31 octombrie 2013

Bine ati venit pe blogul nostru. Va uram lectura placuta!: Pассказ НЕИССЯКАЕМАЯ СИЛА СВЯТОЙ ЦЕРКВИ

Bine ati venit pe blogul nostru. Va uram lectura placuta!: Pассказ НЕИССЯКАЕМАЯ СИЛА СВЯТОЙ ЦЕРКВИ:    В конце прошлого тысячелетия (надо же!- какое неожиданное выражение!), где-то в середине семидесятых годов прошлого столетия , я учил...

29 octombrie 2013

Impresionanta istorie a icoanelor (povestire reeditată) ------ Удивительная судьба икон. (отредактированный рассказ)

          Povestioară cu imagini                                              Иллюстрированный рассказик  с легендой                                 și cu legendă



 





  Nu demult am trecut pe lîngă                                   Недавно проходила мимо церки
 biserica Sfinții arhangheli Mihail                              Святых архангелов Михаила и Гавриила,
 și Gavriil din Cahul.                                               что находится в Центральном Парке
  Era zi de lucru, dar mi - a venit                              города Кагула. Каким -то шестым
o dorință din inimă să intru în                                  чувством я поняла, что должна зайти в
sfîntul lăcaș măcar pentru cîteva                              в церковь хотя бы на пару минут, что я и
minute și intuiția nu m - a mințit.                             сделала.  Был рабочий день после обеда
   În biserică, în afară de femeia                               и в церкви, кроме дежурной женщины,
de serviciu, era o singură enoriașă,                           находилась всего одна знакомая пожилая
o doamnă foarte credincioasă de                              дама, истинно верующая.
o vîrstă înaintată.                                                      После того, как каждая из нас побыла      
   După clipele de reculegere în                               в молитве наедине с собой и с присут-
rugăciune, doamna mi - a spus                                ствующим в церкви Святым Духом, мы
istoria a cinci icoane din                                         разговорились и женщина рассказала мне
iconostasul bisericii.                                               об удивительной судьбе пяти икон, что
   Istorioara mi - a părut atît                                    украшают иконостас нашей церкви.
de interesantă, încît am fotografiat                              Я сфотографировала эти иконы и
icoanele respective și înveșnicesc                            решила написать об этом в блоге, что
aici în blog povestea despre soarta lor.                         и привожу сейчас в исполнение.                       
   Istoria e simplă. Icoanele ar fi                                 История такая, что эти иконы ровесницы
fost la locul lor pe iconostas de la                            церкви. Они украшали иконостас со дня 
înființarea bisericii. Iar atunci,                                 открытия церкви и до того черного дня,
cînd din ordinul autorităților URSS                          когда по приказу властей бывшего СССР
s -a închis biserica, o enoriașă                                 церковь закрыли.
credincioasă,mama Sonea, despre                             И вот, в те последние дни, когда двери
care povestitoarea mi - a spus, că e                         церкви были открыты для выполнения       
decedată demult, ar fi ghemuit aceste                      процедуры её закрытия, а у двери дежурил
cinci icoane într - o legătură, sau                            то ли солдат,то ли милиционер, одна
într - un sac, și le -a scos din biserică                      пожилая женщина, тётя Соня, как то
cu riscul vieții libere.                                               сумела зайти в церковь, собрала как 
  La ușa bisericii stătea un milițian                           смогла полотна этих пяти икон, скрутила
și la întrebarea lui, ce are acolo,                              их, замаскировала во что - то и ... на 
mama Sonea i - ar fi spus, că a adunat                    выходе милиционер спросил её, что там
niscaiva bucăți de lemne și hîrtii                              у неё.       
pentru foc. Milițianul a crezut - o                               Женщина, в полной отрешённости от
și femeia a dus cu bine icoanele acasă.                    страха,так как знала что её ожидает в
   Le - a păstrat cu sfințenie și după                        случае разоблачения, ответила, что 
proclamarea Independenței Republicii                     собрала с пола кое - каке щепки и бумаги
noastre, cînd s - s deschis iar biserica,                    для разжигания огня в своей печке и
le - a adus înapoi.                                                 несёт их к себе домой. Милиционер ей 
   ...Impresionant, da?                                           поверил.
                                                                           ...Женщина свято хранила иконы и уже
                                                                          не верила, что когда - нибудь увидит их
                                                                      на своих местах в церкви. Однако она      
                                                                          дождалась этого дня и, когда вновь 
                                                                          открылась церковь, уже в независимой 
                                                                          Республике Молдова, принесла их.
                                                                          Вот какие ЛЮДИ у нас бывают!!!
                                                                      
                                                
                                                 Autor: Nori.
                                                                                       Sursa imagini: arhiva personală Nori.

                       CONTINUARE:  
                                                                                                                                         Da, frumoasă istorioară mi -a relatat doamna enoriașă, dar totuș este o legendă 
   Astăzi, 29.10.2013 eu am aflat adevărata istorie ale acestor icoane de la doamna Lidia Istomina, lucrător cu un stagiu de 35 ani la muzeul din Cahul.  Am avut și posibilitatea să fac  unele fotografii, care redau  importamța evenimentelor, ce au devenit deja istorie.
  Adevărul este următorul:   
   În anul 1962, când s - a închis biserica, directorul - Pecerskii Alexei Nicanorovici, de altfel și primul director al muzeului și comunist, un Om  cu o înaltă cultură intelectuală, morală și civică, a luat aceste icoane, 4 la  număr, și le - a dus în depozitul  muzeului. Pe ascuns, bineînțeles, cu tot riscul personal respectiv.
    Mai mult decît atît, el a...furat... din biserică o ladă întreagă cu literatură și a ascuns - o în magazia muzeului, în cel mai îndepărtat loc, subt grămada de cărbuni și lemne. Lada a fost găsită ani mai tîrziu de către lucrătorii muzeului și acum  această literatură face parte din patrimoniul muzeului.
  Acest om, care merită tot respectul a multor generații de cahuleni înnainte, a cumpărat în decurs de 2 ani 200 de opere de artă din fosta URSS și a făcut tot posibilul, ca biserica să fie inclusă în lista monumentelor arhitecturale ale secolului X1X și să fie transmisă la balanța Muzeului, pentru a se deschide „Galereia de arte”. Datorită acestui Om biserica a supravețuit în timpul fostei URSS.   
  Și iar îmi vine  să exlam, ca și despre tanti Sonea:
  - Iată ce Oameni avem noi!
Au fost și sunt. Și se manifestă ca Oameni în orice timp(la timpul potrivit), indiferent de apartenența socială, politică sau etnică. 
   Și, probabil că o fi fost și tanti Sonea, dar a păstrat alte icoane, mai mici, pe care le -a înapoiat bisericii la deschiderea oficială din anul 1991. Fiindcă aceste icoane mari în ramele lor masive din lemn și - au găsit un protector pe măsură. Și, era peste puterile unei femei să le scoată din biserică neobservate și fără consecințe.
Ori, așa se nasc legendele!

                    
                                 ЧИТАЙТЕ И НА РУССКОМ ЯЗЫКЕ:

                ПРОДОЛЖЕНИЕ:
     ...Однако легенду, а не быль рассказала мне моя знакомая  в церкви  про удивительную судьбу икон.!
   Правду я узнала сегодня от сотрудницы музея с 35 - летним стажем работы в музее, г - жи Лидии Ивановны Истоминой. 
   Правда ещё интереснее. 
   В 1962 - м году власти закрыли церковь. Как всегда в таких случаях, началось разворовывание ценных обьектов культа из церкви, стали разбивать стёкла окон, двери -  началось медленное, но уверенное  разрушение храма с одной стороны и спасение обьектов культа из церкви людьми доброй воли с другой строны. Причём властями не поощрялось ни первое, но тем более и не второе действие граждан.
   Эти иконы были тогда вынесенны (украдкой) из церкви тогдашним директором музея, коммунистом  Печёрским Алексеем Никаноровичем. Вот так: и человек - человеку, и коммунист - коммунисту -  рознь! Представляете, чем он тогда рисковал?..
   Икон было четыре: большие, в массивных деревянных рамах. Он спрятал их в складе музея, где они сохранились в целости и сохранности. А в 1991 году, когда вновь открылась церковь, иконы были переданны церкви и заняли своё прежнее место, где находятся и теперь.
    Более того, Алексей Никанорович вынес(украл) из церкви кипы журналов, положил в коробку из фанеры и спрятал их в сарае музея, под углём и дровами, где они хранились долгие годы, пока их обнаружили работники музея. Теперь эта литература является частью музейных экспонатов.
   Ну, а насчёт тёти Сони, наверное  и она была, да и многие другие. Только спрятанные на хранение иконы или предметы культа наверняка были у неё поменьше, по её силам.
   А может быть, так рождаются легенды?..























Autor povestire reeditată și imagini: Nori.

Notă: Mulțumesc din suflet d - nei Lidia Istomina pentru ajutor și informație la descoperirea adevăratei istorii a 4 icoane din iconostasul bisericii și pentru consimțământul dumneaei de a fotografia argumentele istorice ale povestioarei mele reeditate. Cred că este interesant pentru multă lume, mai ales pentru cei de la sudul republicii. 

Autor: Nora
Imagini: arhiva personala Nora.








   
                         .

                                                                                                                                                                                                                 
                                               
                                  
                                                                  
                                                                        
          
                       
                
          .
  







28 octombrie 2013

Povestire reeditată și completată: PUTEREA SFÎNTULUI LĂCAŞ

Biserica

Muzeul

Eroina povestirii - țăranca, care țese la război.


   Pe la mijlocul  anilor 70 al veacului trecut... daaa... am ajuns și aici, cand pot spune pur şi simplu - pe la sfîrsitul mileniului II, eu eram studentă la fostul Institut Politehnic din oraşul Chişinău. Era frumoasă şi interesantă viața studenţească din capitală, dar, fiind originară de la sud din raionul Cahul, urmăream  toate noutățile plaiului natal. Sufletește eram tot în Cahul...
   ... Am fost foarte bucuroasă, când în Biserica din Parcul Central, pe atunci inchisă, s-a deschis o expozitie de pictură şi sculptură. Galeria de tablouri - așa se numea, în limba rusă, desigur. Lucrările de artă erau aduse din Chişinău şi din toate republicile fostei URSS şi se schimbau destul de des. Era un lucru mare pentru sudul republicii un asemenea focar de cultură cu artă de valoare al imensului imperiu, din care facea parte.
    Cînd veneam pe acasă,  vizitam şi expoziţia din Cahul. Petreceam ore intregi în biserică, admirând picturile și sculpturile expuse. Biserica căpătase o a doua viată. Poate că anume datorită acestui fapt a scăpat de soarta de a fi părăsită şi pustiită, ca aproape toate lăcaşele sfinte din acele timpuri. Era un motiv de mândrie pentru noi, cei de la sudul republicii.
   ... După  facultate  am venit cu traiul in Cahul şi după mai mult de 10 ani am avut norocul sa ascult de la un martor ocular povestea celor întîmplate în altarul bisericii pe timpul expozițiilor de artă din biserică - o intîmplare total neaşteptată şi foarte semnificativă. Am făcut cunoştinţă cu viaţa din biserica de după culisele acelei galerii de picturi.
   S-a intimplat asa, că tot în acea perioadă la muzeul național (sau la Secția de Cultură al fostului Comitet Executiv - nu știu exact unde anume) din Cahul s-a luat decizia să se amenajeze o cameră, care să demonstreze vizitatorilor arta ţesutului strămoșesc la stative, numite în popor război de ţesut, aşa cum încă  mai  ţeseau  lucruri de o rară frumuseţe femeile de la ţară. 
    Deci, femeia ţărancă, care  țese, trebuia confecționată din vată, clei şi hîrtie (papie-mashe, cum îi spunea Antonina Terentievna), în mărime naturală, îmbrăcată în haine naţionale şi aşezată la stative. Probabil că şi acum această ţărancă mai arată vizitatorilor muzeului cum se ţeseau pe vremuri la noi la sud, covoare de lână, țoale de petică şi alte țesături. Confecţionarea femeii li s-a încredințat la trei profesoare de la fosta Şcoală Pedagogică din oraş, acum Universitea din Cahul. Printre ele era şi cunoștință mea - profesoara de muncă Antonina Terentievna, care mi-a povestit întîmplarea.
   Muzeul şi astăzi se află în aceiaşi cladire de atunci, vis-a-vis de biserică, doar parcul le desparte. Deci, nefiind spaţiu suficient  în încăperea muzeului, autorităţile au hotărât să folosească ca atelier de lucru încăperea liberă din biserică - altarul!
    Zis şi făcut. Lucrul se îndeplinea în secret, că se lucra în altar ştiiau doar cele trei profesoare  şi responsabilii de la  Executivul orășenesc. Ușa altarului era  permanent încuiată, nici chiar servitoarea din sala bisericii nu putea afla ce se petrece acolo. Servitoarea, după spusele cunoştinţei mele, nu spăla nici odată podeaua în sala bisericii, doar mătura pe de asupra, si profesoarele se sufocau din cauza prafului. Ele  au rugat-o de mai multe ori să facă curăţenie generală în biserică, însă fără succes.
    Era anotimp de vară . Înt-o zi Antonina Terentievna, în glumă le-a zis colegelor sale: 
   - Fetelor, ce ziceti dacă  facem noi singure curățenie, dar  mai întîi sa ne gîndim fiecare la cea mai arzătoare dorință a noastră, ca să se împlinească dupa ce scăpăm biserica de murdarie... Eu mi-ași dori sa cîştig nişte bani pe biletul de loterie cumpărat astăzi și să plec în concediu la fiul meu în Novosibirsc.
   - Eu doresc ca fiica mea anul acesta să fie admisă studentă la Institutul de Medicină, fiindcă deja trei ani la rînd nu a trecut concursul, a spus colega ei, o profesoară în vârsta.
   - Eu vreau să vină un tînăr blond cu ochi albaştri şi să mă ia de soție, ... sora mea a rămas fată bătrînă şi mă tem să am şi eu aceiaşi soartă, a spus colega lor Lidia, o domnişoară de 28 ani.
   Au făcut profesoarele curăţenie în biserică, au rămas mulţumite sufleteşte şi au uitat despre  convorbirea lor. Însă, peste puţin timp, Lidia în drum spre serviciu cumpără  ziarul "Izvestia" şi găsi acolo tăbliţa câștigurilor la loterie ... biletul Antoninei Terentievna s-a dovedit a fi cîştigător!
   Aici vreau sa fac o paranteză ca să redau emoţiile de bucurie ale Antoninei Terentievna referitor la acest cîştig.
   - Îti închipui, îmi spunea ea cu plăcere, - am cîştigat la loterie 84 ruble, plus concedialele (undeva tot cam atîta)  şi aceşti bani mi-au ajuns să merg la Novosibirsc la fiul meu, să îi cumpăr cadouri şi diferite bunătăti, căci el era pe atunci student la facultate, să trăesc acolo o lună şi să mă întorc înapoi la Cahul tot cu avionul!
   Era  un lucru mare  pe atunci să te împărtășești cu asemenea amintiri placute, deoarece  dupa Perestroică şi mai ales după  dezmembrarea URSS micii noastre republici  îi era foarte greu să își înceapă drumul spre prosperarea independentă. În perioada de tranziție am avut parte şi de închiderea  multor întreprinderi, și de reducerea locurilor de muncă, şi de micşorarea salariilor... Închid paranteza, fiindcă este subiectul altei poveşti interesante...
   Deci,după ce a fost terminată sculptura şi acceptată de comisie ca excelentă, membrii comisiei și cele trei  profesoare s-au dus la muzeu să mai chibzuiască odată cum e mai bine să expună opera. În grabă, Antonina Terentievna a uitat să incuie uşa altarului, şi...deocamdata  e prea timpuriu să descriu ce s-a inîmplat din această cauză, revin la stimatele profesoare.
   Profesoarele au plecat in concediu și la 1 septembrie s-au  întîlnit la serviciu, la Şcoala Pedagogică, la primul sunet. Când şi-a făcut apariţia Antonina  Terentievna, a înţeles  cu uimire, că era  aşteptată cu mare nerăbdare de profesoara mai în vârsta, cu care a lucrat în altar, care i-a ieșit în întimpinare cu zîmbetul pe buze şi cu lacrimi în ochi. O cuprindea şi îi tot zicea : "Mulţumesc, Tonecica! "
   - Ce se întîmplă cu tine,dragă?!.. - o întrebă Antonina Terentievna.
   - Fiica mea a trecut concursul la Institutul de Medicină, acum e studentă!
   - Felicitări, mă bucur, dar nu înţeleg care e meritul meu !?
   - Tonecica, dar ai uitat despre dorinţele noastre, covoraşele scuturate şi podeaua spălată în biserica?
   - Da!?... crezi că este vre-o legătură între aceste evenimente?... dar unde este Lidia, de ce nu se vede pe aici?
   - Îți închipui, Tonecica, ea s-a mutat cu traiul în oraşul Leningrad ( acum- Sanct Petersburg).
   - Mă bucur pentru ea, dar nu înţeleg cum a reuşit  sa plece atât de repede.
   - A venit  aici la  un seminar un tînăr blond cu ochi albaştri, s-au cunoscut, s-au placut şi s-au căsătorit...
   - Da !?...
   Iată astfel am aflat eu despre viaţa de după culise a expozitiei de artă din Biserica din Parcul Central al oraşului Cahul şi despre puterea sfîntului lăcaş, acum Sobor Eparhic în zona de sud a republicii.
   ... De fiecare dată Antonina Terentievna termina povestirea concretizând:
   - Să ştii, că şi servitoarea a fost pedepsită pentru neglijența ei şi iată cum. Când am plecat cu comisia la muzeu să decidem unde va sta opera noastră, eu am uitat să încui uşa la altar. Servitoarea, curioasă cum era, a deschis uşa să vadă ce am lucrat noi acolo, și... în faţa ei  a apărut o femeie goală, care stătea rezemată de masă şi o privea in ochi!
   ...Cînd ne-am întors noi în altar, am găsit servitoarea leşinată lîngă uşa altarului şi... udă...

 P.S. În anul 1996 Antonina Terentievna sa stabilit cu traiul în Kirghizia, în oraşul Bişkek. Şi, fiind deja la o vîrstă foarte înaintată, în ultima scrisoare către prietena sa din Cahul, Elizaveta Pavlovna, scria, citez cu traducere din limba rusă: „...aprinde o lumânare pentru sănătatea mea în biserica, unde eu am lucrat şi am spălat o dată şi podelele, pentru aceasta m - a binecuvîntat Atotputernicul, eu sunt vie şi am cele, ce îmi sunt necesare pentru viaţă.”( am încheiat citatul).
Căsuța tărănescă

Portița de la curtea muzeului, unde se află
casa țărănească cu țăranca, ce țese la război.
Drept înainte în parc se zărește biserica.








   Notă: Duminică, de Sfânta Parascheva, după biserică am mers și la muzeu, să întreb despre eroina povestirii mele - țăranca, care țese la război, dacă s - a mai păstrat. De un an de zile tot mă gândeam să fac acest lucru, dar nu aveam speranță, fiindcă am văzut pe internet sălile muzeului cu exponate și țăranca mea cu războiul ei lipsea.  Și mare mi - a fost bucuria să o descoper țesând la războiul ei cu stative, despre care imi povestise Antonina Terentievna, în căsuța țărănească, ce se află în curtea muzeului.
   E frumoasă țăranca și îi șade bine țesând la război.  Chipul ei aplecat asupra lucrului mi - a amintit de mama, pe care în copilărie o vedeam mereu țesând, iar eu o ajutam. Mă învățase și pe mine această artă, dar dacă nu am folosit - o, am uitat - o. Probabil, în podul casei părintești până acum mai zac undeva stativele și sculele de la războiul de țesut. Tata avea un tost glumeț la un pahar de vin, referitor la războiul cu stative, care aproape tot anul ocupa una din camerele locative ale casi noastre și tot timpul liber al mamei: „Pace în țară și război în casă!”
   Cu un pic de nostalgie de la amintirile mele personale și cu bucuria confirmării adevărului din istorioara mea, completez  postarea cu imaginile proaspăt făcute, ca să bucure și alți ochi, și alte inimi.

Și încă ceva: Astăzi, 28.10.2013, am mai aflat un lucru foarte interesant, referitor la Antonina Terentievna și sculptura sa. Model pentru țărăncuță a fost o doamnă de aici din Cahul, foarte frumoasă și foarte cultă. O chema Vasilisa.  Așa o numesc lucrătorii muzeului pe țăranca, ce țese la război, și astăzi.



Autor povestire și foto: Eleonora


17 octombrie 2013

Pulover - tunică călduroasă tricotată, model „Reglan”. (postare reeditată)

          Тёплый вязанный свитер - туника, фасон "Реглан".
            ( переделка в новое изделие и  перепост)

a) Varianta începătoare:                        а) Первоначальный
                                                                       вариант:
Partea din față (перед)
Partea din spate (спинка)



„Rămășița” de la pulover 

"Сдача" от свитера.


                                        

                                                                                                                                    
           
Puloverul este tricotat din rămășițe de ață bună și satisfacția mea este, că am reușit să creez ceva din „nimic”- un pulover foarte drăguțȘi cel mai hazliu lucru este faptul, că mi - au mai  rămas ceva ațe de la el... Experimentul de creație va continua!
Notă: Nu descriu aici detailat mersul lucrării, ca să nu încarc și eu internetul cu informație în plus. Cine are interes, mă gasește și lămuresc.
Ca de obicei,dacă vă interesează ceva, contactați - mă pe Email eleonoramoldovan@gmail.comsau skype: eleonoramoldovan.
Eu vă lămuresc și voi învățați. Succese!

                        ЧИТАЙТЕ И НА РУССКОМ ЯЗЫКЕ:
Весь "смак" этого свитера в том, что связан из остатков ниток. Нитки хорошие, качественные, новые, но остатки, собранные на всякий случай для вязания чулков. Но пусть они сначала порадуют меня вот таким добротным, симпатичным тёплым свитером. И, что самое смешное, нитки ещё остались - зерно для нового креатива.
Кому интересно, найдите меня как обычно, eleonoramoldovan@gmail.com
или в skype eleonoramoldovan.
Помогу с удовольствием. Здесь описание и объяснения не даю, потому, что считаю излишним. В интернете  теперь очень много лишней информации и не хочу добавлять в эти горы виртуального мусора и свою лепту. Кому нужно - тот меня найдёт и получит нужную дополнительную информацию. Успехов Вам!

Semințe de inspirație.


 Вдохновляющие     зёрна.


b) Varianta finală:                                        б) Окончательный
                                                                            вариант:                                 



Frumos timp la noi!


Dacă a mai rămas ață, am hotărât să mai experimentez un pic și iată ce am reușit să obțin. După ce mă plictisesc să port tunica, displetesc poalele și iar o prefac in pulover. Îmi place și așa!



Так, как остались нитки, я решила попробовать довязать низ и свитер превратился в оригинальную тунику.
Мне и так нравится! А когда надоест туника, распущу низ и у меня опять будет новый свитер. Оригинально!                                          

Autor lucrări și imagini: Nora.
















11 octombrie 2013

Mănăstirea SEÂNTA TREIMEdin CAHUL: zi de vuneri, 11 octombrie, 2013.

СВЯТО - ТРОИЦКИЙ МОНАСТЫРЬ в городе КАГУЛЕ: пятница, 11 октября, 2013 года.


În fiecare zi de vineri și sâmbătă la mănăstire se citesc slujbele Sfântului Maslu.
По пятницам и субботам в Монастыре проходят службы
„Sfântul Maslu”.



S - a găsit totuș CINEVA, care a nivelat drumul spre mănăstire. Este deja CEVA!
Нашлись всё - таки добрые люди, которые отгрейдировали дорогу, ведущую к монастырю. Это уже кое - что!

                  Copacul înclinat din dreapta indică drumul spre mănăstire.
 Наклонное дерево с права указывает на правильно выбранное направление.

                                   Încă puțin pe drum în jos și sunteți la mănăstire.
                      Ещё немного и вы окажетесь у ворот монастыря.

                                         Flori în toamnă pe marginea drumului 
                           Цветочки с осенним настроением по
                           краям дороги встречают и провожают ... 
             

„Opoziția” toamnei din partea verii trecătoare, - iarba  și florile din nou răsărite și înverzite -  exact ca și în viața oamenilor!
Извечный вопрос сопротивления, только осень  после лета всё равно наступит, как и зима после осени, как и весна после зимы, как и лето после весны...
                   

                               E ceva special tabloul viu din frunze verzi de vară  
                          pe covorașul din iarba grizonată a toamnei!
                           Осенний живой натюрморт на природе.


   Am ajuns! E adevărat că eu, păcătoasa de mine, am venit pe la sfîrșitul slujbei... Dar, vorba veche: mai bine târziu, decît deloc. Se spune, că astăzi la mănăstire e un eveniment special, se așteaptă să vină și reporteri de la Televiziune. O tânără creștină de la noi s - a căsătorit cu un tânăr italian și astăzi după masă se vor cununa în această mănăstire. Italianul era catolic, însă a primit ortodoxia, s - a botezat, s - au logodit tot aici. Se zice, că tinerilor căsătoriți cel mai mult le - a plăcut această mănăstire dintre toate lăcașurile sfinte din oraș și au decis să facă aici toate rânduelile creștinești de căsnicie. Acest gest al tânărului italian vorbește despre multe pentru cine poate să înțeleagă. 

  Вот и монстырь. Правда, я пришла почти в конце службы, но, как говорится, лучше позже, чем никогда. Сегодня здесь день несколько особенный, ожидается и приезд прессы и телевидения. После обеда  будут венчаться молодожёны, невеста - уроженка этих мест, а жених - италианец, бывший католик, принявший здесь православное крещение. И помолвка тоже в этом монастыре была. Пусть они будут счастливы! Я выбор молодых интерпретирую так, что монастырь строится именно там, где ему место быть и это хорошо.

    Ziua de azi a fost un pic mohorîtă, dar liniștită, caldă și cu o umeditate mai ridicată - o frumoasă zi de toamnă. Aerul pe drumul din pădure era pur și simplu tămăduitor, cu miros de copaci și erburi, cu tril de păsări. Iar în curtea mănăstirii s - a mai adăugat  mireazma  sfințitoare a florilor, colorate de palitra toamnei - o splendoare de nedescris.
   Дорога к монастырю через лес - это непередаваемо замечательно. В монастыре к этим чувствам прибавился ещё осенний колорит и запахах цветов - настоящий кусочек земного рая. 














   Aceste enoriașe sunt din satul Țîganca, raionul Cantemir și mi - au zis să le scriu locul de trai, ca să se știe, de unde au venit la Sfânta Mănăstire.
   Эти женщины приехали на службу из села Цыганка Кантемирского района.Так и попросили меня написать.









                                       

                                                     Peisajele sunt superbe!
                                 Природа завораживает!  

Aș vrea să ajung timpul, când pe această insuliță din mijlocul lacului, în locul stufului de acum, se va înnălța un altar, la care pe timp de vară se vor face liturghii și slujbe în aerul liber, peste lac până la insulă vor fi numeroase punți de trecere, iar locul din jurul lacului va fi plin de enoriași evlavioși... Poate va fi?... Căile Domnului sunt nebănuite!

Хочется, чтобы со временем, на маленьком островке посередине озера, вместо сегодняшнего камыша, возвышалась бы летняя церковь или алтарь, где проводились бы службы под открытым небом, через озеро к островку тянулось бы множество переходных мостов, а берега вокруг озера  были бы переполнены верующими... 
Может, так и будет? Пути Господни неисповедимы!

Autor text și imagini: Nora.

Notă: Despre Mănăstirea Sfânta Treime din Cahul mai citiți și aici:
http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2013/02/manastirea-sfanta-treime-din-cahul-de.html 

și aici:http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2013/06/flori-si-soare-la-manastirea-sfanta.html

Читайте ещё про Свято - Троицкий Монастырь в Кагуле здесь:
http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2013/02/blog-post.html
и здесь:http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2013/06/flori-si-soare-la-manastirea-sfanta.html