeni: SE CONSTRUEȘTE STRADA SPIRIN!!! 
sunt postate aceste poze de mai jos, cu  comentariu la ele:
                             Colț str. Viilor - str. Ștefan cel Mare,
                       fotografiat pe 29 august, 2014
Gropile din fața reclamei de mai jos.

  „ Reclama e proaspăt făcută, pe la începutul lui august, anul curent, iar gropile din față - vechi de „când bâta”. Dacă mai întâi reparau drumul măcar aici, în față, câteva zeci de metri patrați, iar apoi instalau reclama costisitoare, mai părea credibilă lozinca, indiferent de cine ar fi postat - o și cu ce scop, dar așa... Cu asemenea pretinși viitori gospodari ai țării, drumuri reparate în Cahul - alilluia în papură!.............................................Astăzi însă, înainte de a scrie această postare, am ieșit cu aparatul foto în „recunoaștere” pe Viilor, până la colț cu Ștefan cel Mare și mi - a picat sub mână acest subiect, de la sine grăitor, cu lozinca prospătă despre calea viitorului luminos, dar cu gropile vechi de drum neobservate. Cum puteam să nu îl onorez cu atenția binemeritată?” - Așa am comentat eu atunci la poză. 

   Zilele astea am trecut pe lângă această reclamă  întâmplător și am constatat mirată, că reclama e aceiași, dar sloganul e altul...          Operativitate, frate, nu glumă! Și, a trebuit să mă holbez iar la cele scrise?.. M-am gândit, că, vrei-nu vrei, va trebui să scriu și despre această modificare, ce și fac acum. 
   Ieri am fost și am fotografiat iar reclama cu noul slogan, să o postez aici pe blog, ca să fie „portretul” complet.
   Deci, înainte de postarea mea din 29 august, a.c., vedeți mai sus ce era scris, iar ce este scris acum, citiți mai jos, pe aceiași reclamă, în același loc. Că este în același loc și pe același suport vă puteți da seama după inscripția „Școala profesională nr,2” și după răstignirea de alături, spațiul cărora practic este dominat de această reclamă impunătoare.
   
                            Colț str. Viilor - str. Ștefan cel Mare,
                     fotografiat pe 12 septembrie, 2014

                       No comment, oameni „de nădejde”,
                                           în caz de ceva, ei schimbă repede lozinca! 
                         
                           Aceleași gropi de drum.

Autor text și foto: Eleonora.

12 septembrie 2014

(3)Povestire „LA SFAT.” (CONTINUARE)

1. La sfat cu mine însumi.  (CONTINUAREparagraful precedent îl găsiți aici:   http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2014/09/povestire-de-vorba-cu-mine-si-cu-altii.html

1.3 De toate, pentru toți.

1.3-1 Căutăm vinovatul ?..
  Da, sunt mici pensiile noastre. Numai că noi toți, actualii pensionari, nu am venit aici de pe altă planetă să ne petrecem anii de pensie. Nu prea văd pe cine ne-am putea supăra. Cum ne-am așternut, așa dormim, ce mai. Chiar mă bucurcă nivelul meu de înțelegere îmi permite să recunosc acest adevăr. Mă eliberează de stări inutile de ambiție și suferință.
   ... Dar copiilor noștri, ce valori am lăsat ca moștenire? Încă e bine, dacă la neputință ne vor întinde o cană cu apă, cu toate că puțini din generația noastră o merită.
    Mai bine să tăcem, sau să ne oprim mintea în loc pentru o minută de reculegere. Cine a nimicit tot patrimoniul țării după ieșirea din URSS? Copiii noștri pe atunci erau încă mici. De ce atâtea ruini au rămas în urmă, mai ceva ca după război, pe timp de pace? Oare numai comuniștii sau numai cei de la conducere au contribuit la sărăcirea țării? Nu numai ei! În această activitate, mare era păcatul celor cu funcții de răspundere, indiferent de naționalitate, starea socială sau apartenența politicăEu nicidecum nu împărtășesc și nu promovez ideile comuniste, dar acesta este adevărul, toți au fost la fel. Toți erau cetățeni ai acestei țări și obligațiile lor de serviciu le impunea să păstreze patrimoniul național, nu să îl neglijeze, lăsându-l de izbeliște. 
   Noi toți, actualii cetățeni maturi ai republicii, am contribuit la starea materială și spirituală a situației, pe care o avem astăzi.       Fiecare cu partea lui de vină, tot așa, cum fiecare cu partea lui de merit, a contribuit la  proclamarea independenței republicii noastre..    Nu avem pe cine ne supăra, decât pe noi înșine. Aceasta este realitatea și neglijând-o, nu cîștigăm nimic. Aceștea suntem noi, nici răi, nici buni,- și răi și buni. Suntem de ai noștri, nu avem pe cine ne supăra și nu are rost. Bani în caznaua pentru pensii, supărarea noastră nu adaugă. Bunăstare ne poate adăuga doar ridicarea nivelului de cultură și de înțelegere a realității. Creștinește aceasta se numește luminarea ochilor minții.
   Ușor de spus, dar greu de făcut! Însă, extrem de util și necesar! Trebuie să o facem, dacă ne roade dorința de a trăi mai bine în propria noastră țară.
   Nu putem schimba trecutul, dar să ne știm locul. Aceasta este părerea mea.
   
Autor: Eleonora.
septembrie, 2014.
                               (Va urma)

P.S. Continuarea o găsiți aici:http://eleonoramoldovan.blogspot.de/2014/09/4povestire-de-vorba-cu-mine-si-cu-altii.html


9 septembrie 2014

Tricotăm cu andrelele: ȘAL AJURAT.

Вяжем спицами: АЖУРНАЯ ШАЛЬ (АЖУРНЫЙ ПЛАТОК)

  În sfârșit, a ajuns și rândul meu să îmi tricotez ceva. Nu că aveam mare nevoie de un șal, dar trebuia să îmi fac pofta de a - mi renova cu ceva garderoba.  Aveam niște ață cu lurex și nu știam ce să confecționez din ea. Pentru vestă era puțină, iar pentru bluziță era cam aspră. Mi - a căzut acest model sub mână, mi - a plăcut și m - am pus pe treabă. A ieșit fain, îmi place, m - a lăudat și nepoțelul de 9 ani, care mi - a făcut pozele. Dacă m - a lăudat nepoțelul - alte reclamații pentru mine nu mai contează.
   Voi scrie doar esențialul despre cum am tricotat. Pe cine interesează mai mult, să mă contacteze, - lămuresc detailat, pe gratis și cu plăcere.
   Schema am salvat - o din internet și îmi pare rău, că nu știu anume de unde, ca să fi scris aici adresa, îmi cer scuze pentru această neglijență din partea mea.
   Deci, erau 3 scheme.  Colțul, după prima schemă, a mers ușor și repede. Mai departe, a mers greu. Când tricotam, am conștientizat, că voi termina șalul numai din motivul, că îl fac pentru mine, altfel schimbam ornamentul. Așa și nu știu: sau în schemă era ceva incorect, sau nu era pentru temperamentul și viziunea mea, dar am început să mă încurc. Încurcătura se începea de la margine. Când am renunțat să mă mai uit la schemă și m - am condus numai de aceste scheme mici, care le pun aici, poate mai prind bine la cineva, - atunci nu m - am mai încurcat. Marginea o făceam deja după ornament și după intuiție, aveam grijă de simetrie. Frajurii i -am croșetat din altă ață, fiindcă ață de bază nu mi - a ajuns.
   Dar cel mai nostim este, că acele greșuri, pe care le -am comis, când tricotam, îi dau șalului un farmec deosebit. Anume bulinele din lurex ale aței și devierea ornamentului de la standard pe alocuri, te atrage să privești și să privești la pânză. Așa și în viață: și în cel mai frumos și stabil lucru, pentru a - l face deosebit, e bine să fie o... miiică instabilitate, în așa măsură de mică, încât să nu destabilizeze viața de la normal, prin instabilitatea totului întreg. 
   Aceste trei scheme, pentru o cunoscătoare în domeniul tricotatului, sunt de neînlocuit. Cu ele se pot tricota o mulțime de modele, toate diferite, doar schimbând consecutivitatea unui rând, etc. 
   Vorba aia: dar din dar se face raiul. Eu le-am luat de pe net, le -am tăiat atâta, cât e necesar pentru a tricota fără să te încurci, și acum le postez aici, să se folosească cine dorește. Da, nu sunt incluse în scheme primul și ultimul ochi de pe andrea.











Autorul lucrării și foto: Eleonora.



7 septembrie 2014

Медитация Примирение с матерью

6 septembrie 2014

(2)Povestire „LA SFAT” (CONTINUARE)

                                          
 1. La sfat cu mine însumi.  (CONTINUARE, începutul îl găsiți aici: http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2014/08/povestire-de-vorba-cu-mine-si-cu-altii.html) 

1.2. Și ce dacă?

   Da, e săracă țărișoara mea și dă pensii mici.  Dacă ne orientăm după una din lecțiile iubitului nostru umorist Gheorghe Urschi, până se face bogată țara cu toți locuitorii ei, mai trec vre - o 5 mii de ani...
      Așa că trăiesc și mă bucur de viață astăzi, nu am ce lăsa pe mâine. Vorba rusului:" Не жди у моря погоды” - nu aștepta timp bun de la marea învolburată. Sau, cai verzi pe pereți, cum zice moldoveanul nostru.
    Bine că este și ce este. Am citit undeva, dar nu știu, cât este de adevărat, că bugetul unui pensionar poate fi asigurat, dacă este acoperit de 6 sau 7 persoane, implicate în activitatea de munca. Iar la noi, conform aceluiaș izvor nesigur de informație, la un pensionar revin doar 2 oameni lucrători. Așa o fi, sau nu chiar așa, rezultatul îl știm și îl simțim cu toții și fără statistică. 
   Altă dată am auzit, cum o doamnă din țara „X” se deranja, oare îi va ajunge pensia pentru a trăi, dacă la ei în țară unui pensionar îi revin doar 4 oameni lucrători?  Noi ce sa mai zicem?..
   Eu personal, nu mai zic nimic. Eu mă bucur, că la timpul meu, lunar, în calcul echivalent,  am plătit  impozit pe venit cam câte o pensioară de a mea. Deci, conștiința îmi este curată; am avut stagiul necesar de activitate în muncă, trăiesc pe banii mei și nu jupoi statul, - nu eu îl fac mai sărac.  Îi mulțumesc statului, că a avut grijă, să îmi adune bănișorii pentru pensie. Îi mai mulțumesc și Domnului pentru ce am, îmi administrez pensioara cât mai chibzuit și mă bucur de viață astăzi, aici și acum, în fiecare clipă! Mă strădui în orice caz, să procedez așa. Mai am și eșecuri, dar cum fără ele?
   Ce mai fac eu, ca să mă simt bine în împărăția pensionarilor?...Mai lucrez la dezvoltarea mea personală, la schimbarea modului de gândire din negativ în pozitiv. Acest procedeu este pe gratis și necesită doar timp liber, pe care acum îl am din belșug. 
   Mai fac niște analize economice ale venitului și cheltuielilor. Chiar am făcut un experiment, să văd, cum pot trăi numai din pensie, care în cazul meu depășește mărimea salariului minimal. Rezultatul?...  
   - Ca la majoritatea pensionarilor din țara noastră!  În cazul meu concret acum, anul 2014 în general şi inclusiv luna septembrie, circa 46% din venitul anual de pensie, revine la achitarea serviciilor comunale.  Deci, pentru un trai decent, ar trebui să crească pensia undeva cu 30%, sau să scadă prețurile. Încerc și eu să îmi mai cresc venitul - mai tricotez. 
  Cândva, odată cu Perestroica, în fosta mea țară URSS,  a început să apară în vânzare literatură despre dezvoltarea personală, gândire pozitivă, care pentru mine era ca un pai salvator pentru trecerea la un mod de viață și de gândire diferit de cel sovietic, unde mă născusem și trăisem. Literatura era în limba rusă, dar nu conta. În limba moldovenească nu era nimic. Rusa o cunoșteam mai bine decât graiul meu moldovenesc, fiindcă condițiile de viață obligau. Terminasem facultatea în rusă, la serviciu toată literatura tehnică era în rusă. Dar, să mă reîntorc la subiect.
   Sorbeam informație, necunoscută până atunci, din cărțile lui Constantin și Elena Rerih și multe altele. 
   Apoi, când eram deja republică independentă, a apărut ”Diagnosticul karmei” de bioenergeticianul rus Serghei Lazarev, un fel de tălmăcire a bibliei si a Legilor  nescrise ale Universului, în limbajul și înțelesul contemporan. Le cumpăram treptat și se întâmpla să dau ultimii bani din casă pe o carte. Le citeam noaptea, căci ziua nu aveam timp. Ce îmi părea important, a doua zi reciteam copiilor. Acum - poftim, în internet găsesc pe gratis literatură de care doresc și nu trebuie să stau nopțile să citesc. Am timp liber ziua. Un vis al meu împlinit.
   Lazarev acum nu mai este la modă. E și normal, viața merge înainte. Dar atunci, anume cărțile lui au ajutat la multă lume să își schimbe paradigma vieții și să suporte mai ușor toate consecințele trecerii la un mod de gândire mai avansat.
   Curățarea sufletului și a minții a fost și este recomandată de toate religiile și de toate științele progresiste, de ce să o las pentru altă dată? 
Mai ales că mă ajută cu adevărat să mă simt fericită, indiferent de gradul meu de dotare materială și financiară în comparație cu cel al membrilor guvernului oricărei țări. Vorba aia, "богатые тоже плачут", -  mai plâng și bogații. 
 Sau, cum spune rusul, „не хлебом единым жив человек", adica omul, pentru a se simți fericit, în afară de hrana materială, are nevoie și de cea sufletească. 
   Din toate învățăturile citite și auzite, cel mai corect mi se pare la subiect, spusele unui om apropiat, trecut prin sită și dârmoi, care la bătrânețe a făcut următoarea concluzie despre viață:
   - Poți mînca turtă neagră și să te simți cel mai fericit om din lume, dar poți mînca toate bunătăţile din lume, dormind pe saltea umpluta cu mii de euro în loc de pae și să te simți cel mai nefericit om din lume!
   Deci, în afară de bani, mai este un component al vieții, fără care  restul își pierde sensul. Bineînțeles, cel mai bine ar fi să dormi pe saltea cu bani și să fii fericit, iar pâinea neagră să o folosești așa, din când în când, ca pe un moft. Însă, la pensia noastră, cât de mică poate fi salteaua?..
  - Iar ajung la suma de cinci mii de ani pentru un trai mai decent, presupusă de umoristul nostru Gheorghe Ursschi...

Autor: Eleonora.
(scris în septembrie, 2014)

                                  ( Va urma.)
P.S. Continuarea o găsiți aici: http://eleonoramoldovan.blogspot.de/2014/09/3povestire-la-sfat-continuare.html

5 septembrie 2014

Umor (un banc despre noroc)

   Ion, în noaptea nunții, cănd în sfîrșit rămâne numai cu soția, o întreabă:
   - Tu, Pirandă, tot am vrut să te întreb și tot nu am avut când cu nunta asta; ești virgină?
   - Apu... Ioane...de - amu... cum ți-a hi norocu!


1 septembrie 2014

Croșetăm hăinuțe frumoase de vară pentru nepoțele: costumaș pentru fetiță de 4 ani și rochiță pentru fetiță de 2 ani.

   Sper să vă placă lucrările mele, croșetate din fir subțire de ata din lână. Am folosit croseta, cu cel mai mic cirligel.Vă doresc să faceți și voi la nepoțelele voastre lucrușoare frumoase, pentru bucuria lor și a voastră, cum fac și eu.
   1. Costumaș pentru fetiță de 4 anișori.

La început am vrut să croșetez o fustiță obișnuită pentru nepoțică, lungă, după cum îi place ei, „ca la prințese”. Însă, privind cum își meșterea singură din cuvertura de la pat o rochie, am înțeles, că trebuie să inventez ceva deosebit.     Floarea închipuită la umărul stâng, deocamdată va fi pe cercul de pe cap, să nu stea părul în ochi.  
   Am hotărât, că nu are rost să îi fac fustiță cu coadă lungă, după cum își propunea ea pe baza cuverturii, dar o imitație simpatică de alungire în partea din spate, ar fi bine. 
Așa, ca să o poată purta oriunde ar dori. Deci, în baza fustiței pe jumătate gata, am început a improviza mai întâi poalele, apoi betița, apoi valoanele.
   După aia am văzut,că se cere la volane încă o culoare, ca să „înveselească” fustița. Am adăugat alb. Arăta frumos. Am lucrat vre - o 2 luni la fustiță. I - am arătat - o pe skype nepoțicăi și i - a plăcit grozav. După aia, când am fost la ei, m - ia destăinuit, că tare mult a așteptat să vină fustița...
   Se apropia ziua ei de naștere și m - am gândit, că pe lângă fustița, pe care deja a vazut - o, ar prinde bine ș io surpriză în formă de bluziță, să fie un costumaș. Bluzița am inventat - o din mers, fără prea multe piedici, dar am lucrat și la ea aproape o săptămână.  Când am terminat costumașul, am avut o satisfacție enormă de la rezultatul muncii mele.












Dacă nepoțica dansează de bucurie, bunicăi i s - au înmuiat toate mădularele de fericire.

 2. Rochiță croșetată pentru fetiță de 2 anișori.

    Dar, cum puteam să nu fac ceva și pentru nepoțica de 2 anisori, imposibil să fac numai la una, cum aș fi privit în cei doi ochișori, care m - ar fi întrebat fără cuvinte: „dar mie?” mai ales, că se apropia și ziua ei de naștere.
   Eu mi-am dat seama, că într - o săptămână rămasă, nici decum nu reușesc să îi fac și ei costumaș, la fel cu surioara mai mare, dar o rochiță, m - am gândit că aș reuși să îi croșetez. Așa a și fost.    Ornamentarea am terminat - o deja dupa ce o îmbrăcase odată așa, ca să nu întârzii cu cadoul de ziua ei. Câtă bucurie și pentru mine, și pentru nepoțele, și pentru mami, și pentru tati - de nedescris!
   Postez aici imaginile, dar să descriu mersul lucrului detailat, e prea mult, voi lămuri în privat cu toată plăcerea și pe gratis celor interesați.
Varianta finală, cu „tricolor”, dar nu am făcut - o intenționat, așa s - a primit și destul de frumos.  La poale tricolorul l - am adăugat deja intenționat, ca să fie ceva special.



Autor lucrări și foto: Eleonora.