1 decembrie 2016

Mîţa soacrei (povestire)

   Ramona plângea, de se scutura cămaşa pe ea. Murise mîţa soacrei sale, murise Pinduca.  Şi Ramona suferea.  Animalele au fost şi sunt copiii ei. Ar fi putut avea ea singură copii, dar nu şi-a dorit. Ea iubea doar animalele si pe sora sa mai mică, care la randul ei, nu iubea nici animalele, nici copiii, ci numai pe Ramona.
   Nimerind cu căsnicia într-o familie bună de peste hotare, Ramona avu norocul sa fie iubită şi alintată de soţ şi o data la două săptămâni, douăzeci de ani la rînd, trimiteau la casa părintească a Ramonei bani şi colete cu haine şi bunătăţi nevăzute şi neauzite nici în ţară, nici la ei acasă. Surorile se iubeau fără margini, chiar pătimaş. Da, încă ceva: ele şi-au iubit mama, cît a fost în viaţă. Mama lor era o femeie bună, ca şi soacra Ramonei, de altfel.
   Soacra murise inaintea Pinducăi, dar Ramona nici nu mai tine minte, dacă a plans-o. Poate, doar aşa, de ochii lumii. Îi uitase şi numele. Pentru ea era "tanti", sau "baba aia", deşi prin intermediul "babei" avea parte de o viaţă îndestulată şi fără griji.  Nu a avut noţiuni de bun simţ, însă nu i-a făcut nimeni reproşuri, era acceptată în familie cu toate defectele şi calităţile, de care dădea dovadă. 
   Soţul Ramonei, fiul soacrei, s-a luptat ani la rînd pentru viaţa mamei sale, dar într-o zi mama s-a stins... A rămas mîţa "babei", un bibelou de pisică poznaşă, răsfăţată şi inteligentă, iubită foarte mult la viaţa ei de "tanti" şi de toţi ai casei, care au îngrijit-o cu mult drag în continuare. Peste un timp muri şi Pinduca, înmormântată cu regret de ambii soţi şi plânsă cu deosebită suferinţă de Ramona, încât se scutura cămaşa pe ea...

Autor: Eleonora.

9 noiembrie 2016

Amintire.

                               Ţie îţi dedic, iubire, acest modru de gîndire. 
Şi acum mă mai alină
Mângâierea cea divină
Cu lucire de lumină
Din privirea ta blajină.
...Într-o lume virtuală,
Foarte superficială,
Tu şi eu, ca o momeală,
Prima dată ne văzurăm.
Ca sa nu ne plictisim,
Încercarăm să vorbim.
O discuţie domoală
Cîte-un pic se-nfiripa
Şi nimic nu prevestea.
- Dintr-odată, ca-n poveste,
Ce a fost şi nu mai este,
Dar rămîne pe vecie
Amintire veşnic vie,
Un şuvoi de energie,
Ce venea din Univers,
Şi-a luat cursul prin noi,
Uimindu-ne pe-amândoi.
Şi acel torent "pervers",
Chiar de nu am înţeles,
Ne-a unit pe veşnicie
În această lume vie.
Experienţa neştiută,
Pîn-atunci necunoscută,
A intrat pe ne-aşteptate
În două vieţi cu păcate.
Le-a umplut cu fericire,
Cu dragoste, cu iubire,
Cum n-a fost, dar acum este
Şi rămâne de poveste.
Licurici în miez de noapte
Pentru inimi fără şoapte,
Ce ignoră tot şi toate,
Trăind în singurătate,-
Numai unul Domnul ştie,
Cum le-adună, le învie,
Rana le tămădueşte
Cînd sorocul se-mplineşte.

Autor: Eleonora.

5 octombrie 2016

Eterna adolescenţă


Tu şi Eu, îmbujoraţi,
Fără glas, cam deocheaţi,
Pironiți la o fereastră,
Ce pare salvarea noastră,
Ne prefacem captivaţi,
Pe bune îngrijoraţi
De o temă pe acasă,
Complicată, ne-nţeleasă!

Cu mintea cam răvăşită
Şi cu inima zdrobită,
De toba din piept lovită,
Cu nesaţ ne tot privim,
Cu zîmbetul ne vorbim
Despre timpul ce-o să vină,
Cînd vom trăi împreună
Fericiţi,... pînă la Lună!

Zi de zi ne bucurăm,
Ne zâmbim, ne dezmerdăm,
Cu ochii ne-mbrățișăm,
De lecţii ne lepădăm,
Pe dascăli i-ngrijorăm,
Pe colegi îi provocăm
La invidie totală,
Pe părinţi- la îndoială.

Tot mai mult ne-apropiem,
Ne iubim, ne răsfăţăm,
Încrezuţi pînă în Lună,
Că vom trăi împreună,
Visele vor face viaţa
Să ne lumineze faţa,
Vom creşte copii iubiti,
Şi, că vom fi fericiţi!

Trece anul, vine altul...
Se tot "coace aluatul”,
Iar din visele dorite,
Unele sunt împlinite
Şi pe bune, fericesc
Pe soţii, ce le trăiesc!
...Altele se risipesc
Pe tărâmul pământesc...


Dar, un lucru e firesc:
-Tinerii se-ndraăgostesc!
...Trece anul, vine altul,
- Se face iar "aluatul”!
...El şi Ea, îmbujoraţi,
Buimăciţi, cam deocheaţi,
Pironiţi la o fereastră,
Ce părea salvarea noastră...

Autor: Eleonora.
05.10.2016

24 iunie 2016

COVORAŞE HANDMADE.

САМОДЕЛЬНЫЕ КОВРИКИ.

Handgefertigte Teppiche.


O frunză, croşetată din haine vechi, groase.

Acest covoraş l-am confecţionat în 2015, fără schemă, din haine vechi. 

Covoras  în formă de leu. Fără schemă, din haine ieşite din folosinţă.


Am vrut să croşetez o căpşună, dar am realizat un măr. Un măr simpatic, din lîna unui pulover vechi, cu aţa păstrată bine. Am croşetat cu croşeta groasă, cu aţa în multe fire. Covoraşul este suficient de gros.


Acest covoraş îmi serveşte excelent pe podea, lîngă giuvetă. La confecţionarea lui am folosit o croşetă groasă şi nişte haine noi, dar cu aspet vechi: o pereche de ştrampi, o pereche de pantaloni de la pijama, de culoare albă, un tricou gri şi un cearşaf violet.Aş fi putut cumpăra de la magazin cu mult mai frumos, dar nu ar fi fost făcut de mîina mea.

   Covoraş pentru picioare la masa cu calculator. Împletit cu măinile, dintr-un pulover călduros şi mare. Foarte util şi comod. L-am împletit după un filmuleţ de pe Yutube, apoi l-am îndoit în 2 şi am unit părţile cu aţa de culoare galbenă, tot cu mîinile. Acum mi-a venit o idee, să perfecţionez cumva astfel de covoraşe, ca să acoper laba piciorului şi de asupra, fiindcă la talpă e protejat piciorul, dar de asupra îngheaţă, dacă e mai frig în încăpere.  În postările următoare voi expune covoraşul cu "acoperiş".



Un covoraş-fantezie, din niste articole din lînă bătută de la spălat, pe care le-am prelucrat după o indicaţie de pe Yutube. După ce l-am terminat, i-am căutat locul potrivit prin casă şi numai aici se priveştet cel mai bine.

Un covoraş, croşetat din 1kg. aţă de şnur. O încercare. Potrivit schemei, trebuia să fie proporţional, cu laturile egale, însă, vorba proverbului-socoteala de acasă nu întotdeauna se potriveşte cu cea din tîrg. Aşa, cum acasă la mine nu mai am loc potrivit, va fi un cadou energetic handmade pentru nişte picioare dragi mie :).

   - Seamănă cu un păun? După mine-da. Erau cîteva duzine de cravate bărbăteşti de cea mai înaltă calitate şi cum să le pun la aruncat? Mi-a venit ideea să fac din ele o coadă de păun. Apoi mi sa părut nechibzuit să arunc frumuseţe de capete de la cravate şi le-am cusut pe toate una de alta. Am cusut cu mîina şi acul intra f. greu, dar am izbutit. Le-am înfrumuseţat cu croşeta, cu aţă de diferite culori şi calitate. Apoi am căutat pe net imagini cu cap de păun. Am croşetat capul şi l-am cusut acolo, unde se potrivea mai bine. După ce i-am pus şi brîul roşu croşetat, ca să separ coada de aripi, m-a venit ideea să continuu lucrarea. Deci, lucrarea va fi un pic altfel în una din postările următoare. Am de gînd să încerc să transpun prin hanmade momentul din povestea populară, cînd pasărea măiastră se transformă în prinţesă. Cred că reuşesc!

Autor lucrări şi foto: Eleonora.

9 mai 2016

ZILEI 9 MAI - CONSACRATĂ.

   ECOUL RĂZBOIULUI DIN (19(39)41 - 1945) NE AMINTEȘTE SĂ PĂZIM PACEA! (povestire reeditată)

   Ziua de 9 mai - zi de neuitat, de o importanță majoră pentru toate generațiile- foste, prezente și viitoare:
  - Sfârșitul tragediei umane din 1941(1939) - 1945;
  - Începutul unei noi și chinuite vieți după război, cu groaznicele represalii staliniste pe deasupra în fosta URSS, și cu Gulag - urile locale în țările sistemului socialist (În România - Bărăganul);
  - Comemorarea celor morți în general şi pomenirea morţilor noştri de război; 
  - Comemorarea supraviețuitorilor;           
  - Comemorarea  eliberatorilor;
  - Biruința ciumei fascist - hitleriste de către toate forțele eliberatoare, împreună cu fosta Uniune Sovietică;
  - Înmormântarea de către "tătuca tuturor popoarelor" Stalin a visului său nerod, rămas spre fericire neîmplinit, despre biruința socialismului în toată lumea; 
  - Dureroase, ne trecătoare crestături în memoria națiunilor . Cu cicatrici ne absorbabile.

   ... Războiul din (1941 - 1945) nu a ocolit nici familia mea.

                                      1.

    Fratele tatei, un băiețel, a murit, jucându-se cu gloanţe în câmp, lîngă sat. 
                                      2.
   Fratele mamei mai mic, un flăcău de 18 ani, frumos, harnic și glumeț, a murit, când forțau trupele sovietice râul Oder. Cu el în regiment mai erau băieți din sat, care au văzut, cînd unchiul s-a înnecat. Unii dintre ei au avut norocul să se întoarcă vii acasă şi i-au povestit bunicii mele, cum i s-a prăpădit fiul la război. Bunica l-a plâns, căt a trăit. Șalinca neagră de pe cap nu și - a mai scos - o nici odată.
    Iar când în parc, în centrul satului, a fost ridicat monument în cinstea soldaților căzuți în război, unde era scris și numele fiului ei Stăvilă Dumitru, bunica, deja bătrână, mergând spriginindu - se în baston, anul întreg aștepta ziua de 9 mai, să se ducă la Mitea, aşa zicea ea. Fiindcă la 9 mai, după miting, sătenii rămâneau lângă monument și făceau pomană morților lor de război.
   Își pomenea bunica fiul și la cimitir de Blajini, însă acolo nu era mormânt... Când era mai tânără, mergea la biserică, dar apoi biserica fusese închisă. Iar bunica devenea tot mai bătrână și neputincioasă, ca să poată ajunge la bisericile din Bolgrad(Ucraina), sau Colibasi, care au funcţionat pe timpul puterii sovetice. Și acel monument, la care din an în an tot mai greu ajungea, îi ținea loc și de biserică, și de mormînt pentru scumpul ei copil. Monumentul îi devenise loc de intâlnire cu fiul, căzut în război.

                                       3.
   Fratele mamei  mijlociu, băiat de douăzeci de ani, a fugit de pe front din armata sovietică cu cîțva săteni și s - au întors acasă. Ei au fost arestați, duși în orașul ucrainean Bolgrad, ca să fie împușcați. Răsuna satul de bocete... Disdedimineață au fost duși cu căruțele, iar pe la chindie s-au întors acasă  pe jos, toți vii. Ordinul de împușcare fusese revocat. Au fost trimiși pe front.
    Apoi, el iar a fugit de pe front și a mai scăpat încă odată, ca prin urechile acului, de împușcare. Stătea ascuns în podul casei, iar sora lui, mama mea, pe atunci tînără şi naivă, i-a spălat hainele și le - a atârnat la uscat pe sîrmă în ogradă, fără să - și dea seama de un eventual pericol. . 
   Vecinii au raportat autorităților și au venit imediat activiștii. Cum le zicea mama, caiafele satului, să facă percheziție, să prindă fugarul. 
   Mama şi bunica o ţineau una şi bună, că nu este nimeni acasă în afară de ele. Că toţi cei trei bărbaţi ai casei sunt plecaţi la război. Dar nepotul de 3 ani, copilul fratelui mai mare, care era pe front, a fugit fuguța la scară să le arăte, unde este moş Vasile. Mama, după spusele ei, și - a luat iute nepotul de o... „aripă”, i - a cîrpit trei palme la cur și a rezolvat - o cu copilul.
    Mai complicat era cu activiștii, care se apropiaseră de scara, ce ducea în pod și se trimiteau unul pe altul să facă percheziție, temându - se că unchiul poate fi înarmat.
   Mama, curajoasă din fire, cît ai clipi din ochi înșfăcă toporul cu ambele mâini, se apropie de scară și cu glas hotărît le spuse activiștilor, că, dacă ei îi găsesc fratele în pod, ea pune capul la bătae, iar de nu - cu mânile ei le tae capul la fiecare, care coboară din pod fără fratele ei!
   Activiștii nu au cutezat să urce în pod și unchiul iar a scăpat cu zile. Nu era pentru el lucrul acela murdar cu numele de „război”. Însă a luptat și moartea l-a ocolit. Era om liniștit, domol și așa a fost toată viața.
                                        
                                          4.
   Bunica era dărîmată la pămînt de necazuri, dar trebuia de trăit. A trăit şi s-a luptat. Cu viața. Pentru viață.
    Ea mai avea un fiu la război, pe Petrea, cel mai mare, sprijinul familiei. Bărbatul îi murise demult și ei amândoi au crescut cei trei copii mai mici.
    Ca apoi, pe toti trei feciori mari, să și - ii petreacă la război!
Bine că mama, fata ei, cu bagajele gata făcute să fugă peste Prut când s - a zvonit, că vin rușii și pe toți îi trimit în Siberia, -  bine că nu s - a îndurat de ea și a rămas, să ducă greul războiului împreună. Altfel, nu se știe cît ar fi rezistat bunica de una singură.
   Fiul ei mai mare a ajuns până in Berlin, a luptat până la capăt, până la biruință și ceva mai mult, căci după război a mai stat la Halhin - Gol, sub comanda mareșalului Jucov. A vegheat acolo la hotarele noii lui patrii - Uniunea Sovietică, la graniță cu Japonia. 
   Unchiul, după vorbele mamei, prin 39 - 40 își făcea serviciul militar în patria lor România, până a veni rușii cu sovietele în Basarabia. Și nu l - a întrebat nimeni, dacă vrea și acceptă o altă patrie. Dar, fiind rupt cu forța de la patria - mamă, până la urmă i - a slujit cu bărbăție și credință și patriei - vitrege - URSS. Numai că, după cum îl țin minte și eu, era veșnic mohorît, ursuz la față și rar îl vedeam rîzînd din toată inima. Mama îmi spunea, că înnainte de război, el era om şăgalnic şi binevoitor. Probabil, și inima lui striga neauzit fraza, pe care am văzut - o anul trecut la televizor, la un miting al cetățenilor ucraineni proruși din peninsula Crimeia, pe lozinca, agățată la pieptul unui băețel, până a fi alipită(anexată nediplomatic) Crimeia la "mama" - Rusia. Pe acea lozincă era scris pe o coală de hîrtie albă cu litere mari negre : ”VREAU ACASĂ!” 
   Însă unchiul atunci ar fi fost auzit doar pentru noi necazuri, pe care el din plin le - a avut la război.
   ...A venit unchiul acasă de la război, din vorbele mamei, cam peste 2 ani după terminarea oficială a războiului.
   În timp de pace, Jucov l - a ajutat odată să își rezolve o problemă de rutină, la care autoritățile locale erau surde și mute. De unde rezultă, că a fost ostaș brav în armata sovietică. Jucov îl memorase și la demobilizare îi spusese, să se adreseze la el direct, in caz de necesitate. Unchiul o singură dată l - a deranjat și era mândru și mulțumit, că Jucov l-a ajutat.
   În cinci ani de război, unchiul meu - fratele mamei mai mare, a fost soldat  în armata română, apoi cu rușii, apoi cu nemții, apoi iar cu rușii...  A fost luat prizonier de război de către ruși, a stat in lagăr de concentrare la nemți...
   Iar după război, cât a trăit, a facut rezerve pentru zile negre...
    
  
                                     5.
    ... Mătușa mea, o fată tânără din centrul Moldovei, pe atunci studentă la facultate, a fost dusă cu multă lume de către fasciști  în Germania la lucru. Acolo a nimerit ca menajeră într- o bună familie germană, care s-au purtat omeneşte cu ea. Stăpînii ei il acuzau pe Hitler pentru holocaust. După proclamarea biruinței, ei au sfătuit - o pe matușa să facă cunoștință cu un ofițer sovietic și să se căsătorească cu el, pentru a reveni mai ușor în patrie.
    Mătușa așa a și făcut. S-a cunoscut cu un medic militar rus, cu mult mai in vîrstă ca ea, un om foarte cult. Familia lor promitea să fie trainică și fericită. Însă după ce s-au întors în Uniunea Sovietică, soțul ei a nimerit în valul arestărilor staliniste și a fost condamnat la 25 ani de pușcărie... A fost cîndva eliberat, apoi reabilitat. Foarte tîrziu.
    
   Această tragedie, numită cel de-al doilea război mondial, nu a cruțat nici o familie din fosta Uniune Sovietică, din Europa și din    multe - multe - multe - multe țări ...


                                 6.   
     Buna mea cunoștință, regretata Antonina Terentievna Dudina, o rusoaică cu un destin uimitor, când trăia în Cahul, mi- a povestit multe întîmplări din viața ei de soldat de război. 
   Ea era pe atunci studentă a Academiei de Arte din Moscova...Îmi povestea cu glas tremurând, cum au venit după ea să o aresteze, ca fiica "dușmanului poporului", deja împușcat...
   Însă nu au reușit să o găsească, fiindcă au ajutat - o profesorii și studenții să se ascundă. Apoi au dus - o pe furiș la gara feroviară, au „ascuns - o” în primul vagon al unui tren de marfă și Tonecica a plecat din Moscova, fără să știe unde va ajunge...
   A ajuns pe front. Nu a spus nimănui, cum a ajuns, a ascuns adevărul, ca să scape cu viață. Apoi, s - a temut mereu. Până după anii 60, când i - a fost reabilitată familia.
   Îmi povestea, că din cauza fricii, a fost nevoită să renunţe la bărbatul iubit, ca să nu îi provoace şi lui neplăceri, în caz că va fi descoperită ca fiica "duşmanului poporului"- al propriului ei tată, care lucra la începutul războiului preşedinte al sovieului sătesc la ei în sat, în Rusia şi fusese împuşcat ca duşman al poporului. După război, Antonina trăia în Tiraspol şi iubitul ei era compozitor de muzică populată moldovenească. Eu nu îi cunoşteam numele şi Antonina Terentievna exclama mirată:
   - Cum aşa nu îl cunoşti, el era compozitor vestit, compunea muzică pentru cîntece cu "hop ş-aşa"! Ea vorbea în rusă şi numai "hop aşa" zicea în română. Pe mine mă amuza, fiindcă pe atunci, toate cîntecele populare erau cu "hop aşa!" Dar, să revin la subiect.
   Ajunsă pe front, ea s-a inscris la cursuri de surori medicale și a trecut războiul, luptând și lucrând ca soră de caritate. A trecut prin multe pericole, fără cruțare, ca la război. A supravețuit.
    A stat o noapte și la morgă cu contuzie. Au crezut că este moartă, însă ea în toiul nopții și-a revenit și a tot bătut în ușa, care s - a deschis abea dimineață... După cum îmi povestea ea, nu îi nimerea de groază dinte pe dinte în gură.
    Iar canonadele războiului, îmi spunea, că le visează și la vîrsta ei de 76 - 77 ani, pe care o avea, când îmi povestea, prin ce a trecut la război.

    ...Îmi amintesc acum una din povestirile ei despre război. Terentievna spunea, că după bătălia de la Kursk, ofițerii germani luați prizonieri, le povesteau soldaților ruși cauza înfrângerii lor. Motivul părea atît de incredibil pentru ostașii sovietici, încît toți, inclusiv și Terentievna, dădeau a lehamite din mână și ziceau: „Prostii!”
     Iar dupa prăbușirea URSS, când a început să creadă în mod conștient în Dumnezeu, ea și-a amintit cuvintele ofițerilor germani capturați și nu îi mai păreau fleacuri.
     Potrivit spuselor ei , ofițerii prizonieri germani spuneau, că la Kursk erau ptegătiți să lupte pentru a câștiga . Dar atunci, când  trebuia să înceapă ofensiva, - în zori de zi, sau pe seară - eu am uitat deja cum a spus ea, - de odată, pe cer dinspre răsărit a apărut în fața lor Chipul Maicii Domnului, care le arăta cu mâina, că, -        "Nu!!! "
    Și ei, credincioși fiind ( cuvintele Antoninei Terentevna ), au fost șocați de acest semn, nu știau ce înseamnă și ce să facă. Din acest motiv au ezitat, nu au început ofensiva la ora stabilită, ce a și influențat la rezultatul bătăliei și al războiului .
   - Există Dumnezeu şi ne vede pe fiecare! -Cu aceste cuvinte îşi încheia de obicei Antonina Terentievna povestirea.

   De cînd există internetul în viaţa mea, am aflat multe lucruri uluitoare şi groaznice despre adevărata cauză şi mersul războiului, pe care nu le învăţasem în şcoala sovietică. Am ascultat pe Yutube sute de filme în limba rusă a istoricilor, scriitorilor şi martorilor ruşi( de exemplu, Nicolai Niculin, Victor Astafiev, Victor Suvorov, etc.,etc.,etc...). Am citit despre mărturiile deportaţilor în Siberia şi în alte regiuni vitrege, care erau ridicaţi fără vină, din"buna dimineaţa", căci aşa a considerat bine puterea sovietică. Am citit şi am ascultat mărturiile supraveţuitorilor necuprinsei noastre ţări sovietice despre foametea, tot de puterea sovietică provocată.               Doamne, de ce oamenii pot fi atît de barbari! Acasă mai am atâtea cărţi despre război, scrise de scriitori sovietici, pe care le-am citit şi le credeam adevărate! Adevărul însă este, că războiul e cea mai groaznică crimă umană şi întotdeauna trebuie evitat, nu promovat! În lumea aceasta sub soare, ajunge loc paşnic pentru toate popoarele, dacă permanent, pretutindeni, s-ar promova pacea, nu războiul.
        Veșnică slavă și închinăciune soldaților eliberatori și tuturor oamenilor, care au contribuit la victoria asupra ciumei hitleriste. Veșnică amintire tuturor oamenilor, care au murit în război, sau din cauza războiului din anii (1939 - 1945|). Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți.   

      Eu doresc sănătate și luminarea ochilor minții tuturor conducătorilor tuturor țărilor mari și mici, tuturor puterilor și partidelor politice și nepolitice - Înțelepciune, Toleranță, Bunăvoință și Bun Simț, pentru a respecta regulile de pace și bună vecinătate cu toate țările, pentru a păzi și a păstra Pacea și Viața pe scumpa și frumoasa noastră Planeta Pământ.
    Mă rog pentru acest lucru și îndemn pe toți .

                   Autor: Eleonora.

8 mai 2016

ДНЮ 9 МАЯ - ПОСВЯЩАЕТСЯ.

ЗАРУБКИ ВОЕННОГО ЭХО  (отредактированный рассказ)

     По-моему, день 9 Мая - это конец всеобъемлющей трагедии. Рождение новой жизни. Память о погибших. Память о выживших. Начало новой, изнурительной, послевоенной жизни в бывшем Союзе, да ещё со сталинскими репрессиями, Гулаг-ами и Голодомор-ами впридачу. Также с местными "Гулагами" в соц.странах, как трагический Бэрэган в Румынии. Крушение заветной, гнусной мысли  юродивого Сталина о победе социализма во всём мире. Победа бывшего СССР над гитлеровской Германией, но всеми обьединенными антигитлеровскими мировыми силами. День официального окончания Второй Мировой Войны. День о светлой памяти освободителей.  И, зарубки на память народов. С не рассасывающимися рубцами.


   ... Война (1941 - 1945)г.г.  не обошла стороной и мою родню.

   ...Папин брат, маленьким мальчиком погиб в поле возле родного села, играясь  со своими сверстниками, с недетскими трофейными находками.
   
...Мамин  младший брат, в восемнадцать лет погиб на войне, при форсировании советскими войсками реки Одер.  Выжившие односельчане, такие же молодые парни, рассказали бабушке о его гибели. Поэтому она не ждала, а оплакивала его до конца жизни. 
   Бабушка всегда ходила в чёрном платке. А когда в парке, в  центре села воздвигли памятник погибшим  воинам, в день 9 мая, после митинга сельчане  оставались и устраивали поминки своим погибшим на войне родным. Бабушка  целый год готовилась к этой сходке. Говорила, что идёт к Мите, так звали её погибшего сына.
   
...Мамин средний брат, парень двадцати лет и ещё несколько его сверстников - односельчан, убежали с фронта из советской армии и вернулись  домой.  Их арестовали, повезли на расстрел в украинском городе Болград. Бедный родные, в тот день оплакивали всем селом своих сыновей! Но, утром повезли, а  к вечеру они все вернулись домой живыми.  Приказ о расстреле был отменён. Их отправили на передовую.
    Потом он ещё бежал с фронта и ещё раз чудом проскочил расстрел. Он спрятался на чердаке дома, а сестра сестра постирала его вещи и по простоте своей повесила их сушиться  во дворе . Соседи доложили властям и те сразу появились с обыском.  Как назло, его трёхлетний племянник, сын старшего брата, который тоже был на войне, указывал активистам, где дядя находится. Спасла положение сестра, или её безграничная любовь к брату. У лестницы, ведущей на чердак, она, молодая девушка, решительным видом и с топором в руках, поставила условие активистам: если брата найдут на чердаке, то пусть они забирают её голову, а если не найдут, то она отрубит голову каждому, кто спустится с чердака без её брата. 
   Активисты ушли. Беда миновала дядю и в тот раз. Не  для него была эта грязная работа под названием "война". Однако воевать ему пришлось и смерть на войне его миновала. Он был очень кротким, миролюбивым человеком и так и прожил свою жизнь до конца.
    
    Бабушку  сгорбило, согнуло в двое. Но не сломало.  Потому что у неё был ещё один сын, старший. Опора.  Муж рано умер и они вдвоём вырастили остальных троих детей.
   ...Этот её старший сын воевал до конца, до победы, и ещё немного. Был и на Халхин - Голе, под командованием маршала Жукова. ( При мирной жизни он написал маршалу письмо с какой-то просьбой и тот ему помог.)
   И только после этого вернулся домой с войны.
   За годы войны, он был солдатом и румынской армии, и немецкой, и советской. Такие перевертыши войны, без спроса на его желания. Везде воевал и был в плену и у  русских (советских), и в концлагере у немцев.
   В мирное время, до конца своих дней, он всё откладывал всего понемногу на чёрный день...

    ...Мою тётю, молодую девушку, немцы угнали в Германию. Попала на работу домработницей  в добрую немецкую семью, которая хорошо к ней относилась. После  дня победы, эти люди посоветовали ей найти советского офицера , выйти за него замуж, чтобы поскорее вернуться домой. Она познакомилась с русским военным врачем, намного старше неё, тем не менее семья обещала быть крепкой. Но когда они вернулись в Советский Союз, муж попал под сталинские репрессии. Его осудили как врага народа на 25 лет тюрьмы. Его потом реабилитировали, но очень поздно.

   Эта беда под названием  Вторая Мировая Война не обошла стороной ни одну семью бывшего Советского Союза и ещё многих - многих - многих - многих стран...
   
...У нас в Кахуле  жила и работала  женщина удивительной судьбы, Антонина Терентьевна Дудина , русская по национальности. Тоже ветеран Великой Отечественной Войны. Причём на фронте она попала, спасаясь от ареста, как дочь расстрелянного врага народа. Была студенткой Московской  Художественной Академии, когда за ней пришли. Но выручили профессора и студенты.  Они успели перехватить её, повезли на вокзал и посадили ( упрятали) в первый товарный поезд... Ехала она, сама не зная куда. Попала на фронт под чужим именем, так, как боялась репресий,  и поступила на  курсы медсестёр.  Воевала в качестве сестры милосердия до конца войны, до победы.  На войне - как на войне, прошла сквозь всеобщий ад.  Один раз даже в морге просидела ночь с контузией. Думали, что мёртвая. А среди ночи она ожила. Стала стучаться, кричать, но только утром открыли.  Как она рассказывала, зуб на зуб не попадал...
    В мирное время она всегда боялась разоблачения со стороны советских властей, как дочь врага народа. Хотя никакой вины не имела ни перед своей совестью, ни перед своим русско-советским народом. Из-за этого побоялась связать свою жизнь с любимым человеком. Он был композитором, сочинял молдавские мелодии и жила она тогда в Тирасполе. Жаль, что я забыла имя её друга-композитора. Когда Терентьевна рассказывала мне про про свою потерянную любовь, она спрашивала меня, если мне знакомо имя того композитора и очень удивлялась, когда я говорилала, что не припоминаю. Это были послевоенные годы и композиторы были советские новоиспеченные. Немудренно, что они не остались в народной памяти. 
   - Как же так, это невозможно, его все знали!- восклицала Антонина Терентьевна, - Он сочинял такие песни: "Хоп ш-аша!" 
   Это её восклицание "хоп аша" меня очень веселило, и я с трудом сдерживала свои эмоции, чтобы не обидеть её. Потому, что все молдавские песни содержали "хоп аша".
   ...После 60-го года её семью реабилитировали и она перестала бояться .
    А канонады войны ей снились и в её 76 -77 лет, когда  рассказывала мне про войну.
    
    Вспоминается мне сейчас один из её рассказов о войне.      Терентьевна говорила, что во время войны немецкие военнопленные офицеры рассказывали, почему проиграли бой на Курской дуге. Только никто им не верил. Советские воины, в том числе и Терентьевна, махали рукой и говорили: "Чушь!" А после развала Союза, когда начала осознанно верить в Бога, она вспоминала слова пленных немецких офицеров и по - другому думала и нам рассказывала.
   По её словам, пленные немцы говорили, что на Курской дуге они были готовы к битве, чтобы победить. Но в тот момент, когда должно было начаться наступление, - то ли на заре, то ли на закате - я уже не помню, как она говорила, - на востоке, перед немецким командованием, на небе появился огромный Образ Божьей Матери, которая рукой указывала им "Нет!!!" И они, немцы, будучи верующими (слова Антонины Терентьевны), ошеломлённые этим знаком и не зная, как его понимать, замешкались и не начали в назначенное время наступление, что и повлияло на исход боя и всей войны.
   - Так что, Бог есть, дорогие мои! Так обычно заканчивала Терентьевна этот рассказ. 

     Светлая память и низкий поклон солдатам - освободителям и всем людям всех стран и национальностей, которые внесли свой вклад в победе над гитлеровской чумой. Светлая память всем людям, погибшим на войне, или из - за войны, за (1939 - 1945) годы.
   Дай Бог здравия и вразумления всем лидерам стран и всем политическим  и не политическим силам - Мудрости, Терпимости, Благоразумия и Порядочности, чтобы сохранить Мир и Жизнь в наших странах, больших и маленьких, и на нашей прекрасной Планете Земля. Я за это молюсь и всех призываю.   

Автор: Елеонора.

24 aprilie 2016

SEMAFORUL



SEMAFORUL

Ajungând la semafor
Cu micuţul călător,

Ce-l căra pe bicicletă,
Grijulie şi cochetă
În locul lui preferat,
De primejdii protejat,
Jirafa, îngrijitoarea,
Lămureşte cu răbdare:
-Grivei, scumpe , fii atent,
Cînd treci drumul,
Fii prudent!
Căţeluşul, răsfăţat,
Isteţ, neastâmpărat,
Acum pare cumincior
Şi ascultă răbdător
Lecţia folositoare
Despre zebra-trecătoare:
-Priveşte la semafor,
La acel, ce te aşteaptă
Peste trecerea zebrată,
La cea latură de stradă!
Gîndit de inventatori,
El aprinde trei culori:
- De e galben, fii atent,
Stai pe loc şi fii prudent,
Căci vine altă culoare,
Aşteaptă-o cu răbdare
Şi cu agerime mare!
- De e roşu-nu mişca,
Nu este culoarea ta!
Chiar de îi frumoasă tare,
Pentru pietoni de stradă
E motiv de aşteptare,
Ca să treacă ordonat
Peste dumul cel dungat,
Tot felul de autocare,
Fără nici o supărare.
-După roşu, vine verde,
VERDELE-I CULOAREA TA!
- Acum treci iute, copile
Şi ai grijă, nu uita
Să priveşti în stânga ta!
Apoi agera-ţi privire
Mută-o în dreapta ta.
Ca să fii convins, că nimeni
Nu încalcă Regula!
- Trece drumul doar acolo,
Unde este indicat,
Semaforul te ajută,
E prieten devotat!


Autor: Eleonora.
Sursa foto:arhiva mea personala.

20 aprilie 2016

Cum mi-am refăcut eu tunica tricotată în pulover.

ПЕРЕДЕЛКИ: Превращаем женскую вязанную тунику в красивый пуловер.

 În postarea  din 17 martie 2016 eu am lămurit detailat, cum mi-am tricotat o tunică călduroasă, care mi-a prins bine toată iarna. 
http://eleonoramoldovan.blogspot.de/2016/03/daca-nu-ajunge-ata-de-o-singura-culoare.html 

  Dar, a venit primăvara, frigul s-a terminat. Ca tunica mea să nu stea degeaba în dulap, i-am despletit bata lată de la poale, transformând-o în pulover, pe care îl port cu plăcere pe timp răcoros.
   Iată aşa i-am mărit eu articolului meu handmade funcţionalitatea.

    Autor lucrare şi foto: Eleonora.  

6 aprilie 2016

Cum mi-am tricotat eu colanţi(egari) de lînă.

Вяжем женские шерстянные рейтузы.
    La imensul numerar de articole de diferiţi pantaloni femeieşti călduroşi, astă iarnă eu nu mi-am gasit ceva potrivit şi am hotărât să îmi tricotez singură. Experienţă în domeniu am, deci, nu a prezentat nici o greutate lucrul îndeplinit. Din contra, am avut plăcere . Ce am reuşit-expun aici, poate mai ajută la cineva.
Varianta iniţială:  Lînă de calitate, în 2 fire. Andrele nr.4. Am  început de la gleznă cu tehnica jacardului leneş. Pentru această tehnică (2 culori) este recomandat, ca o aţă să fie compusă din cîteva culori, sau să fie contrast mare între ambele aţe. Eu aveam aţă puţină de o singură culoare şi din acest motiv, am lăsat-o pe cea mai multă de bază, iar cele trei culori rămase le-am unit împreună. Deci, am luat 24 ochiuri pe andrea şi am tricotat mangeta 1x1 cîte 4 rînduri dus şi întors de fiecare culoare. Apoi am tricotat jacartul: 1 rînd: culoarea întunecată: toate ochiurile pe faţă; rîndul 2 şi toate rîndurile pare-toate ochiurile pe dos, iar în rîndul colorat ochiurile, care au fost luate pe andrea netricotate în rîndul anterior, nu se tricotează, se iau  pe andrea, aţa înaintea ochiului. Mai simplu, toate rîndurile pare se tricotează după model.  Rîndul 3, colorat: 1 ochi întunecat se ia pe andrea fără a fi tricotat, aţa după andrea , 3 ochiuri colorate, etc.  Rîndul 5, întunecat:toate ochiurile pe faţă.
Rîndul 7- ca rîndul 3, etc. Simplu şi frumos!
Am început după mangetă a adăuga în fiecare parte cîte 1 ochi în rîndurile întunecate pare, adica la fiecare al 4-lea rînd. Pînâ am ajuns la 60 ochiuri, la lungimea necesară a cracului. Atunci, în partea din faţă am adăugat cîte 1 ochi la fiecare rînd, iar la partea din spate am adaugat cate un ochi peste un rînd . La mine, respectiv, 6 şi 3 ochiuri. După acesta, le-am scăzut la fel: cîte un ochi la fiecare rînd. 
Am tricotat în continuare partea de sus a colanţilor în felul următor: După cum se vede în imagine, la partea din spate am adăugat ochiuri de 2 ori, ca să fie mai înalta ca partea din faţă. Eu am tricotat 10 rînduri de la margine, m-am întors inapoi, am tricotat a doua oară 20 ochiuri,iar m-am întors înapoi şi a treia oaraâ30 ochiuri, iar inapoi, apoi am tricotat pînă la capătul rîndului cîteva rînduri, cît am considerat eu că este necesar. Aşa am adăugat ochiuri şi a doua oară. De ce numai cu aţă colorată- fiindcă am tricotat pentru mine şi mi-a fost un pic lene să muncesc mai mult. Dacă tricotam la comandă, făceam cum se cuvine :))))))))))))). Însă şi această experienţă mi-a fost de folos. Fiindcă, întinşi pe corp, aceşti doi clini coloraţi redau siluetei o doză dublă de...sexualitate!  Eu nu am urmărit acest scop, cînd tricotam. Am constatat, cînd am gătat lucrul şi am îmbrăcat colanţii.
    Dar, dar, dar.........doi clini e mult la partea din spate, iar la partea din faţă e bine de făcut o mică şmecherie, ca burtica să pară ceva mai plată şi să fie comod la purtat! Deci, la partea din faţă eu am adăugat cîteva rînduri în plus la mijloc şi exact numărul rîndurilor din al doilea clin. Ca să pun elasticul şi să fie cît mai subţire brîul şi comod la purtat, am renunţat la bata dublă, fiindcă eu tot una nu port colanţii cu bata la vedere, ci acoperită cu o bluză, pulover, etc. Am facut acest rînd, prin care  am băgat elasticul,cu croşeta, ociuri cu 2 picioruşe.
Varianta finală, partea din faţă. Mărimea mea este este nr.50. Am calculat în centimetri şi rîndurile şi ochii, dar tricotajul este tricotaj şi cînd am măsurat colanţii gata, am constatat,că mă strîng jos la craci şi sunt mai scurţi cu 8 cm, decît îmi trebuie mie... 
Ce să fac? Aşa, cum situaţii fără soluţii nu există, am gasit şi eu repede cum să lungesc şi să lărgesc colanţii jos la craci. Am tăiat aţa tricotată într-un loc la margine, unde aveam 36 ochiuri şi de acolo am tricotat în jos, spre mangetă. Pe imagine se observă un rînd întunecat puţin mai gros, decît celelate. De acolo am început modificarea spre corectare la lăţimea şi lungimea potrivită. Bineînţeles, dacă era lucru la comandă, nu faceam "haltură"şi clinii coloraţi îi uneam fix la fix, dar dacă articolul e pentru mine, mă apucă lenea.  

Varinata finală, partea din spate.  Esenţialul şi în detalii, l-am expus, spor la treabă! :))))))))). Chiar dacă iarna a trecut deja, vine alta, timpul trece repede.  Rămâne să mai adaug,că atunci, cînd tăiem aţa în locul, de unde vrem să reparăm articolul, este nevoie de niţică răbdare pentru a despleti cu atenţie un rînd,ochi cu ochi, dacă aţa este creţoasă, cum a fost cazul meu (culoarea întunecată), sau prea groasă, sau prea pufoasă. Dacă împletitura este mai subţire şi aţa foarte netedă sau relativ netedă, atunci tragem firul de la capăt, iar de la celălat capăt îl "pişcăm" cu forfecuţa, care trebuie mereu să stea la îndemână, şi pînza momentan se desface în 2 bucăţi. Aşa că, vorba populară: "De 7 ori măsoară şi odată taie!" Altfel, păţeşti ca mine şi lucrezi mai mult! :)))))))).
Aş mai spune, că mangeta totuş trebuie să o fi făcut numai din 30 ochiuri, fiindcă din 36 e cam "liberă" pe picior, însă deocamdată o las aşa. Cînd se va mai lărgi, o voi preface la 30 ochiuri din 36 actuali. 
Zilele astea mi-a venit "pohta"  să îmi tricotez pentru iarna viitoare o pereche de pantaloni groşi cu tehnica jacartului leneş,........ probabil,......... cu 2 culori,..........dar nu contraste, una din ele slab colorată,.........puţin să se deosebească o aţă de alta de alta, ca pantalonii să aibă aspect prezentabil şi elegant,..................inspiraţia lucrează, experimentul va continua!

Autor lucrare şi imagini: Eleonora.

17 martie 2016

Dacă nu ajunge ață de o singură culoare-tricotăm din 2 culori! TUNICĂ TRICOTATĂ.

Вязание спицами: женская туника техникой ленивого жаккарта.




   Aveam mohair alb și roz, dar nu era suficient nici cel alb, nici cel roz pentru un pulover călduros de iarnă. Soluția am găsit-o prin a folosi ambele culori. Și am tricotat liniștit, fără să mă tot întreb în timpul lucrului, de î-mi va ajunge sau ba ața. 

Schema. Sursa-internet

   Am căutat în internet o schemă potrivită pentru două culori cu tehnica jacard leneș(cînd se tricotează rîndul(1) dus și întors(2) cu o culoare, iar următoarele două rînduri(3 și 4)-cu a doua culoare). 
   Deci, andrele nr.4, ața în 2 fire la părțile din față și din spate, iar la mîneci- ața albă în una, iar cea roz-în 2 fire.
   Am luat 60 ochiuri total, am tricotat după cum se vede în imagine-simplu, scăzând la antibraț cîte 9 ochiuri odată la partea din față și cîte 7-la partea din spate. La guler am luat 57 ochiuri. La mâneci-tot cîte 60 ochiuri și am tricotat drept 5-6 cm, apoi am inceput să scad la fiecare rînd alb cîte un ochi din fiecare parte, pînă am ajuns la 36 ochiuri. Am mai tricotat după cît cerea lungimea mînecii, apoi am scăzut brusc pînă la 22 ochiuri și am tricotat manjeta. De fapt tunica aceasta trebuia să fie un pulover foarte frumos, fără bata de jos. Însă, pe vreme friguroasă șalele mele au mare nevoie de căldurică, ce m-a determinat să exersez cu bata de la poale, pînă am reușit să îi dau o formă, care să mă arate mai...slabă! :)))))))))  Astefel, puloverul meu a devenit tunică, foarte călduroasă, foarte practică, elegantă și îmi este de mare folos. 
   Da, la bata de la poale am luat 70 ochiuri.(primul rînd: un ochi se ia de pe andrea fără să fie tricotat, ața în fața andrelei, un ochi pe față, etc. Al doilea rînd: un ochi pe dos, unul pe față(cel, care rîndul trecut a fost luat fără să fie împletit).  Aceiaș împletitură, ca la manjete și la guler. 

   Următoarele mele lucrări sunt o vestă cu flori și o pereche de colanţi femeiești, foarte interesante proiecte. Cum le termin, le voi posta în blog.  

Autor lucrare și foto: Eleonora.                                        

11 martie 2016

Garnituri căciulițe, berete, accesorii tricotate și croșetate pentru iarnă-toamnă-primăvară. Partea 3.

Вязанные головные уборы зимние и демисезонные. Часть 3.
1. Tricotate la mașina „Addi Expres”: 


Mașina mea are 46 ochiuri și este nouă. Încă mă obișnuiesc să lucrez cu ea și am deja unele succese. Să tricotez circular m-am învățat, confecționând aceste articole. Cu ața în una, e mai ușor de tricotat, însă pînza iese rară. Aici eu am pus imagine cu lățimea articolului gata-15 cm și la 50 rînduri tricotate-34-35-36 cm.,în „stare de repaos”- pe o masă. Dar, totul este foarte relativ, fiindcă articolul gata se întinde, se lățește- necesită să i se dea o formă anume și să se întărească această formă, altfel, în loc de căciuliță, te trezești cu ceva pe cap, ce amintește un ciorap fără formă. Din acest motiv am croșetat bulinele la șapcă, ca să stea frumos și stabil pe cap, pentru măsura mea-59cm.. Căciulița este în două, dar oricum e rară. Garnitura este de primăvară, pentru iarnă nu ar fi bună, trece vîntul și frigul foarte ușor. 
   M-am învățat să tricotez, urmând sfaturile de pe canalul Yutube pentru această moară de tricotat. 
   La mașină lucrul merge repede, chiar foarte repede în comparație cu tricotatul manual. Se poate combina: ceva la mașină, ceva cu andrelele și croșeta-depinde de proiect, de timp și de ingeniozitate.



 Acestea sunt 2 accesorii la gîtișor în loc de fular, sau ca guleraș decorativ, pentru 2 fetițe, surorile copilului Niko, căruia i-am tricotat cadou garnitură fular-căciuliță de iarnă și ar fi fost nedrept să nu fac ceva și pentru fetițe.


 Aici este un set de articole de acoperi capul pentru toată familia:
a) Căciuliță bărbătească pentru tati din ață din două fire de mohair. Sus la vîrf nu este cusută, ci se strânge cu un șnur croșetat, care, în caz de necesitate(dacă e prea cald, de exemplu), se poate dezlega și căciulița se lasă pe gît, în loc de fular. Pînza lă căciuliță este în două: am tricotat un fular circular de150 rînduri(dar nu este o cifră fixă) și l-am pus în două. Căciulița este călduroasă, de iarnă, elegantă, se așează frumos pe cap. Așa ceva se merită de confecționat la această moară de tricotat.

b) Eșarfă circulară pentru mami, care se poate purta în mai multe feluri: ca fular la gît, ca broboadă decorativă pe cap, ca eșarfă decorativă în jurul gîtului...- Depinde de fantezie și de necesitate!
   Tot astfel de eșarfă mi-am tricotat și mie, de culoare galbenă, pe care am postat-o în blog data trecută. Ca să nu mă repet, indic aici adresa, unde se poate vedea: http://eleonoramoldovan.blogspot.de/2016/03/garnituri-caciulite-berete-accesorii.html  
    Tot acolo am indicat și adresa linkului de pe Yutube, după care am tricotat. Lămurirea e în rusă, dar se înțelege și așa, dacă privești filmulețul, cum este tricotată și finalizată eșarfa. La necesitate, pot da eu lămuriri adăugătoare, cu toată plăcerea.
c) Eșarfe circulare pentru fetițe: Aici am combinat. Partea, care acoperă capul-tricotată din ața în două, iar partea decorativă în jurul gîtului- dintr-un singur fir. Și, ca și la eșarfa lui mami, după ce am scos eșarfa gata tricotată, la partea subțire am desfăcut cîte un rînd de ochiuri tot peste un rînd, ca să fie ușoară și transparentă-pentru frumusețe. Se poate îmbrăca pe cap în mai multe feluri: ca broboadă, sau ca căciuliță cu...„gîță” decorativă, lăsată de frumusețe pe un umeraș al copilei. Ori, se poate înnoda în vîrful capului și apoi împletită cu 2 lente colorate, -depinde de ce timp și dispozițe dispune mami la moment. Aşa, de exemplu:

   Iar cînd se termină frigul, se poate transforma în fustiță, dacă partea decorativă se prinde corespunzător la poale în formă de valon. 

2. Bentițe croșetate pentru timp de primăvară.


   Eu am tricotat și în alți ani asemenea bentițe, însă de data aceasta, m-am condus de un filmuleț de peYutube:  https://www.youtube.com/watch?v=Ut0E-VJ7m1U

   La cea mare am luat exact ca în filmuleț: 29 ochiuri- cîte 7 la margini și 15 la mijloc. La a doua bentiță, pentru nepoțica mai mică, am luat 24 ochiuri- cate 6 la margini și 12 la mijloc. Andrele nr.1,5. Ața din mohair-în 2 fire.

Autor lucrări și foto: Eleonora.