28 iulie 2017

"Pe tine te pot aştepta". de Eduard Asadov, traduse de mine.

Pe tine te pot aştepta 
Cu-adevărat,  fidel-fidel.
Eu noapţile-aş putea veghea
Un an şi doi, şi mult astfel!

Iar filele din calendar
De vor zbura ca  frunza din livadă,
Eu doar să ştiu, că nu e în zadar,
Că pentru tine sunt o minunată!   

Eu pe tine te pot urma
Prin hăţişuri, poteci căţărate,
Prin nisipuri, pe drumuri stricate,
Prin munţi, pe orice cale neumblată,
Unde chiar nimeni n-a fost nici odată! 

Aş trece încercările fără  amar,
 Aş depăşi orice îngrijorare,
Eu doar să ştiu, că nu e în zadar, 
Că vom conveţui fără trădare. 

 Eu pentru tine aş putea da
Tot ce am, şi ce aş avea vreodată.
Eu pentru tine aş putea accepta
Şi cea mai vitregă soartă.

 Aş considera o fericire chiar
O lume de ţi-aş  acorda!
Eu doar să ştiu, că nu e în zadar,
Că ma iubeşti şi nu mă vei trăda!

16 iulie 2017

Bine ati venit pe blogul nostru. Va uram lectura placuta!: Mintea moldovanului cea de pe urmă. (povestire):       Badea L exa fusese de cu seară la o cumătrie şi peste noapte se trezi din somn bolnav. Bolnav de paharele cu vin băute şi de bucatel...

23 ianuarie 2017

HANDMADE DIN 2016, Partea 3, îndeplinite la aparatul de tricotat "Addi Expres"..


   Postez în continuare lucrările mele handmade din a doua jumătate a anului 2016, de data aceasta îndeplinite la aparatul de tricotat "Addi Expres". Aparatul l-am ales cu numărul cel mai mare de ochiuri-46. Parcă e bine, dar totuş acum a-şi alege cu 33 ochiuri, fiindcă ar fi mai uşor de manipulat. Dar cel mai bine ar fi să ai mai multe aparate, de la cel mai mic număr de oachiuri pană la cel mai mare. Astfel s-ar putea confecţiona orice articol, începând de la cel mai mic-mănuşi de exemplu, ciorăpei, etc. 
   La aparatul meu tricotez circular foarte uşor şi repede, însă la tricotatul liniar este mai dificil. Fiindcă dacă "fuge" un ochi, după ce îl ridic manual rămâne greş, se vede răritura oricât de mult încerc să fac lucrul bine. Numai cu aţa de tip "blăniţă" se corectează uşor şi nu se vede greşul. 
   Mai este un motiv de nesatisfactie la tricotatul liniar în cazul aţei mai subţiri, fiindcă se primeşte răritură, care nu se potriveşte la orice model. Acum însă mi-a venit o idee, cum sa confecţionez modele de  haine din pînză tricotată circular şi le voi posta în blog în viitorul apropiat, pentru mine şi pentru alte amatoare de handmade tricotate la maşina "Addi Expres", poate prinde bine.
   La maşină se tricotează cu mult mai repede, deci merită să experimentez şi să "născocesc"prin tricotatul circular diferite articole moderne şi practice la purtat. Şi aşa cum eu am saturat deja spaţiul familiei mele cu lucruri şi lucruşoare hanmade de "toate mamele", voi începe să le confecţionez pentru vînzare .  Fără hobby mi-ar fi insuportabil de plictisitor, aşa că experimentul meu handmade continuă. 








                                                                Accesoriul- cu croşeta.


Autor lucrări, text şi foto: Eleonora.

18 ianuarie 2017

HANDMADE ÎNDEPLINITE CU CROSETA SI ANDRELELE IN 2016. Partea 2.

    Continuu să postez lucrările mele din a doua jumătate a anului 2016, despre care încă nu am scris nimic în blog. La întrebări, dacă vor fi, voi răspunde în comentarii.  
   Partea 3 v-a continua în următoarea postare cu articole, indeplinite la maşina de tricotat "Addi Expres".


Iată ce se poate face cu un pulover proaspăt cumpărat, care s-a dovedit a fi prea lung la mîneci.
 
Un colt crosetat din aţă pufoasă, pentru căldură, frumuseţe, feminitate.


O tunică drăguţă, andrele nr.3 din aţă mohair. Ornamentul şi modelul-improvizate în timpul lucrului. Dacă aveam aţă suficientă, ar fi fost o vestă cu nasturi.  Timpul nu e trecut, în caz de se va ivi aţa potrivită şi dorinţa proprietarei. Totuş în această variantă modelul e mai modern pentru tînăra şi frumoasa doamnă.
Acest covoraş drăguţ l-am croşetat dintr-un cearşaf bun, dar scos din folosinţă şi din nişte rămăşiţe de aţă pufoasă.

Această poveste handmade despre pasărea-prinţesă îşi are istoria ei aparte în creaţia mea şi ca toate lucrurile "geniale", îşi are începutul într-un moment uimitor de simpliu şi foarte casnic, cînd am descoperit în dulap adunate de-a lungul anilor mai mult de două duzine de cravate bărbăteşti de cea mai bună calitate, dar demult uitate. Trebuia să le scot la gunoi şi foarte la timp m-a vizitat idea să încerc să fac din ele un covoraş în formă de pasăre măiastră. Covoraşul a ieşit foarte reuşit, dar nu aveam în apartament loc potrivit pentru el. Nepoţelele mele mici erau interesate mai mult de prinţese şi gîndul să le fac lor un cadou neordinar m-a adus la a doua idee "genială"- să continuu lucrarea şi să transform pasărea măiastră într-o zînă din poveşti. Iar aşa cum la fetiţele mici acum e la modă prinţesa Elsa, m-am străduit să o fac pe prinţesa Elsa. Însă cînd am aşternut covoraşul-pasăre-prinţesă pe podea, am constatat surprinsă, că domniţa mea seamană mai puţin cu Elsa şi  mult cu...regina Maria! Pentru fetiţe covorul a fost o surpriză plăcută, mai este şi acum, numai că părul prinţesei a devenit cam ciufulit...:)))))))))))))))))


                           Un covoraş decorativ cu un strugure în mijloc, croşetat din nişte rămăşiţe de cordele si aţe.
                     
   Mai jos voi posta nişte lucruri cu totul depăşite de ritmul timpului nostru civilizat, însă eu ştiu, că şi acest material poate fi util pentru o femeie gospodină la casa ei şi pentru ţară în general. Este vorba de nişte covoraşe vechi şi renovate, care arată foarte bine după renovare şi sunt folosite cu plăcere în continuare.
    Astefel se poate renova orice articol din casa omului, dacă gospodina are mîini de aur. Satisfacţia este dublă şi în loc să îşi lase mamele fetiţelele mici singurele, apucând drumul străinătăţii pentru un ban şi o soartă mai bună, ar putea sta acasă lîngă copii şi ar învăţa copilaşii săi meşteşugul gospodăritului. Această ocupaţie este mai de valoare, decât bani aşteptaţi de-a gata de la mamele plecate la câştig. Fiindcă copiii lor cresc fără educaţia şi căldura, pe care numai o mamă iubitoare de copiii săi le-o poate oferi.
   Vre-o 10 ani la rînd înainte de pensie eu am avut aşa serviciu, că intram în curţile şi casele oamenilor din oras si din toate satele raionului nostru şi am văzut multe lucruri grăitoare de la sine  despre faptul, că de multe ori lipsa sotiei-mame din casă, chiar şi din cel mai nobil motiv, este un lucru rău pentru familie şi pentru ţară.
 ...Am văzut vaze de cristal din colecţiile sovietice, pe care le cumpăram ca să le ţinem în "stencă" doar ca bibelouri, le-am vazut cu strat gros de pamânt pe ele, aruncate prin fundul grădinii gospodarului cu sotia plecată la muncă în afara ţării.  Am văzut copii îmbrăcaţi în haine scumpe,  vizibil încă noi, dar murdare, descusute şi rupte, care, îngrijite, ar fi ajuns pentru mai multe rînduri şi vîrste de copii, dacă erau cu mama lîngă ei. Dar aşa...   - mama trimite altele! Din care cauză mai stă departe de copii cîţva ani... Apoi, vine mama acasă istovită de vîrstă, de muncă şi numai ea ştie încă de cîte necazuri şi dezamăgiri. Banii se termină, copiii needucaţi nu mai găsesc limbă comună cu ea...Iar ea are pretenţii faţă de ei... Triste realităţi.
   Am văzut şi bărbaţi depresaţi, rămaşi "paznici" la propria lor casă, cu soţia plecată la muncă. Cu toate că în multe cazuri gospodăriile mari "vorbeau" de la sine, că bunăstarea familiei ar fi putut fi obţinută şi acasă. Iar ei, bărbaţii lor, cîndva puternici şi încrezuţi în sine, cu plecarea sotiilor rămaşi acasă dezechilibrati, cu o singură "aripă", rămaşi acasă şi ridicaţi la rang de alcoolici, în aşteptarea "posmagului muiat" de la "jumătăţile" lor... Chiar mulţi din ei s-au scufundat în beţie.
   ...Vaca din ocol vîndută, porc şi păsări nu mai are cine cu cine şi pentru cine creşte,  hectarele de pământ lăsate în păragine, copiii "raspredeliţi" de mame pe la "oameni de încredere": surori, bunei, mătuşi, bone cu plată, etc.. Fiindcă în "idiotul cela" nu mai poate avea încredere... Comod lucru: mai întâi îţi aduci soţul la starea de idiot şi alcoolic, ca  apoi să poţi condamna "idiotul"...
   Dacă nu aş fi văzut singură aceste lucruri, nu le credeam şi aş fi fost mînioasă pe asemenea relatări.
   Alt lucru, cu care nu pot fi de acord, este acela, cînd văd în grupele de tricotat chemări de felul:  "Cutare şi cutare mămică are mulţi copii, nu are cu ce să îi ambrace şi daţi fiecare dintre noi să tricotăm cîte ceva şi să le trimitem."
   Eu sunt de părerea, că ar fi mai bine pe această mămică să o învăţ să confecţioneze singură diferite lucruri pentru copilaşii ei, ca şi ea la rîndul ei să le poată transmite ca moştenire acest mestesug salvator. De exemplu, cumperi pe nimic un pulover mare de la consignatie, il despleteşti şi tricotzezi din aţa obţinută haina necesară pentru copil. Şi tot aşa, cu mama acasă lîngă copii, pînă cresc  mari şi buni de lăsat singuri. Apoi poate avea şi mama program de voe liberă, cu misiunea de mamă împlinită, cu copiii educaţi şi sănătoşi sufleteşte.
   Ştiu că opinia mea este şocantă şi absolut neprielnică pentru doamnele, ce au, vor avea şi au avut tangenţă cu viaţa bună din ţările civilizate şi prospere. Dar aceasta este opinia mea şi ca orice om dintr-o ţară democratică, am dreptul să mi-o expun.



Decoraţie la geamuri. Inspirată de idei din internet.

Autor lucrări, text şi foto: Eleonora.

15 ianuarie 2017

HANDMADE DIN 2016, îndeplinite cu andrelele şi croşeta. Partea 1.

   Voi posta acum lucrările mele handmade, care le-am indeplinit în a doua jumătate a anului 2016, dar nu am scris nimic despre ele în blog. Dacă cineva doreşte detalii, voi răspunde în comentarii.

Initial mi-am tricotat un sarafan. Poalele-cu andrelele din 2 fire:unul pufos şi unul din lînă. Stanul- cu croşeta. Articolul era foarte frumos, însă nu pentru figura mea... Un timp am folosit poalele ca faţă de pernă decorativă, fiindcă imi era milă de munca depusă şi nu am despletit. Apoi mi-a venit idea să întorc împletitura de la poale în lăţime şi să fac o fustă din ea. Mi-a reuşit! Fusta este foarte, foarte călduroasă, elegantă şi nu mă mai "îngraşă"! Ilicul este şi el elegant şi călduros atît, cît este necesar. Varianta finală îmi prinde foarte bine, deşi sarafanul iniţial era de o frumuseţe rară, însă nu pentru figura mea, ci pentru o doamnă foarte suplă. 

Acest desen de pe net cu floricele m-a inspirat să tricotez vesta. Este cam complicată lucrarea, dar mi-am satisfăcut curiozitatea.
 Sarafan din lînă groasă, ornamentat cu floricele, îndeplinite cu croşeta.
O fustiţă simplă şi călduroasă din resturi de aţă "mohair" alb şi maro pentru nepoţică- o satisfacţie reciprocă şi o lecţie de handmade pentru fetiţe.
O fustiţă pentru plajă, croşetată din motive.


Cu croşeta şi rochiţa, şi motănaşul.





Cu croşeta, din capete de aţă.
Cu croşeta.
Autor lucrări şi foto: Eleonora.
(Va urma)

1 decembrie 2016

Mîţa soacrei (povestire)

   Ramona plângea, de se scutura cămaşa pe ea. Murise mîţa soacrei sale, murise Pinduca.  Şi Ramona suferea.  Animalele sunt copiii ei. Ar fi putut avea ea singură copii, dar nu şi-a dorit. Ea iubea doar animalele si pe sora sa mai mică, care la randul ei, nu iubea nici animalele, nici copiii, ci numai pe Ramona.
   Nimerind cu căsnicia într-o familie bună de peste hotare, Ramona avu norocul sa fie iubită şi alintată de soţ. Sărăcia şi necazurile vieţii dispărură din viaţa ei ca printr-o minune. O dată la două săptămâni, douăzeci de ani la rînd, soţii trimiteau la casa părintească a Ramonei bani, colete cu haine şi bunătăţi nevăzute şi neauzite nici în ţară, nici la ei acasă. Ramona era bravo cu ai săi, i-a scăpat de sărăcie, de foame, iar surioara mai mică era îmbrăcată ca o prinţesă, avea mai mult decat ar fi fost în stare să îşi imagineze, că ar vrea ceva. Surorile se iubeau fără margini, chiar pătimaş. Da, încă ceva: ele şi-au iubit mama, cît a fost în viaţă. Mama lor era o femeie bună, ca şi soacra Ramonei, de altfel.
   Soacra murise inaintea Pinducăi, dar Ramona nici nu mai tine minte, dacă a plans-o. Poate, doar aşa, de ochii lumii. Îi uitase şi numele. Pentru ea era "tanti", sau "baba aia", deşi prin intermediul "babei" avea parte de o viaţă îndestulată şi fără griji.  Nu avea noţiuni de bun simţ, însă nu-i făcea nimeni reproşuri, era acceptată în familie cu toate defectele şi calităţile, de care dădea dovadă. 
   Soţul Ramonei, fiul soacrei, s-a luptat ani la rînd pentru viaţa mamei sale, dar într-o zi mama s-a stins... A rămas mîţa "babei", un bibelou de pisică poznaşă, răsfăţată şi inteligentă, iubită foarte mult la viaţa ei de "tanti" şi de toţi ai casei, care au îngrijit-o cu mult drag în continuare. Peste un timp muri şi Pinduca, înmormântată cu regret de ambii soţi şi plânsă cu deosebită suferinţă de Ramona, încât se scutura cămaşa pe ea...
         Autor: Eleonora.

9 noiembrie 2016

Amintire.

                               Ţie îţi dedic, iubire, acest modru de gîndire. 
Şi acum mă mai alină
Mângâierea cea divină
Cu lucire de lumină
Din privirea ta blajină.
...Într-o lume virtuală,
Foarte superficială,
Tu şi eu, ca o momeală,
Prima dată ne văzurăm.
Ca sa nu ne plictisim,
Încercarăm să vorbim.
O discuţie domoală
Cîte-un pic se-nfiripa
Şi nimic nu prevestea.
- Dintr-odată, ca-n poveste,
Ce a fost şi nu mai este,
Dar rămîne pe vecie
Amintire veşnic vie,
Un şuvoi de energie,
Ce venea din Univers,
Şi-a luat cursul prin noi,
Uimindu-ne pe-amândoi.
Şi acel torent "pervers",
Chiar de nu am înţeles,
Ne-a unit pe veşnicie
În această lume vie.
Experienţa neştiută,
Pîn-atunci necunoscută,
A intrat pe ne-aşteptate
În două vieţi cu păcate.
Le-a umplut cu fericire,
Cu dragoste, cu iubire,
Cum n-a fost, dar acum este
Şi rămâne de poveste.
Licurici în miez de noapte
Pentru inimi fără şoapte,
Ce ignoră tot şi toate,
Trăind în singurătate,-
Numai unul Domnul ştie,
Cum le-adună, le învie,
Rana le tămădueşte
Cînd sorocul se-mplineşte.

Autor: Eleonora.

5 octombrie 2016

Eterna adolescenţă


Tu şi Eu, îmbujoraţi,
Fără glas, cam deocheaţi,
Pironiți la o fereastră,
Ce pare salvarea noastră,
Ne prefacem captivaţi,
Pe bune îngrijoraţi
De o temă pe acasă,
Complicată, ne-nţeleasă!

Cu mintea cam răvăşită
Şi cu inima zdrobită,
De toba din piept lovită,
Cu nesaţ ne tot privim,
Cu zîmbetul ne vorbim
Despre timpul ce-o să vină,
Cînd vom trăi împreună
Fericiţi,... pînă la Lună!

Zi de zi ne bucurăm,
Ne zâmbim, ne dezmerdăm,
Cu ochii ne-mbrățișăm,
De lecţii ne lepădăm,
Pe dascăli i-ngrijorăm,
Pe colegi îi provocăm
La invidie totală,
Pe părinţi- la îndoială.

Tot mai mult ne-apropiem,
Ne iubim, ne răsfăţăm,
Încrezuţi pînă în Lună,
Că vom trăi împreună,
Visele vor face viaţa
Să ne lumineze faţa,
Vom creşte copii iubiti,
Şi, că vom fi fericiţi!

Trece anul, vine altul...
Se tot "coace aluatul”,
Iar din visele dorite,
Unele sunt împlinite
Şi pe bune, fericesc
Pe soţii, ce le trăiesc!
...Altele se risipesc
Pe tărâmul pământesc...


Dar, un lucru e firesc:
-Tinerii se-ndraăgostesc!
...Trece anul, vine altul,
- Se face iar "aluatul”!
...El şi Ea, îmbujoraţi,
Buimăciţi, cam deocheaţi,
Pironiţi la o fereastră,
Ce părea salvarea noastră...

Autor: Eleonora.
05.10.2016

24 iunie 2016

COVORAŞE HANDMADE.

САМОДЕЛЬНЫЕ КОВРИКИ.

Handgefertigte Teppiche.


O frunză, croşetată din haine vechi, groase.

Acest covoraş l-am confecţionat în 2015, fără schemă, din haine vechi. 

Covoras  în formă de leu. Fără schemă, din haine ieşite din folosinţă.


Am vrut să croşetez o căpşună, dar am realizat un măr. Un măr simpatic, din lîna unui pulover vechi, cu aţa păstrată bine. Am croşetat cu croşeta groasă, cu aţa în multe fire. Covoraşul este suficient de gros.


Acest covoraş îmi serveşte excelent pe podea, lîngă giuvetă. La confecţionarea lui am folosit o croşetă groasă şi nişte haine noi, dar cu aspet vechi: o pereche de ştrampi, o pereche de pantaloni de la pijama, de culoare albă, un tricou gri şi un cearşaf violet.Aş fi putut cumpăra de la magazin cu mult mai frumos, dar nu ar fi fost făcut de mîina mea.

   Covoraş pentru picioare la masa cu calculator. Împletit cu măinile, dintr-un pulover călduros şi mare. Foarte util şi comod. L-am împletit după un filmuleţ de pe Yutube, apoi l-am îndoit în 2 şi am unit părţile cu aţa de culoare galbenă, tot cu mîinile. Acum mi-a venit o idee, să perfecţionez cumva astfel de covoraşe, ca să acoper laba piciorului şi de asupra, fiindcă la talpă e protejat piciorul, dar de asupra îngheaţă, dacă e mai frig în încăpere.  În postările următoare voi expune covoraşul cu "acoperiş".



Un covoraş-fantezie, din niste articole din lînă bătută de la spălat, pe care le-am prelucrat după o indicaţie de pe Yutube. După ce l-am terminat, i-am căutat locul potrivit prin casă şi numai aici se priveştet cel mai bine.

Un covoraş, croşetat din 1kg. aţă de şnur. O încercare. Potrivit schemei, trebuia să fie proporţional, cu laturile egale, însă, vorba proverbului-socoteala de acasă nu întotdeauna se potriveşte cu cea din tîrg. Aşa, cum acasă la mine nu mai am loc potrivit, va fi un cadou energetic handmade pentru nişte picioare dragi mie :).

   - Seamănă cu un păun? După mine-da. Erau cîteva duzine de cravate bărbăteşti de cea mai înaltă calitate şi cum să le pun la aruncat? Mi-a venit ideea să fac din ele o coadă de păun. Apoi mi sa părut nechibzuit să arunc frumuseţe de capete de la cravate şi le-am cusut pe toate una de alta. Am cusut cu mîina şi acul intra f. greu, dar am izbutit. Le-am înfrumuseţat cu croşeta, cu aţă de diferite culori şi calitate. Apoi am căutat pe net imagini cu cap de păun. Am croşetat capul şi l-am cusut acolo, unde se potrivea mai bine. După ce i-am pus şi brîul roşu croşetat, ca să separ coada de aripi, m-a venit ideea să continuu lucrarea. Deci, lucrarea va fi un pic altfel în una din postările următoare. Am de gînd să încerc să transpun prin hanmade momentul din povestea populară, cînd pasărea măiastră se transformă în prinţesă. Cred că reuşesc!

Autor lucrări şi foto: Eleonora.

9 mai 2016

ZILEI 9 MAI - CONSACRATĂ.

   ECOUL RĂZBOIULUI DIN (19(39)41 - 1945) NE AMINTEȘTE SĂ PĂZIM PACEA! (povestire reeditată)

   Ziua de 9 mai - zi de neuitat, de o importanță majoră pentru toate generațiile- foste, prezente și viitoare:
  - Sfârșitul tragediei umane din 1941(1939) - 1945;
  - Începutul unei noi și chinuite vieți după război, cu groaznicele represalii staliniste pe deasupra în fosta URSS, și cu Gulag - urile locale în țările sistemului socialist (În România - Bărăganul);
  - Comemorarea celor morți în general şi pomenirea morţilor noştri de război; 
  - Comemorarea supraviețuitorilor;           
  - Comemorarea  eliberatorilor;
  - Biruința ciumei fascist - hitleriste de către toate forțele eliberatoare, împreună cu fosta Uniune Sovietică;
  - Înmormântarea de către "tătuca tuturor popoarelor" Stalin a visului său nerod, rămas spre fericire neîmplinit, despre biruința socialismului în toată lumea; 
  - Dureroase, ne trecătoare crestături în memoria națiunilor . Cu cicatrici ne absorbabile.

   ... Războiul din (1941 - 1945) nu a ocolit nici familia mea.

                                      1.

    Fratele tatei, un băiețel, a murit, jucându-se cu gloanţe în câmp, lîngă sat. 
                                      2.
   Fratele mamei mai mic, un flăcău de 18 ani, frumos, harnic și glumeț, a murit, când forțau trupele sovietice râul Oder. Cu el în regiment mai erau băieți din sat, care au văzut, cînd unchiul s-a înnecat. Unii dintre ei au avut norocul să se întoarcă vii acasă şi i-au povestit bunicii mele, cum i s-a prăpădit fiul la război. Bunica l-a plâns, căt a trăit. Șalinca neagră de pe cap nu și - a mai scos - o nici odată.
    Iar când în parc, în centrul satului, a fost ridicat monument în cinstea soldaților căzuți în război, unde era scris și numele fiului ei Stăvilă Dumitru, bunica, deja bătrână, mergând spriginindu - se în baston, anul întreg aștepta ziua de 9 mai, să se ducă la Mitea, aşa zicea ea. Fiindcă la 9 mai, după miting, sătenii rămâneau lângă monument și făceau pomană morților lor de război.
   Își pomenea bunica fiul și la cimitir de Blajini, însă acolo nu era mormânt... Când era mai tânără, mergea la biserică, dar apoi biserica fusese închisă. Iar bunica devenea tot mai bătrână și neputincioasă, ca să poată ajunge la bisericile din Bolgrad(Ucraina), sau Colibasi, care au funcţionat pe timpul puterii sovetice. Și acel monument, la care din an în an tot mai greu ajungea, îi ținea loc și de biserică, și de mormînt pentru scumpul ei copil. Monumentul îi devenise loc de intâlnire cu fiul, căzut în război.

                                       3.
   Fratele mamei  mijlociu, băiat de douăzeci de ani, a fugit de pe front din armata sovietică cu cîțva săteni și s - au întors acasă. Ei au fost arestați, duși în orașul ucrainean Bolgrad, ca să fie împușcați. Răsuna satul de bocete... Disdedimineață au fost duși cu căruțele, iar a doua zi pe la chindie s-au întors acasă  pe jos, toți vii. Ordinul de împușcare fusese revocat. Au fost trimiși pe front.
    Apoi, el iar a fugit de pe front și a mai scăpat încă odată, ca prin urechile acului, de împușcare. Stătea ascuns în podul casei, iar sora lui, mama mea, pe atunci tînără şi naivă, i-a spălat hainele și le - a atârnat la uscat pe sîrmă în ogradă, fără să - și dea seama de un eventual pericol. . 
   Vecinii au raportat autorităților și au venit imediat activiștii. Cum le zicea mama, caiafele satului, să facă percheziție, să prindă fugarul. 
   Mama şi bunica o ţineau una şi bună, că nu este nimeni acasă în afară de ele. Că toţi cei trei bărbaţi ai casei sunt plecaţi la război. Dar nepotul de 3 ani, copilul fratelui mai mare, care era pe front, a fugit fuguța la scară să le arăte, unde este moş Vasile. Mama, după spusele ei, și - a luat iute nepotul de o... „aripă”, i - a cîrpit trei palme la cur și a rezolvat - o cu copilul.
    Mai complicat era cu activiștii, care se apropiaseră de scara, ce ducea în pod și se trimiteau unul pe altul să facă percheziție, temându - se că unchiul poate fi înarmat.
   Mama, curajoasă din fire, cît ai clipi din ochi înșfăcă toporul cu ambele mâini, se apropie de scară și cu glas hotărît le spuse activiștilor, că, dacă ei îi găsesc fratele în pod, ea pune capul la bătae, iar de nu - cu mânile ei le tae capul la fiecare, care coboară din pod fără fratele ei!
   Activiștii nu au cutezat să urce în pod și unchiul iar a scăpat cu zile. Nu era pentru el lucrul acela murdar cu numele de „război”. Însă a luptat și moartea l-a ocolit. Era om liniștit, domol și așa a fost toată viața.
                                        
                                          4.
   Bunica era dărîmată la pămînt de necazuri, dar trebuia de trăit. A trăit şi s-a luptat. Cu viața. Pentru viață.
    Ea mai avea un fiu la război, pe Petrea, cel mai mare, sprijinul familiei. Bărbatul îi murise demult și ei amândoi au crescut cei trei copii mai mici.
    Ca apoi, pe toti trei feciori mari, să și - ii petreacă la război!
Bine că mama, fata ei, cu bagajele gata făcute să fugă peste Prut când s - a zvonit, că vin rușii și pe toți îi trimit în Siberia, -  bine că nu s - a îndurat de ea și a rămas, să ducă greul războiului împreună. Altfel, nu se știe cît ar fi rezistat bunica de una singură.
   Fiul ei mai mare a ajuns până in Berlin, a luptat până la capăt, până la biruință și ceva mai mult, căci după război a mai stat la Halhin - Gol, sub comanda mareșalului Jucov. A vegheat acolo la hotarele noii lui patrii - Uniunea Sovietică, la graniță cu Japonia. 
   Unchiul, după vorbele mamei, prin 39 - 40 își făcea serviciul militar în patria lor România, până a veni rușii cu sovietele în Basarabia. Și nu l - a întrebat nimeni, dacă vrea și acceptă o altă patrie. Dar, fiind rupt cu forța de la patria - mamă, până la urmă i - a slujit cu bărbăție și credință și patriei - vitrege - URSS. Numai că, după cum îl țin minte și eu, era veșnic mohorît, ursuz la față și rar îl vedeam rîzînd din toată inima. Mama îmi spunea, că înnainte de război, el era om şăgalnic şi binevoitor. Probabil, și inima lui striga neauzit fraza, pe care am văzut - o anul trecut la televizor, la un miting al cetățenilor ucraineni proruși din peninsula Crimeia, pe lozinca, agățată la pieptul unui băețel, până a fi alipită(anexată nediplomatic) Crimeia la "mama" - Rusia. Pe acea lozincă era scris pe o coală de hîrtie albă cu litere mari negre : ”VREAU ACASĂ!” 
   Însă unchiul atunci ar fi fost auzit doar pentru noi necazuri, pe care el din plin le - a avut la război.
   ...A venit unchiul acasă de la război, din vorbele mamei, cam peste 2 ani după terminarea oficială a războiului.
   În timp de pace, Jucov l - a ajutat odată să își rezolve o problemă de rutină, la care autoritățile locale erau surde și mute. De unde rezultă, că a fost ostaș brav în armata sovietică. Jucov îl memorase și la demobilizare îi spusese, să se adreseze la el direct, in caz de necesitate. Unchiul o singură dată l - a deranjat și era mândru și mulțumit, că Jucov l-a ajutat.
   În cinci ani de război, unchiul meu - fratele mamei mai mare, a fost soldat  în armata română, apoi cu rușii, apoi cu nemții, apoi iar cu rușii...  A fost luat prizonier de război de către ruși, a stat in lagăr de concentrare la nemți...
   Iar după război, cât a trăit, a facut rezerve pentru zile negre...
    
  
                                     5.
    ... Mătușa mea, o fată tânără din centrul Moldovei, pe atunci studentă la facultate, a fost dusă cu multă lume de către fasciști  în Germania la lucru. Acolo a nimerit ca menajeră într- o bună familie germană, care s-au purtat omeneşte cu ea. Stăpînii ei il acuzau pe Hitler pentru holocaust. După proclamarea biruinței, ei au sfătuit - o pe matușa să facă cunoștință cu un ofițer sovietic și să se căsătorească cu el, pentru a reveni mai ușor în patrie.
    Mătușa așa a și făcut. S-a cunoscut cu un medic militar rus, cu mult mai in vîrstă ca ea, un om foarte cult. Familia lor promitea să fie trainică și fericită. Însă după ce s-au întors în Uniunea Sovietică, soțul ei a nimerit în valul arestărilor staliniste și a fost condamnat la 25 ani de pușcărie... A fost cîndva eliberat, apoi reabilitat. Foarte tîrziu.
    
   Această tragedie, numită cel de-al doilea război mondial, nu a cruțat nici o familie din fosta Uniune Sovietică, din Europa și din    multe - multe - multe - multe țări ...


                                 6.   
     Buna mea cunoștință, regretata Antonina Terentievna Dudina, o rusoaică cu un destin uimitor, când trăia în Cahul, mi- a povestit multe întîmplări din viața ei de soldat de război. 
   Ea era pe atunci studentă a Academiei de Arte din Moscova...Îmi povestea cu glas tremurând, cum au venit după ea să o aresteze, ca fiica "dușmanului poporului", deja împușcat...
   Însă nu au reușit să o găsească, fiindcă au ajutat - o profesorii și studenții să se ascundă. Apoi au dus - o pe furiș la gara feroviară, au „ascuns - o” în primul vagon al unui tren de marfă și Tonecica a plecat din Moscova, fără să știe unde va ajunge...
   A ajuns pe front. Nu a spus nimănui, cum a ajuns, a ascuns adevărul, ca să scape cu viață. Apoi, s - a temut mereu. Până după anii 60, când i - a fost reabilitată familia.
   Îmi povestea, că din cauza fricii, a fost nevoită să renunţe la bărbatul iubit, ca să nu îi provoace şi lui neplăceri, în caz că va fi descoperită ca fiica "duşmanului poporului"- al propriului ei tată, care lucra la începutul războiului preşedinte al sovieului sătesc la ei în sat, în Rusia şi fusese împuşcat ca duşman al poporului. După război, Antonina trăia în Tiraspol şi iubitul ei era compozitor de muzică populată moldovenească. Eu nu îi cunoşteam numele şi Antonina Terentievna exclama mirată:
   - Cum aşa nu îl cunoşti, el era compozitor vestit, compunea muzică pentru cîntece cu "hop ş-aşa"! Ea vorbea în rusă şi numai "hop aşa" zicea în română. Pe mine mă amuza, fiindcă pe atunci, toate cîntecele populare erau cu "hop aşa!" Dar, să revin la subiect.
   Ajunsă pe front, ea s-a inscris la cursuri de surori medicale și a trecut războiul, luptând și lucrând ca soră de caritate. A trecut prin multe pericole, fără cruțare, ca la război. A supravețuit.
    A stat o noapte și la morgă cu contuzie. Au crezut că este moartă, însă ea în toiul nopții și-a revenit și a tot bătut în ușa, care s - a deschis abea dimineață... După cum îmi povestea ea, nu îi nimerea de groază dinte pe dinte în gură.
    Iar canonadele războiului, îmi spunea, că le visează și la vîrsta ei de 76 - 77 ani, pe care o avea, când îmi povestea, prin ce a trecut la război.

    ...Îmi amintesc acum una din povestirile ei despre război. Terentievna spunea, că după bătălia de la Kursk, ofițerii germani luați prizonieri, le povesteau soldaților ruși cauza înfrângerii lor. Motivul părea atît de incredibil pentru ostașii sovietici, încît toți, inclusiv și Terentievna, dădeau a lehamite din mână și ziceau: „Prostii!”
     Iar dupa prăbușirea URSS, când a început să creadă în mod conștient în Dumnezeu, ea și-a amintit cuvintele ofițerilor germani capturați și nu îi mai păreau fleacuri.
     Potrivit spuselor ei , ofițerii prizonieri germani spuneau, că la Kursk erau ptegătiți să lupte pentru a câștiga . Dar atunci, când  trebuia să înceapă ofensiva, - în zori de zi, sau pe seară - eu am uitat deja cum a spus ea, - de odată, pe cer dinspre răsărit a apărut în fața lor Chipul Maicii Domnului, care le arăta cu mâina, că, -        "Nu!!! "
    Și ei, credincioși fiind ( cuvintele Antoninei Terentevna ), au fost șocați de acest semn, nu știau ce înseamnă și ce să facă. Din acest motiv au ezitat, nu au început ofensiva la ora stabilită, ce a și influențat la rezultatul bătăliei și al războiului .
   - Există Dumnezeu şi ne vede pe fiecare! -Cu aceste cuvinte îşi încheia de obicei Antonina Terentievna povestirea.

   De cînd există internetul în viaţa mea, am aflat multe lucruri uluitoare şi groaznice despre adevărata cauză şi mersul războiului, pe care nu le învăţasem în şcoala sovietică. Am ascultat pe Yutube sute de filme în limba rusă a istoricilor, scriitorilor şi martorilor ruşi( de exemplu, Nicolai Niculin, Victor Astafiev, Victor Suvorov, etc.,etc.,etc...). Am citit despre mărturiile deportaţilor în Siberia şi în alte regiuni vitrege, care erau ridicaţi fără vină, din"buna dimineaţa", căci aşa a considerat bine puterea sovietică. Am citit şi am ascultat mărturiile supraveţuitorilor necuprinsei noastre ţări sovietice despre foametea, tot de puterea sovietică provocată.               Doamne, de ce oamenii pot fi atît de barbari! Acasă mai am atâtea cărţi despre război, scrise de scriitori sovietici, pe care le-am citit şi le credeam adevărate! Adevărul însă este, că războiul e cea mai groaznică crimă umană şi întotdeauna trebuie evitat, nu promovat! În lumea aceasta sub soare, ajunge loc paşnic pentru toate popoarele, dacă permanent, pretutindeni, s-ar promova pacea, nu războiul.
        Veșnică slavă și închinăciune soldaților eliberatori și tuturor oamenilor, care au contribuit la victoria asupra ciumei hitleriste. Veșnică amintire tuturor oamenilor, care au murit în război, sau din cauza războiului din anii (1939 - 1945|). Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți.   

      Eu doresc sănătate și luminarea ochilor minții tuturor conducătorilor tuturor țărilor mari și mici, tuturor puterilor și partidelor politice și nepolitice - Înțelepciune, Toleranță, Bunăvoință și Bun Simț, pentru a respecta regulile de pace și bună vecinătate cu toate țările, pentru a păzi și a păstra Pacea și Viața pe scumpa și frumoasa noastră Planeta Pământ.
    Mă rog pentru acest lucru și îndemn pe toți .

                   Autor: Eleonora.