24 ianuarie 2012

Autor V.Fiodorov ( Traducere versuri din limba rusă in română)

FRUMOASELOR (autor V.Fiodorov

Traducere:
Ador frumoasele...de ce?
- La ele viaţa,
Portul,
Bunul zîmbet,
Scînteia din privire -
Consider o descoperire
Mai importantă ca orice.

La ele totul:
Gindirea,
Farmecul
Si gestul de mindrie,
Si mersul gratios -
Îmi sunt o consolare
La lacrimi de iubire 
În chinul meu  duios.

De ce cu-asemeni calităţi
Sunt ele din belsug dotate?
Eu cred, ca ele pentru toţi
Din Viitor sunt programate.



(traducere: Nori)




 КРАСИВЫМ (авт.Василий Федоров)                

Люблю красивых...
Жизнь их,
Быт их,
Глаза,
Улыбку,
Добрый смех
Воспринимаю как открытье
Наиглавнейшее из всех.

В них все:
И ум,
И обаянье,
И гордый жест,
И поступь их —
Мне явится как оправданье
Всех мук моих,
Всех слез моих.

Зачем прекрасными чертами
Так полно каждый наделен?
Красивые,
Они за нами
Пришли
Из будущих времен



( a 2-a variantă de traducere:)

Ador frumoasele,
- La ele mă încântă totul:
Fiimța, viaţa, portul,
Obişnuinţa de a fi
Şi zîmbetul frumos,
Și chipul luminos.
Privirile-n scîntei bogate -
Le cred ca o descoperire
Mai importanta decît toate.

La ele tot:
Gindirea,
Farmecul
Si gestul de mindrie,
Si mersul gratios
Îmi sunt o consolare
La lacrimi de iubire  
In chinul meu duios.

De ce cu-asemeni calitati
Sunt ele din belsug dotate?
Eu cred , frumoasele, la toţi
Din Viitor ne sunt lăsate.

(traducereEleonora:)

16 ianuarie 2012

Căciuliţe femeieşti tricotate

                          Fular vechi intr'un mod nou


Autor lucrari si foto: Eleonora.

14 ianuarie 2012

Со старым НОВЫМ ГОДОМ, друзья!

13 ianuarie 2012

Povestire PUTEREA SFÎNTULUI LĂCAŞ


   Pe la mijlocul  anilor 70 al veacului trecut... daaa... am ajuns şi aici, cand pot spune pur şi simplu - pe la sfîrsitul mileniului II, eu eram studentă la fostul Institut Politehnic din oraşul Chişinău. Era frumoasă şi interesantă viața studenţească din capitală. Însă eu fiind de la sud din raionul Cahul, urmăream  toate noutățile plaiului natal.
    Am fost foarte bucuroasă, când în Biserica din Parcul Central, pe atunci inchisă, s-a deschis o expozitie de pictură şi sculptură. Galeria de tablouri, "Portretnaia galerreia". Așa se numea. În limba rusă, desigur. Lucrările de artă erau aduse din Chişinău şi din toate republicile fostei URSSaşa se zvonea. Era un lucru mare pentru sudul republicii un asemenea focar de cultură cu artă de valoare al imensului imperiu, din care făcea parte. Cînd veneam pe acasă,  vizitam şi expoziţia din Cahul. Petreceam ore intregi în biserică, admirând picturile și sculpturile expuse. Biserica căpătase o a doua viată. Poate că anume datorită acestui fapt a scăpat de soarta de a fi părăsită şi pustiită, ca aproape toate lăcaşele sfinte din acele timpuri. Era un motiv de mândrie pentru noi, cei de la sudul republicii.
   După  facultate  am venit cu traiul in Cahul şi după mai mult de 10 ani, am avut norocul sa ascult de la un martor ocular povestea celor întîmplate pe timpul expozițiilor de artă din biserică - o intîmplare total neaşteptată şi foarte semnificativă. Am făcut cunoştinţă cu viaţa din biserica de după culisele acelei galerii de picturi.
   Tot în perioada expoyiţiei de tablouri din biserică, la muzeul național din Cahul s-a luat decizia să se amenajeze o cameră, "casa mare" din popor, cu arta ţesutului strămoșesc la stative, numite şi  război de ţesut.  Pe atunci încă  mai  ţeseau  lucruri de o rară frumuseţe femeile de la ţară.  
   Deci, femeia-ţărancă care  țese, trebuia confecționată din vată, clei şi hîrtie (papie-mashe, cum îi spunea Antonina Terentievna) în mărime naturală, îmbrăcată în haine naţionale şi aşezată la stative.    ...Probabil că şi acum această ţărancă mai arată vizitatorilor muzeului cum se ţeseau pe vremuri covoare de lână, țoale de petică şi alte țesături. Confecţionarea femeii li s-a încredințat la trei profesoare de la fosta Şcoală Pedagogică din oraş, acum Universitea din Cahul. Printre ele era şi cunoștință mea - profesoara de muncă Antonina Terentievna, care mi-a povestit întâmplarea.
   Muzeul şi astăzi se află în aceiaşi cladire de atunci, vis-a-vis de biserică, doar parcul le desparte. Deci, nefiind spaţiu suficient  în încăperea muzeului, autorităţile au hotărât să folosească ca atelier de lucru încăperea liberă din biserică - altarul! Zis şi făcut. Lucrul se îndeplinea în secret, că se lucra în altar ştiiau doar cele trei profesoare  şi responsabilii de la Executivul orășenesc. 
   Ușa altarului era permanent încuiată, nici chiar servitoarea din sala bisericii nu putea afla ce se petrece acolo. Servitoarea, după spusele cunoştinţei mele, nu spăla nici odată podeaua în sala bisericii, doar mătura pe de asupra si profesoarele se sufocau din cauza prafului. Ele  au rugat-o de mai multe ori să facă curăţenie generală în biserică, însă fără succes.
    Era anotimp de vară . Înt-o zi Antonina Terentievna în glumă le-a zis colegelor sale: 
- Fetelor, ce ziceti dacă  facem noi singure curățenie, dar  mai întîi sa ne gîndim fiecare la cea mai arzătoare dorință a noastră, ca să se împlinească dupa ce scăpăm biserica de murdarie... Eu mi-ași dori sa cîştig nişte bani pe biletul de loterie cumpărat astăzi și să plec în concediu la fiul meu în Novosibirsc.
- Eu doresc ca fiica mea anul acesta să fie admisă studentă la Institutul de Medicină, fiindcă deja trei ani la rînd nu a trecut concursul.- a spus colega ei, o profesoară în vârsta.
- Eu vreau să vină un tînăr blond cu ochi albaştri şi să mă ia de soție, ... sora mea a rămas fată bătrână şi mă tem să am şi eu aceiaşi soartă, a spus colega lor Lidia, o domnişoară de 28 ani.
   Au făcut profesoarele curăţenie în biserică şi au uitat despre  convorbirea lor. Însă peste puţin timp Lidia în drum spre serviciu, cumpără  ziarul "Izvestia" şi găsi acolo tăbliţa câștigurilor la loterie.    Biletul Antoninei Terentievna s-a dovedit a fi cîştigător!
   Aici vreau sa fac o paranteză, ca să redau emoţiile de bucurie ale Antoninei Terentievna referitor la acest cîştig.
- Îti închipui, îmi spunea ea cu plăcere, - am cîştigat la loterie 84 ruble, plus concedialele (undeva tot cam atîta)  şi aceşti bani mi-au ajuns să merg la Novosibirsc la fiul meu, să îi cumpăr cadouri şi diferite bunătăti, căci el era pe atunci student la facultate, să trăesc acolo o lună şi să mă întorc înapoi la Cahul tot cu avionul!
   Era  un lucru mare  pe atunci să te împărtășești cu asemenea amintiri plăcute, deoarece  dupa "Perestroică" şi mai ales după  dezmembrarea URSS. micii noastre republici  îi era foarte greu să își înceapă drumul spre prosperarea independentă. În perioada de tranziție am avut parte şi de închiderea  multor întreprinderi, și de reducerea locurilor de muncă, şi de micşorarea salariilor... Închid paranteza, fiindcă este subiectul altei poveşti.
   Deci,după ce a fost terminată sculptura şi acceptată de comisie ca excelentă, membrii comisiei și cele trei  profesoare s-au dus la muzeu să mai chibzuiască odată, cum e mai bine să expună opera. În grabă, Antonina Terentievna a uitat să incuie uşa altarului. Şi...deocamdata  e timpuriu să descriu ce s-a inîmplat din această cauză, revin la stimatele profesoare.
   Profesoarele au plecat in concediu, iar la 1 septembrie s-au  întîlnit la Şcoala Pedagogică, la primul sunet. Când şi-a făcut apariţia Antonina  Terentievna, a înţeles  cu uimire, că era  aşteptată cu mare nerăbdare de profesoara mai în vârsta, cu care a lucrat în altar, care i-a ieșit în întimpinare cu zîmbetul pe buze şi cu lacrimi în ochi. O cuprindea şi îi tot zicea : "Mulţumesc, Tonecica, mulţumesc! "
   - Ce se întîmplă cu tine ,dragă?! - o întrebă Antonina Terentievna.
   - Fiica mea a trecut concursul la Institutul de Medicină, acum e studentă!
   - Felicitări, mă bucur, dar nu înţeleg care e meritul meu !?
   - Tonecica, tu ai uitat despre dorinţele noastre, covoraşele scuturate şi podeaua spălată în biserica?
   - Da!?... Crezi că este vre-o legătură între aceste evenimente?... dar unde este Lidia, de ce nu se vede pe aici?
   - Îți închipui, Tonecica, ea s-a mutat cu traiul în oraşul Leningrad ( acum- Sanct Petersburg).
   - Mă bucur pentru ea, dar cum a reuşit atât de repede?
   - A venit  aici la  un seminar un tînăr blond cu ochi albaştri, s-au cunoscut, s-au placut şi s-au căsătorit...
   - Da !?...
   ...Iată astfel am aflat eu despre viaţa de după culise a expozitiei de artă de la Biserica din Parcul Central al oraşului Cahul şi despre puterea sfîntului lăcaş, acum sobor eparhic în zona de sud a republicii.
   ... De fiecare dată Antonina Terentievna termina povestirea concretizând: 
   - Să ştii, că servitoarea a fost pedepsită pentru purtarea nedemnă şi iată cum: cînd am plecat cu comisia la muzeu să decidem unde va sta opera noastră, eu am uitat să încui uşa la altar. Servitoarea, curioasă cum era, a deschis uşa, să vadă ce am lucrat noi acolo. Şi, chiar în faţa ei  a apărut o femeie goală, care stătea în picioare, rezemată de masă şi o privea in ochi !..Cînd ne-am întors noi în altar, am găsit servitoarea leşinată lîngă uşă şi... udă...

Autor povestire, postare și foto: Eleonora. 


   P.S. În anul 1996 Antonina Terentievna s-a stabilit cu traiul în Kirghizia, în oraşul Bişkek. Şi, fiind deja la o vîrstă foarte înaintată, în ultima scrisoare către prietena sa din Cahul, Elizaveta Pavlovna, scria, citez cu traducere din limba rusă: „...aprinde o lumânare pentru sănătatea mea în biserica, unde eu am lucrat şi am spălat o dată şi podelele, pentru aceasta m - a binecuvîntat Atotputernicul, eu sunt vie şi am cele, ce îmi sunt necesare pentru viaţă.”( am încheiat citatul).
opţiuni foto: album personal.

Notă: Povestirea reeditată și completată o găsiți aici: http://eleonoramoldovan.blogspot.com/2013/10/povestire-reeditata-si-completata.html


14 ianuarie- sarbătoarea sf.Vasile cel Mare

6 ianuarie 2012

COLIND ( autor- Dorina Enuică)

Când lacrimi curg pe nevăzute      
Şi fulgii cad pe-obrazul trist,
Aminteşe-ţi că la noapte
pentru noi se naşte Crist.     

Când sufletul se simte singur               
Şi bezna-l împresoară mut,         
Nu uita că pentru acestea
Salvatorul s-a născut.

Ridică-te şi lasă-n trup
Să intre dragoste şi pace
Eşti izbăvit ca prin minune
Că EL numai minuni va face.

O creangă din măslinul verde
Şi-un leru-i ler să-i pui în drum
Şi pentru toate creştineşte
Să crezi în ziua de Crăciun!

  UN OM ÎNTRE OAMENI ŞI UN SUFLET  CA O STRUNĂ DE VIOARĂ!     
   Astfel a-ş spune, dacă mi s-ar cere  o definiţie despre  femeia, care se numeşte Dorina Enuică.Am cunoscut-o fără să ştiu cine este, ca pe o prietenă de familie,originară din Greoni, Caras-Severin,zona Banatului, atît.. Prima impresie  a fost, că e o doamnă deosebită, cu un suflet mare şi maniere alese, cu care  este interesant să discuţi pe diferite teme. M-a impresionat foarte mult şi faptul, că are patru copii, doi  mari , parcă prea maturi pentru aparenţa ei prea tînără şi alţi doi copii,parcă prea mici pentru o femeie  chiar şi tînără,dar atît de bine calculată.Diferenţa dintre aceste două rînduri de copii este  în jurul a 20 de  ani. Dacă nu mi-ar fi spus Dorina, că aceşti doi copii drăgălaşi, fata pînă la 8 ani şi băieţelul pînă la 2 anişori, sunt copii din familii vulnerabile, rămaşi fără grija părinţilor şi pe care ea cu soţul îi cresc şi îi educă, nu m-aş fi gîndit nici odată, că nu sunt copiii lor.Atît de mare le-am văzut grija şi responsabilitatea pentru ei.Vorba românului, "Jos  pălăria!"
   Dar  şi  mai impresionată de felul ei de a fi am rămas în ziua, cînd , venind în ospeţie (cu soţul şi aceşti doi copii drăgălaşi desigur, ei patru întotdeauna sunt ne despărţiţi), mi-a dăruit o carte cu versuri, spunîndu-mi că ea este autorul.
   Eu iubesc versurile bune, şi am citit această carte "pe nerăsuflate".Mi-a spus,că are mai multe publicaţii (printre care şi romanul "O soarta fără milă")
si că alte cîteva romane aşteaptă lumina tiparului ( printre care  " Mesteacănul blestemat", si "Căsnicie pe aripi de oţel").
    Atunci am văzut aievea, cît de mult îl poate înaltă pe om o modestie nobilă!
Şi încă multe lucruri frumoase am mai aflat eu despre scriitoarea si prozatoarea Dorina Enuică , dar tot aşa, ca despre ceva obişnuit,din vorbă în vorbă, prin  savurarea plăcerii de a discuta cu ea.
   Ca semn de respect şi admiraţie pentru această artistă a cuvîntului, am postat  aici de  Crăciun acest frumos Colind. Şi vă mai ofer spre apreciere, dragi vizitatori şi cititori, una din poeziile ei, care mie î-mi place mult.
(autor-NORI)                                
                                                                 AI TRECUT   (autor- Dorina Enuică)

Învăluiţi în vraja dulcilor păcate
Când liniştea destramă ne’nţelesul,
Misterul vieţii se propagă-n toate
Iar în iubire ne dispare versul.


Am fost cenuşa ce-o’mprăştie marea
Dar, valurile-ncet m-au adunat,
Ţi-au auzit dorinţa şi chemarea
Şi pentru tine-atunci am înviat.


Pe pajişti arse astăzi ca hoinar
Îmi număr lent aducerile’aminte
Şi caut lumina de peste hotar
Şi şoaptele frumoaselor cuvinte.


Sunt un întreg şi sunt atât de vie
Am vise şi speranţe, dar atât,
Dar tu, precum un puf de păpădie,
M-ai mângâiat, ai fost şi te-ai trecut.
  
sursa:arhiva personala NORI